România în derivă? Cât de bine se orientează Nicușor Dan în politica externă?

Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

România va participa prin președintele Nicușor Dan la prima reuniune a Consiliului Păcii al preşedintelui american Donald Trump, care va avea loc la Washington în 19 februarie, anunțat șeful statului. Președintele va participa la Consiliu în calitate de observator.

La fel va face Italia. Nicușor Dan și-a propus să reafirme ”sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza”. Liderul de la Cotroceni a ținut să amintească, în context, că ”România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului și a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicalǎ de urgențǎ”.

Și Grecia va participa la forța de stabilizare din Gaza.

Cât de bine se descurcă oare șeful statului român în misiunea sa primordială?

Nicușor Dan are de răspuns la o sumă de întrebări. De pildă, de ce nu a participat la Conferința de Securitate de la München, unde s-au prezentat personalități cheie ale politicii europene, americane, globale. Și de ce nici la Davos, în munții elvețieni, nu a deniat, nu a binevoit, nu s-a coborât să urce, deși știa că s-ar putea întâlni cu persoanlități de care România are mare nevoie.

Sau poate că nu știe care e domeniul principal de activitate al șefului statului român? Politica externă și de securitate a țării?

Pare că totuși știe, de vreme ce a ales, înțelept, să introducă România în calitate de observator în Consiliul Păcii. În care a nu fi ar implica inconveniente din perspectiva raporturilor cu SUA. Care continuă să fie totuși superputerea și principalul aliat al Europei și al României din NATO, alianța care e unica sursă majoră de securitate pentru țara dintre Carpați și Dunăre.

Și atunci de ce cârtește, de ce-l boscorodește, de ce scheaună și-l osândește la unison întreaga suflare a extremei stângi românești, una ce domină copios ineptul komentariat românesc, agitând apele contra MAGA, de parcă mișcarea de refăcut America măreață ar fi împielițitatul însuși, iar Nicușor Dan va importa din SUA, dacă face saltul în ”infern” și se duce la Consiliul Păcii, sulf, pucioasă și niscai boli rușinoase? Faptul că nu se duc Franta, Germania, Anglia și Spania, nu e vreun motiv ca România să stea deoparte.

De ce ar sta? Ca s-o ia pe urmele premierului britanic Starmer care e mai impopular decât orice alt prim ministru din istorie, i se cere să demisioneze din propriile rânduri, dar el stăruie să se țină cu dinții de fotoliu? Ca s-o ia pe urmele crizei franceze, a stagnării germane, a extremismului de stânga antisemit și pro-terorist al Spaniei?

Hai să fim serioși. Nicușor Dan a comis multe greșeli până acum. Dar participarea lui la Consiliul Păcii, în condițiile în care toate mecanismele inventate până acum de o elită progresistă crapuloasă pentru a veni de hac conflictului israeliano-palestinian au dat, până acum greș la modul cel mai jalnic, nu face cu siguranță parte dintre erorile lui.

În schimb, Nicușor a comis gafe greu reparabile în defectuoasa lui selecție de consilieri de politică externă. Din pricina ei și a propriei sale incompetențe politologice, sociologice și istorice, Nicușor Dan pare a nu ști pe ce lume e și ce politică trebuie să facă pentru România.

Pe moment, oscilează pe de o parte între sfaturile extremei stângi, dominând o elită intelectuală rinocerizată și aliniată mișcării woke, care dictează politica externă a unor state vesteuropene mari, și pro-americanismul tradițional al românilor, care tot speră, din anii 50 ai veacului trecut, să ”vină americanii”, pe de alta.

Acum, americanii sunt la Kogălniceanu și Deveselu, iar Nicușor Dan nu vrea să fie tocmai el șeful statului care să-i dea afară, printr-o politică ostilă pe față administrației Trump, acea politică antiamericană pe care îl îndeamnă s-o adopte glasurile iresponsabile, neomarxiste, din politologia româno-americană.