Șeful diplomației ruse, Lavrov, a amenințat din nou cu ”posibilitatea reală” a unui ”al treilea război mondial”. Cuvintele sunt mari și tari. Ca și periodic vehiculata amenințare ”nucleară”.
Cancelarului german Scholz asemenea avertismente îi veniseră zilele trecute mănușă, ca să-și justifice ezitările pe cât de îndelungi, pe atât de absurde, în reacție la repetatele cererile de tancuri ale Ucrainei, țara atacată și invadată de ruși, în total dispreț față de dreptul internațional. Spre a respinge criticile privind inadecvarea abordării germane a războiului din Ucraina, cancelarul a ținut să-și exprime îngrijorarea față de o presupusă ”escaladare” și un al ”treilea război mondial”.
Unui om cu scaun la cap, asemenea sintagme, atent alese și puse în circulație de mai-marii războiului psihologic al Rusiei, spre a timora și a descuraja ajutorarea militară a Ucrainei, îi pot părea zguduitoare. Greu să nu te zdruncine amenințările unui regim totalitar, aparent prea puțin predictibil și capabil de atrocități parcă de neimaginat, până de curând, în Europa civilizată.
Substratul amenințărilor
Dar pe niciun ins, care ține la statutul său de om liber și demn, aceste vorbe nu trebuie să-l dea peste cap. Și cu atât mai puțin pe un lider politic. Și cu atât mai puțin pe cancelarul principalei puteri economice europene, care are pretenția de a fi credibilă și a conduce Europa.
Ce sunt amenințările în cauză? Un semn al disperării ruse. Și simple încercări perfide ale Moscovei de a timora și intimida. Scopul lor e să înspăimânte Comunitatea Internațională. Și s-o împiedice să vadă clar și să apere civilizația, dându-i Ucrainei mijloacele necesare să se apere, să-l oprească pe agresor să învingă și, fapt esențial pentru supraviețuirea unei lumi în care să merite să trăim, să-l înfrângă, spre a descuraja pe viitor alte încercări de transformare a globului în pușcăria unei mafii.
A contraveni tuturor acestor deziderate, a nu face destul spre a-l birui înseamnă a-i face jocul lui Vladimir Putin. A nu-l opri înseamnă, spre a o cita pe șefa guvernului eston, Kaja Kallas, ”a-i spori lui Putin apetitul”.
Nefasta urmare a unei poziționări eronate
Cotidianul britanic The Times a publicat un reportaj din Tallinn care îi oferă lucidei Kaja Kallas prilejul de a pune degetul pe rană: ”dacă Putin câștigă, sau dacă e doar de părere că a învins în acest război, pofta lui (de noi cuceriri și războaie) va crește”, a spus ea în martie. Biografia lui Putin, experiența estonă, cea europeană, istoria și psihologia, ca și varii precedente politice ne învață indubitabil că evaluarea ei este, din păcate, cât se poate de realistă.
E lesne să se deducă, prin urmare, ce ar urma dacă, așa cum propun niște voci iresponsabile din rândul stângii pacifiste și social-democrate germane, Ucraina ar fi împinsă de occidentali să capituleze (ca să se evite spectrul unui ”conflict nuclear” și al ”celui de-al treilea război mondial”).
Rusia ar înghiți rapid Republica Moldova. În care bagă bățul prin gard în chiar aceste zile, prin înscenări repetate în Transnistria. Din regiunea transnistreană ocupată și zguduită de provocări rusești și de explozii se îndreaptă spre celălalt mal al Nistrului șiruri lungi de automobile. Începe un nou val de refugiați? De înrolări forțate?
Maia Sandu a convocat a convocat Consiliul Suprem de Securitate moldovean. Normal. Tot azi, ea amintea, comemorând catastrofa aqtomică de acum 36 de ani, că ”războiul din Ucraina a readus în știri cuvântul „Cernobîl”, precum a readus în discuție și ideea folosirii armelor nucleare. Specularea cu acest subiect este iresponsabilă și extrem de periculoasă. Dacă prețuim viața și vrem să oferim oamenilor un viitor într-un mediu sigur, comunitatea internațională trebuie să înăsprească normele privind securitatea nucleară pentru a evita repetarea unor asemenea accidente. Și, mai ales, nu putem admite folosirea conștientă a armelor nucleare. Vom salva viața doar dacă țările vor acționa solidar, pentru binele comun, punând în prim-plan protejarea oamenilor și a mediului înconjurător.” Câtă dreptate are.
Ce-ar fi după eventuala reînghițire a Basarbiei de către Moscova? Pofta sporind, Rusia lui Putin va fi ispitită să îngurgiteze și republicile baltice, țări care, precum Basarabia, s-au aflat decenii la rând sub ocupație sovietică. Iar aceste republici sunt, altfel decât Moldova, membre ale NATO. S-ar activa articolul 5.
Ar urma războiul cu NATO. N-ar fi unul mondial? Ba bine că nu. Și ar fi, poate, și un conflict nuclear. În conformitate cu logica solicitând abandonarea Ucrainei spre a se evita un nou război mondial, sau o confruntare nucleară, ar trebui să se renunțe la activarea articolului 5. Independența statelor NATO și libertatea lumii încă libere s-ar preface în maculatură. Cizma rusească s-ar instala oriunde ar pofti. Bluful ar funcționa. Cacealmistul de la Kremlin ar câștiga prin abandonul adversarului.
Antecedente istorice
”Better red than dead”, afirmau, pe bază de manual sovietic de război psihologic, progresiștii occidentali ai anilor 70 și 80. Unul din fruntașii lor era tânărul Olaf Scholz, actualul cancelar. Tânărul socialist flirta intens cu Germania comunistă, refuzase, cum relevă Karl-Peter Schwarz, să presteze serviciul militar și detesta din rărunchi America și Alianța Nordatlantică.
De ce s-a ajuns în pericolul actual? E bine să se consulte cronicile ultimelor două-trei decenii. Se va constata că responsabilii politici occidentali au practicat cecitatea recomandată de tinerii militanți ai stângii, inspirate anterior de kaghebiști și securiști infiltrați în Vest. Pentru că au ascultat de propriile lor idei crețe, de pacifiști și împăciuitoriști, neglijând descurajarea în fața unui gangster politic brutal și viclean, despre care știau de unde provine și că e criminal în masă. Pentru că, derutați de pofta lor de profit și succes economic, au refuzat să asculte de avertismentele liderilor esteuropeni. Cum le-au ignorat și pe ale observatorilor occidentali provenind din răsărit.
În trufia dregătorilor berlinezi, de pildă, și unii și alții erau cotați cu dispreț maxim ca fiind ”kalte Krieger”, ”războinici reci”, orbiți de ură și de pofta de vindictă și deci incapabili să vadă răsărind, din spuma mării comerțului rentabil cu Rusia, noua Afrodită a respectării drepturilor omului rus, creată după chipul și asemănarea lui Putin. Nu era el un ”cavaler fără prihană al democrației”, cum i-a zis sluga sa germană prea-plecată, Schröder, pe care șefa SPD îl invită acum să părăsească partidul?
Nici acum, după ce s-au dumirit ce pericol e asasinul lider de la Kremlin, unii, ca urmașul social-democrat al lui Schröder la cancelariatul federal, nu parvin, după decenii de autoamăgire, de servitute și lentă corupere a elitei politice germane, prin profitul importurilor ieftine de energie rusească, să-și depășească neputințele și să ia măsurile care se impun. Altfel ar opri pe loc furniturile de gaz și de petrol rusesc, dând fără discuții Ucrainei armele ofensive de care are nevoie.
Nu se știa, oare, în anii 90, ce pericol poate fi Rusia? Dacă așa ar fi stat lucrurile nu s-ar fi înghesuit nici țările baltice, nici România, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia să aderă la Alianță cât mai grabnic cu putință, într-o vreme în care din Germania, sau din alte țări occidentale li se bătea ușor obrazul: dar de ce vreți să intrați în NATO, de vreme ce Rusia nu vă mai amenință? O stupizenie de o egală enormitate articula, nu de mult, proaspăt realesul președinte al Franței, Macron. Liderul Hexagonului, un ins căruia, în ciuda superbiei sale, îi place să-l legitimeze pe omologul său asasin în masă, în conversații cordiale, durând ore în șir, la mese inteminabile, sau la telefoane care se înroșesc de jenă, afirmase că Alianța Nordatlantică ar fi, pasămite, ” în moarte cerebrală”.
Președintele Franței n-a avut, până azi, bunul simț de a-și revizui opinia și de a-și cere iertare. Cancelarul Scholz se arată mai înțelept. Presat și de aliați, și de partenerii săi din coaliția social-ecologist-liberală, și de reprezentanții opoziției, care i-au explicat răbdător, că ”nu există nicio explicație plauzibilă să nu i se ofere (ajutorul cerut) Ucrainei”, șeful executivului berlinez și-a revizuit iar poziția. Și-a autorizat, în fine, ministra apărării, potrivit presei germane, să promită la baza militară a SUA, Ramstein, la conferința celor 40 organizată de americani, tancuri antiaeriene de tip Gepard (după ce anterior se vehiculaseră alte mărci de blindate, ca Leopard și Marder). Potrivit DPA, armele există în arsenalul firmei Krauss-Maffei Wegmann și pot fi vândute Ucrainei.
Întrebările presante
Dar toate acestea sunt amănunte tehnice. Întrebarea e alta. Nu-l mai îngrijorează pe Scholz al treilea război mondial? Dar un conflict nuclear? Răspunsul evident e un simplu nu. Pentru că nici el nici serviciile secrete occidentale, nici experții ruși sau ucraineni nu-l consideră pe Putin sinucigaș. Toți știu, în schimb, că, de vreme ce se crede infailibil și-și disprețuiește adversarii și inamicii, înțelege doar limbajul forței și al armelor (nu și pe al diplomației) spre a se îndupleca să pună capăt unui război, dacă va considera că altercația militară va începe să-i pună în pericol puterea.
Ce anume e de făcut în reacție la avertismentele rusești a rezumat excelent șeful diplomației de la Riga. ”Dacă Rusia amenință cu al treilea război mondial, acesta e un semn clar că Ucraina are succes”, a subliniat pe Twitter ministrul de externe leton, Edgars Rinkevics. El a cerut Vestului să ”nu se supună șantajului Moscovei, dublându-și în schimb eforturile de ajutorare a Ucrainei și de sancționare a Rusiei. (Fiindcă) doar o abordare fermă și consistentă poate duce la restabilirea legii și ordinii”, a mai precizat el.
Și se mai pune o întrebare. O ridică fostul expert în probleme românești și esteuropene al ziarului conservator german, Frankfurter Allgemeine Zeitung. În publicația austriacă Die Presse, Karl-Peter Schwarz amintește de un sondaj WIN/Gallup International din 2014 efectuat în 64 de țări. Potrivit lui ”doar 25% din vesteuropeni mai erau gata să lupte” în război pentru patria lor. S-au manifestat atunci ample diferențe regionale. Aproape 75% dintre finlandezi s-ar fi prezentat la oștirea țării lor neutre. Dar în Franța nu mai erau decât 29%, în Austria 21%, iar în Germania mai puțin de doi din zece se mai declarau dispuși să pună mâna pe armă ca să-și apere patria și națiunea atacată. Europenii, conchide just Karl-Peter Schwarz, ”s-au predat și și-au luat adio de la istoria lor”.
Iată de ce-mi intitulam un comentariu din februarie 2014, apărut la Deutsche Welle și la Adevărul, despre lecția predată pe atunci lui Putin de ucraineni: ”Nevoia Europei de români”. Mizam pe faptul că apropierea de Rusia i-a menținut pe români mai atenți și vigilenți la pericol decât pe vestici, mai capabili să evalueze riscurile lucid și net mai dispuși să lupte pentru înlăturarea lor.
Dar nu s-au occidentalizat oare și românii? Cât entuziasm de a se apăra de-o agresiune eventuală Republica Moldova, sau meleagurile românești dezmembrate de ruși fără luptă în 1940, s-ar mai găsi, dacă s-ar căuta atent în sufletul responsabililor politici pesedisto-iohanniști din București?
În ambele războaie mondiale, nemții și-au ratat șansa de a se situa de partea bună a istoriei. În al doilea război mondial, românii de dincolo și dincoace de Prut s-au lăsat și ei ademeniți. Ar fi un bun prilej ca ambele națiuni să se regăsească, de această dată, unde le e locul firesc. În tabăra celor care contribuie din plin, cu fapte, nu cu vorbe, la evitarea celui de-al treilea război mondial.