Cum se fac de râs influencerii antiamericani din România?

Cei dornici să-i vadă clacând pe israelieni și pe americani îi portretizează pe mullahii iranieni (care au pe post de lider suprem un carton, cu presupusul său original, Moș Taba Khamenei, pitit și îngropat pe undeva adânc) drept ”marii învingători” ai războiului. Și-anume: deja.

Cum au devenit islamiștii iranieni niște ”biruitori”?

Mullahocrații, ni se spune, ”comunică sec, scurt, rar şi fac zob, …tehnică militară de biliarde de dolari, baze militare, puncte de infrastructură energetică importante şi aşa mai departe, cu pierderi nesemnificative pentru ei raportat la arsenalul care se presupune că e adăpostit în reţeaua uriaşă de tuneluri şi baze de sub munţi”. Islamiștii ar fi, altfel spus, ca Popeye. Iar SUA, ca Bluto.

Asta vrea să creadă o preopinentă cu pretenții și panaș.

Care mai adaugă la ipoteticul spanac îngurgitat de mullahii ”Popeye” vechea memă antisemită, potrivit căreia evreii și americanii ar ”controla”, chipurile, ”massmedia” lumii.

În realitate e invers. Întreaga medie, cu tot cu preopinenta și cu mare parte din blogosferă e dominată cu atât mai copios de extremism de stânga, de dreapta, putinist și islamist, cu cât rețelele de socializare premiază maxim radicalismul antiamerican.

Și, bineînțeles, antievreiesc, fie el împachetat antisemit, fie cosmetizat antisionist.

Definiția victoria în războiul din Iran

Victoria reală repurtată de intervenția americano-israeliană, care stăpânește în mod necontestat cerul Iranului, a zdrobit marina mullahilor, a făcut apărarea lor antiaeriană una cu pământul și a mărunțit cartiere generale ale Gărzilor Revoluționare Islamice, e diminuată ,din păcate, de periodicele declarații contradictorii și incoerente ale președintelui Trump.

Ca și de nivelul de genunchi al broaștei, în care islamiștii își definesc propria ”biruință”. Izbânda lor maximă ar fi ca, la finalul campaniei SUA și Israelului, ei, clericii musulmani șiiți de epocă de piatră, torționari și exterminatori ai propriului popor, să fi rămas la putere. Și în picioare.

Sau măcar într-un picior, ca Moș Tobă Khamenei. Întru încurajarea căruia am auzit că Gărzile Revoluționare i-ar fi bătut chipurile măr pe kurzii care ar fi ”călcat pe teritoriul lor”.

Nu e cazul să le explicăm unor astfel de ”influensări”, în detaliu, cine sunt și cum acționează kurzii, ori care sunt diferențele dintre cei irakieni și iranieni, sau dintre ei și cei turco-sirieni. Că nu i-ar ajuta.

Ajută poate, în schimb, celor cărora virusul antisemit și antiamerican al minții nu le-a obliterat ultimele resturi de creier, să li se explice de ce greșesc când cer României să nu-i facă pe plac lui Trump, căci ”Trump nu e America”. Și îi recomandă României o poziție ”pur defensivă”. Ca să nu devină o țintă ”legitimă”. Greșesc, pentru că Islamiștii iranieni au declarat drept ”ținte legitime” orice țară care are pe teritoriul ei baze americane. Rezultă că, pentru a nu fi ”țintă legitimă”, România nu poate adopta o ”poziție strict defensivă”. Fiindcă nu ajunge.

Căci ar trebui să renunțe la Deveselu, Kogălniceanu și la avioane F16, ca să revină la MIG-urile-sicrie căzătoare din cer. De vreme ce nici Ciprul cu bazele sale britanice și nici Turcia, cu Incirlikul ei n-au fost puse la adăpost de nebunia berserkerilor iranieni, apucați de pandaliile unor furii ”sacre”.

În plus, nu e deloc clar că Trump n-ar fi America, atâta vreme cât opoziția progresistă a Partidului Democrat e stăpânită ferm de extremismul de stânga antiamerican.

Încât a disocia America de președintele ei ales e cum nu se poate mai naiv. Cum e și subestimarea memoriei istorice a SUA, ai căror militari își vor aminti și peste generații cine le-a fost alături în război și cine, din pură lașitate sau prostie, nu.”

Așa că, dacă n-ar fi expresia spălării pe creier și mostră toxică de agitprop și dezinformare totalitară, ar merita un râs homeric atitudinea unor Iulian Fota, a extremiștilor de stânga și a unei părți din seculegionarii și suptgeraniștii putiniști: ideea că „războiul din Iran nu e războiul nostru„. Al românilor.

Cum pe drept susâinea George Rîpă în context, așa ar fi interpretat momentul și Vadim. La urma urmei, ce securist ori legionar ar admite vreodată că-i plac americanii redeveniți ”măreți” și evreii bine înarmați mai mult decât Ceaușescu, Hitler și căpitanul.  

Pentru românii care țin la democrație, acesta chiar este războiul nostru. Așa au înțeles lucrurile și cei mai mulți parlamentari. Care le-au dat voie americanilor să disloce avioane, trupe și echipament la baza militară de la Kogălniceanu, pentru misiuni ”defensive”. Desigur.

În niciun caz ”ofensive”. Despre criza dreptului internațional și a ordinii bazate pe reguli

Care-i diferența dintre operațiuni defensive și ofensive? Nu e clară defel.

Ca s-o aflăm vom proceda, poate, la tăieri ale firului în 14. Ne-am trezi, eventual, încurcați în mațele disputelor interminabile, stârnite de controlorii progresiști ai respectării dreptului internațional. Care au păstorit necontestați epoca de aparentă ”pace” de după finalul războiului rece.

Putin i-a pus capăt acestei epoci de peste un deceniu și jumătate, dar progresiștii s-au prefăcut că nu realizează ce-a comis el în Georgia și apoi în Ucraina. Acum, aceiași miopi îi dau lui Trump vina pentru îngroparea unei ”ordini internaționale bazate pe reguli”, ucisă și înhumată însă definitiv, datorită unor Merkel, Obama și Biden, din 2022, dacă nu din 2008 sau 2014 încoace.

Pentru că e mai simplu să arunci cu lături în omul ales de americani să repună SUA pe linia de plutire, după scufundarea ei de către lideri corupți, inepți, demenți, lași sau vânduți, decât să-ți admiți partea de vină în complicitatea proprie și în orbirea în raport cu nefăcutele lor.

Un eseu re-postat de istoricul britanic Tom Gallagher, semnat de Hussein Aboubakr Mansour, sugerează că această părelnică ”ordine mondială” devenise cadrul general prin care, de la o vreme, s-a produs, mânată de progresism, exsanguinarea de potență și industrie a Americii. Și a aliaților ei, regulile internaționale liberale fiind abuzate de țări precum China.

Globalizarea efectuată pe ideea că istoria tinde spre progresism fusese transformată într-un program de subvenționare a economiilor dictaturilor răsăritene, arhitectul occidental al ordinii mondiale fiind treptat evacuat din schemă și înlocuit de economia și tehnologia Chinei. Politica lui Trump, cu tot cu războiul vamal, cu demantelarea USAID și retragerea din varii agenții ale ONU și instituții internaționale nu constituie așadar loviturile nebunești iscate de un ”imperiu în declin”, ci, după cum argumentează autorul, tentativa extragerii superputerii dintr-un sistem global care-o lăsa fără sânge.

Și noi?

Nu e clar nimănui unde suntem noi, în această situație. Ori unde e UE, despre care o judecată pripită pretinde că Trump ar vrea s-o ”dezmembreze”. Nu, nu vrea s-o ”dezmembreze”, ci s-o elibereze de un antiamericanism progresist programatic.

Care e și sinucigaș: a transformat Europa în administratorul declinului Occidentului și a determinat-o să accepte subînțeles și tacit să se lase terorizată de islamofascism și de extrema stângă woke, astfel încât Bătrânul Continent a devenit victima Sindromului Stockholm. Și s-a atașat emoțional de abuzatorii său teroriști, islamiști și de aliații lor progresiști.

Încât nu e vorba defel, cum se iluzionează Radu Hossu, reluat de Rodica Culcer, de ”o dezangajare a Americii din Europa”, ci de o disociere a administrației Trump și a republicanilor de peste ocean, de un continent care caută parcă neapărat suicidul.

Încât Rodica Culcer se arată, vai, incapabilă să înțeleagă în ce ar consta cu adevărat coerența intelectuală în privința evaluării acțiunilor americane. Potrivit ei, ”dacă accepți că Trump poate călca în picioare dreptul internațional și poate porni în război când vrea el, atunci ești obligat să accepți că și Putin este îndreptățit să nesocotească dreptul internațional”.

Nici pomeneală să fie așa. Înțeleg antipatia iscată de Trump. Dar Rusia n-a fost amenințată vreodată de Ucraina. Sau de NATO. În schimb, Trump, care nu e doar ”el”, ci și președintele democratic ales al SUA, a devenit, dimpreună cu țara sa, în mai multe rânduri ținta Iranului islamist.

Iar valorile americane, pe care încearcă el să le repună în drepturi nu sunt liberticide, ca ale lui Putin, ale extremei drepte din SUA și de aiurea, ale islamiștilor și ale aliaților lor woke.

Cum s-a comportat dreptul internațional reprezentat de ONU, de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și de diverse Curți Internaționale? Aceste foruri n-au împiedicat, ci au stimulat și promovat violări dintre cele mai sfruntate și masive ale ”ordinii mondiale bazate pe reguli”. Între ele, cea sponsorizată de Iran la 7/10/23, victima acestor violări stimulând terorismul fiind în mod repetat statul evreu, cel osândit obsesiv, iar nu protejat de mecanismele respectivului ”drept internațional”.

Pe scurt, a pune tot mereu semn de egalitate între Putin și Trump, cât timp liderul SUA încearcă, fie și defectuos, să salveze valorile americane de pervertirea lor prin intermediul mecanismelor corupte ale dreptului internațional, care favorizează clar dictaturile, tiraniile totalitare și, mai ales, islamismul, nu e semn de coerență intelectuală. Ci viceversa.