Cum se pledează pentru impunitatea propagandei legionare?

Cum facem să blocăm legea care pedepsește propaganda totalitară de tip legionar, antisemit, fascist, nazist?

Simplu. Îi inventăm varii neajunsuri. Și când n-avem argumente, inventăm unele de aparență anticomunistă, din panoplia istoricilor de extremă dreapta care, în trecut, au încercat să relativizeze Holocaustul, dând parțial vina exterminărilor operate de naziști și de aliații lor, de pildă în România, pe comunism și bolșevici.

Legea care extinde o ordonanță veche de vreo 23 de ani, (OUG 31/2002) ar restrânge, chipurile, libertatea, a opinat Președintele, cu argumente ale partidelor extremiste AUR, SOS și POT.

Nicușor Dan nu e la primul său litigiu cu evreii

El a avut conflicte cu comunitatea evreiască și pe când era primar al capitalei. Atunci a obstrucționat construcția Muzeului bucureștean al Holocaustului.

Mai nou, ca președinte, Dan a retrimis la CCR așa-zisa ”lege Vexler”, iar apoi, când obiecțiile i-au fost invalidate la Curtea Supremă, Parlamentului, în speranța că norma, extrem de necesară unei Românii democratice, va fi pusă pe butuci.

În condițiile în care marea problemă a României contemporane e legionarismul și național-comunismul antisemit și securist (înrudit cu ideologia Gărzii de Fier) aflate toate îndărătul popularității partidelor extremiste, mulți s-ar fi așteptat ca măcar intelectualitatea pro-occidentală să-l critice pe Dan și să ceară oprirea jocului cu focul, care stimulează masiv ura pe evrei și radicalismul politic.

Ți-ai găsit. Vasile Popovici, un profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, i-a dat dreptate președintelui României și deciziei lui de a retrimite legea anti-antisemită Parlamentului, în ciuda respingerii obiecțiilor prezidențiale de către CCR. Legea Vexler ar fi, potrivit lui Popovici, ”uitucă”. 

Adică de ce ar fi ”uitucă”? Pentru că uită ce?

Comunismul, afirmă Popovici.

Dar oare de ce și-ar aminti de el?

Nu puțini antisemiți, e adevărat, afirmă că toate relele ar fi opera evreilor. Deci și Holocaustul trebuie să fie opera evreilor, câtă vreme antisemiții admit că exterminarea lor este un rău.

Jocul se numește ”blame the victim”. Aceasta este argumentația nazistă, legionară, fascistă și antisemită. Evreul e mereu de vină.

Sau poate legea Vexler e ”uitucă” pentru că ar ”uita” de alte delicte și nu pedepsește in corpore – dacă și-ar ”aminti” de ele – toate relele românești din toate timpurile, astfel încât legionarismul, fascismul și nazismul să nu fie practic sancționabile, de vreme ce nu poți pedepsi totul printr-o singură lege?

Într-un text parțial confuz publicat pe FB despre ”Idei care ucid”, Popovici invocă un imprecis ”rău românesc” și argumentează în favoarea ideii populiste potrivit căreia pedepsirea propagandei legionare, fasciste și naziste ar trebui să fie, chipurile, dependentă de combaterea comunismului.

Ca alți promotori asumați sau nu ai impunității nazismului și legionarismului, Popovici aruncă cele două totalitarisme care au însângerat secolul XX în aceeași oală și cere o lege nouă (una incomprehensibilă, prin amalgamare, deci inaplicabilă) care să le ”pedepsească” împreună. Teoretic.

Nu e clar cine a împiedicat România să pedepsească propaganda comunistă, deși comunismul a fost condamnat de Președintele Băsescu pe baza Raportului Tismăneanu. Și-anume acum aproape 20 de ani.

La fel de incomprehensibil e să vrei să faci dependentă pedepsirea unui totalitarism de pedepsirea altuia. Ca și cum n-ar putea fi pedepsit în legea lui fiecare dintre ele.

Popovici mai cere și ”înțelegerea justă” (adică interdependentă) a celor două totalitarisme. Nu e clar ce-l îndreptățește să tragă concluzia că ele n-ar fi fost just înțelese. Ori să creadă că pedespirea în justiție a unui rău devenit delict penal, presupune înțelegerea filosofic ”justă”, a altor rele.

Istoricul unei enormități și epigonii contemporani ai lui Nolte

Ideea nu e nouă. În celebrul Historikerstreit, ideea că nazismul n-ar fi existat fără bolșevism a stat la baza tezelor istoricului german Ernst Nolte, menite, revizionist, să atribuie comuniștilor vina pentru hitlerism, astfel încât să se delesteze bilanțul naziștilor, deci să se relativizeze vina lor și, implicit a națiunii germane, pentru Holocaust.

Ernst Nolte și pseudoargumentele lui din anii 80 ai veacului trecut privind vina presupus derivată și relativă, chipurile, a NSDAP, s-au văzut demascate în principiu consensual, cu argumente irefutabile, ca relativizare a crimelor naziste.

Or, scopuri similare urmăresc și adversarii români ai adoptării legii Vexler care par să plagieze tezele lui Nolte, fără să considere necesară citarea lui. În afara relativizării crimelor legionare și antonesciene, ei par a-și dori impunitatea pentru propaganda legionară și național-comunistă. Care e îndeaproape înrudită cu prima, fără ca ele să fie identice.

Afurisiri, anateme și blesteme

Popovici a reacționat furios, cu repetate insulte și atacuri la persoană, la ecoul critic stârnit de cererea lui, inispirată probabil de Nolte, de ”combatere a extremismului în ansamblu”, a cărei satisfacere ar torpila, cred, contracararea în justiție a propagandei legionare.

”Vedeți ca sunteți prost? Ca noaptea. Numai un cretin își poate închipui ca nu i-am citit pe Nolte…” mi s-a spus.

Or, eu nu afirmasem că nu-l citise. Evidențiasem doar că nu-l citase. ”Dacă aveați un minim de probitate l-ați fi citat pe Nolte și v-ați fi ferit să atacați la persoană și să insultați”, am îndrăznit să obiectez.

În replică, mi s-a pus în vedere că ar fi ”vai de capul Dvs de manipulator interesat al istoriei”. Ulterior am fost trimis la psihiatru.

Insultele cu pricina mi-au confirmat că am avut dreptate și că înțelesesem just propunerile preopinentului de combatare a extremismului ”în ansamblu, atât cel de dreapta cât și cel de stânga”.

Recomandarea lui Popovici mi-a amintit fatal de teza securiștilor ceaușiști după debarcarea regimului național-comunist. Când, spre a para orice răspundere penală și culpabilizare pentru abominabilele crime ale Securității, polițiștii politici au răspândit sloganul, potrivit căruia ”toți” am fi fost chipurile ”vinovați”.

Toți, adică nimeni.  

Concluzii

Pe scurt, amestecarea celor două chestiuni (combaterea legionarismului și a comunismului) slujește răspândirii ceții și amânării adoptării legii antilegionare de față.

Ea nu reprezentă, în mod evident, un progres, ci o lăsare a societății la cheremul seducătorilor antisemiți, legionari și național-comuniști. În fond, nu de propaganda comunistă e amenințată societatea. Și nici, înainte de orice, de cea woke, ci de cea legionară, întărită de cea, înrudită, național-comunistă.

Ar fi prea mult să i se ceară unei legi să fie perfectăla modul ideal. Iar propaganda comunistă ar trebui pedepsită exemplar.

Dar dezideratul sancționării ei nu trebuie să blocheze adoptarea unei legi antifasciste necesare în sine, oricât de recomandabile ar fi alte posibile ameliorări legislative în discuție.

Ce se urmărește pledându-se pentru confuzia dintre cele două extreme?

Să nu poată fi combătută nici una.

E ok să cerem condamnarea comunismului?

Bineînțeles. Dar ce s-a păzit timp de două decenii? Ce-au făcut sute și miide parlamentari în tot acest răstimp? De ce au refuzat codificarea legislativă a condamnării în justiție a comunismului?

Hai să n-o revendicăm pompieristic cu o patimă menită să escamoteze fanatismul cu care refuzăm condamnarea în justiție a legionarismului, pentru că n-ar conține osânda socialismului și comunismului. Și să ascundă speranța ca propaganda extremei drepte să ajungă la fel de puțin să fie pedepsită ca a extremei stângi.