”Mariupol, așa cum era cunoscut, nu mai există”, a exclamat primarul acestui oraș, Boicenko. Mariupol e practic distrus, a mai spus el din mijlocul ruinelor create de Rusia în cartierele de locuințe. Invadatorilor ruși nu le-a ajuns. Au tras și asupa autobuzelor care urmau să scoată civilii ucraineni din orașul asediat Mariupol, localitatea din sudul Ucrainei lipsită de zile în șir, din pricina bombardamentelor rusești, de apă, curent, căldură, în care mii de răniți așteaptă îngrijiri ce nu li poate da și o scăpare care nu mai vine. De ce?
Între altele, pentru că din 50 de autobuze pregătite pentru evacuare n-au rămas decât 20, după cum reliefa primarul, reluat de presa germană, după ce unitățile de asasini de civili ai lui Putin au tras asupra autovehiculelor care urmau să-i transporte în afara orașului asediat.
Pentru că, în timp ce ieri, globul pământesc s-a umplut de demonstrații împotriva lui Putin, a războiului său de agresiune declanșat împotriva Ucrainei și în semn de solidaritate cu țara lui Volodimir Zelenski, trupele ruse au continuat bombardarea și distrugerea infrastructurii civile a Ucrainei. Ceea ce constituie o crimă de război. Pentru că Rusia a continuat să atace deliberat, ca tactică de război, cartierele de locuințe din Ucraina, după cum acuză serviciile de informații ale Marii Britanii. Potrivit cărora, aceste bombardamente masive au obiectivul de a sfărâma moralul oamenilor, în reacție la șocul, încă neabsorbit, al armatei ruse, iscat, conform serviciilor secrete britanice, de surpriza forței rezistenței ucrainene.
Date fiind bombardamentele sălbatice ale militarilor și mercenarilor lui Putin asupra orașelor Harkiv, Cernihiv și Mariupol, nu mai uimește pe nimeni discrepanța dintre vorbe și fapte. Rusia a afirmat repetat că ar ataca doar infrastructură militară.
Dar și Hitler a susținut, la 1 septembrie 1939, că un post de radio nazist ar fi fost atacat de forțele poloneze. Și atunci, după cotropirea Poloniei și împărțirea ei de către Hitler și idolul lui Putin, Stalin, Franța și Anglia au declarat, într-un târziu, război celui de-al Treilea Reich, dar n-au tras foarte multă vreme nici un singur foc de armă. L-au lăsat pe dictatorul berlinez să-și cucerească, să-și înfulece și să mistuie prada, înainte de-a deveni ele însele jertfa propriei lor nehotărâri. Așa hamletizează și acum democrațiile lumii, în frunte cu SUA și cu puterile apusene. De ce le e frică?
De arme atomice inutilizabile. Și de un război cu Rusia care a început de mult și care nu se va sfârși, cum spune ex-șefa statului lituanian, Dalia Grybauskaite, ”decât printr-un război”.
Și anume, cred eu, printr-unul, la capătul căruia președintele Rusiei să fi fost debarcat, arestat și judecat ca criminal de război. Altminteri terorismul pe care-l transpune și-l amplifică va continua.
Dar n-ar putea oare funcționa diplomația încercată de premierul israelian Naftali Bennett, un evreu pios, care respectă prescripțiile Șabatului și le-a încălcat deliberat pentru a salva vieți? Bennett l-a suportat pe dictator timp de două ore și jumnătate sau trei, după care a dat fuga să se liniștească la Berlin. Problema lui e că indiferent ce i s-a spus, indiferent dacă au fost obișnuitele amenințări sau altele mai noi și mai sinistre, sau poate, cine știe, promisiuni inedite, nimic din ce-a articulat dictatorul nu contează. Încât mă tem că Bennett a încălcat Șabatul de pomană. Pentru că vorbele tiranului mitoman și dezinformator au, în sfera credibilității, valorea zero.
Deși istoria indică în mod relativ clar ce urmează în astfel de situații, unii lideri occidentali continuă să pertracteze și să hamletizeze, în loc să ofere un ajutor decisiv curajoasei, extraordinarei rezistențe ucrainene. Deși a făcut o voltă politică, militară și diplomatică de 180 de grade, Germania mai pare dispusă, în continuare, să ia numai jumătăți de măsură, să se ferească de a gândi situația până la capăt și de a adopta măsurile aferente. La fel fac SUA. La fel face Franța. Iar Marea Britanie, care nu-și face iluzii, pare că așteaptă ca și celelalte țări să se trezească.
În ciuda faptului că a făcut o voltă politică, militară și diplomatică de 180 de grade, Germania mai pare dispusă, în continuare, să ia numai jumătăți de măsură, să se ferească de a gândi situația până la capăt și de a adopta măsurile aferente. La fel fac SUA. La fel face Franța. Iar Marea Britanie, care nu-și face iluzii, pare că așteaptă ca și celelalte țări să se trezească. Nu e clar ce așteaptă, câtă vreme viteaza rezistență ucraineană tinde să transforme, pentru trupele invadatoare, Harkiv, Kiev și alte zone ale țării, în Stalingrad, Moscova și Sankt Petersburg pentru cuceritorii naziști.
Dar pe atunci, rușii atacați de naziști s-au bucurat de furniturile de arme ale SUA. Și Ucraina agresată și cotropită de putiniști are nevoie urgentă de mai mult ajutor militar decât cel cu totul insuficient primit până acum. Totuși, potrivit părții ucrainene – și n-avem motive să ne îndoim de informațiile furnizate de un președinte ca Zelenski – pierderile în militari a cotropitorilor ruși depășesc 10.000 de oameni. Ar fi fost distruse sute de blindate rusești, mai susțin ucrainenii, replicând adecvat amenințărilor genocidale ale lui Putin, care, cu degetul pe trăgaci, a declarat că, dacă actuala conducere a Ucrainei continuă ca până acum, ar ”risca statalitatea țării”. Iar în privința instituirii unei zone de interdicție de survol în Ucraina, aceasta ar avea ”urmări catastrofale pentru Europa și întreaga lume”.
Putin a mințit sfruntat din nou. Căci există foarte multe șanse să fie din nou exact pe dos. De ce?
Globul pământesc s-a umplut de demonstrații împotriva ucigașului de copii Putin, a războiului său de agresiune declanșat împotriva Ucrainei și în semn de solidaritate cu țara lui Volodimir Zelenski. Din Israel până în Austria, din Turcia până în Malaezia, din America de Sud până în Japonia, s-a manifestat împotriva dictatorului rus. Lumea întreagă s-a săturat de el. Nu doar mulți ruși.
Dacă actualei conduceri a Ucrainei i-ar da prin cap să-l asculte pe Putin și ar pune jos armele acum, ar fi vai și amar. Dar nu doar de ea, ci și de statalitatea Ucrainei, pe care Ria Novosti o vedea anihilată încă din prima zi de război, trădând astfel intențiile reale ale dictatorului. Pe care le-a descris și celebrul istoric israelian, Yuval Noah Harari, reluat de Times of Israel. ”Indiferent dacă Putin își retrage trupele sau încearcă să obțină supunerea Ucrainei prin bombardarea ei, președintele Rusiei a și pierdut războiul pe care l-a declanșat, afirmă istoricul israelian. ”Acest război nu e despre cucerirea acestui oraș sau acelui oraș. În cauză e însăși existența poporului ucrainean”, a reliefat el, așa cum au apreciat și alți observatori, înaintea lui.
”Putin”, a mai spus Harari, a ”început acest război pentru că are în cap o fantezie, potrivit căreia n-ar exista poporul ucrainean, care ar fi de fapt rus și doar o bandă mică, iudeo-nazistă, l-ar împiedica să vadă realitatea.”
Totodată, dacă NATO ar institui în fine zona de interdicție de survol în Ucraina urmările ar fi catastrofale nu pentru Europa și întreaga lume. Ci invers, dezastrul îl va năpădi pe dictator și camarila lui.