Există zile (și nefericite nopți) în care ne întoarcem neputincioși spre Cer, să strigăm furioși, perplecși, incapabili să înțelegem: de ce Doamne. De ce? De ce?
Nu, nu e vorba despre iubite și iubiți. E despre oameni a căror bunătate angelică și a căror sete de adevăr și dreptate depășesc tot ce ni se pare normal, natural și probabil. E despre oameni buni, onești, loiali, credincioși nu doar față de Dumnezeu, ci și față de cei alături de care luptă pentru cauze de obicei pierdute, ca democrația, ca independența justiției, ca statul de drept. Care, când toți ne părăsesc, sau ne atacă, ne rămân alături. Și ne rămân alături cu aerul cel mai firesc din lume. Ca și cum nici nu și-ar putea imagina să fie altfel.
Despre astfel de îngeri în carne și oase este vorba.
Așa a fost, pentru mine, Verginia Curtuiuș. Un exemplu de integritate, de loialitate, onestitate. De sete de adevăr, libertate și dreptate. Am fost, timp de decenii, pe aceeași parte a baricadei, în toate luptele acestor ani. În confruntarea cu detractorii Monicăi Macovei, ai Cameliei Bogdan și ai Codruței Kövesi, în bătălia cu puciștii din 2012, Ponta și Antonescu, în războiul cu Dan Voiculescu și pesediștii, cu securiștii, turnătorii și devalizatorii României, cu marii corupți care au deturnat, pentru Dragnea, justiția, cu Putin. Cu antisemiții și cu teroriștii islamiști. Cu toate formele de fascism, nazism și comunism.
De fiecare dată am știut-o pe Verginia de partea mea. Și ea pe mine, de a ei. Valorile noastre erau, după câte am înțeles, perfect congruente. Ne scriam uneori. Participasem la aceleași demonstrații în Piața Victoriei, dar, cu excepția unei fulgerătoare intersectări, la o conferință a Comunității Evreiești, la care fusesem invitat să iau cuvântul, nu ne cunoșteam decât în plan virtual. Când nu eram pedepsiți de cenzori și excluși din rețele, puteam vorbi, comunica, întreba, răspunde.
S-a dovedit o formă de relaționare cum nu se poate mai trainică. Verginia o cultiva în rarele clipe de respiro permise de îngrijirea mamei ei nonagenare, pentru care se retrăsese într-un colț pierdut de lume, dintr-un nordic județ de provincie românească, din care provine și o parte din familia mea. Ne legau până și aceleași angoase, nedumeriri, uimiri, perplexități în fața unei realități adesea greu de înțeles. Neobosit afișa ea portretele fetelor terorizate, violate și ucise de teroriștii islamiști în masacrul antisemit de la 7 octombrie 2023. Ori ale familiilor șterse de pe fața pământului de slujitorii acestui rău malign. Ca și cum ar fi putut exorciza răul, cultivând memoria acestor victime nevinovate ale terorii.
La 17 martie avea să afișeze o poză cu inima de lumină a demonstrației pro-europene din Piața Victoriei. Era o acțiune perfect adecvată parcursului ei de apărătoare a drepturilor civice.
Fusese inginer de profesie, a trăit cea mai mare parte a vieții în București, fiind, cum citim într-un frumos necrolog din publicația locală BEX (Bistrițaexpress.ro) ”o neobosită activistă civică, și pentru o scurtă perioada de timp a fost membră la vârf a partidului politic condus de Monica Macovei, M10, făcând parte…din structurile de conducere ale acestuia. A colaborat cu Monica Macovei pe când aceasta era europarlamentar. De altfel în mai multe fotografii de pe facebook Verginia Curtuiuș apare alături de aceasta la Bruxelles, dar și alături de Ramona Strugariu, viitoarea europarlamentar și copresedintă REPER . Verginia Curtuiuș a fost una dintre cele mai neobosite protestatare” după devastatorul incendiu de la Colectiv, ”din timpul mișcării Rezist, împotriva ordonanței 13, acolo unde a fost prezentă seară de seară, fiind una dintre figurile mediatizate ale acestor proteste”.
A ieșit în permanență la manifestații și în 2018, împotriva strâmbării justiției și brutalității regimului Dragnea-Dan-Dăncilă. Era ca alți luptători de valoare din preajma noastră. Îi pierdem totuși lesne din vedere în trepidațiile cotidiene. Ne însoțesc și îngeri. N-avem timp să-i băgăm în seamă. Prea ne-am obișnuit să ne fie alături. Brusc îi vedem când suntem siliți să ne despărțim și ne copleșește tristețea, irumpe tragedia.
Am aflat acum câteva ore, de la un bun prieten comun, că această personificare a curajului, a cinstirii de părinți, a gentileții și generozității, a omeniei și modestiei, a iubirii de țară, de libertate, de justiție, ne-a părăsit în noaptea de vineri spre sâmbătă.
A răpus-o un necruțător accident. Și-a pierdut viața din cauza unui incendiu catastrofal. Aflu că azi a fost înmormântată.
I-a supravietuit mama, pe care o îngrijea și pentru care se mutase din București în urmă cu ani. Mama se află în stare gravă la ATI. Casa lor e cenușă. Iar zecile de pisici vagaboande, pe care Verginia le salvase și le adoptase, ”au fost recuperate greu de doi voluntari din Bistrița”.
Sincer, nu înțeleg plecarea ei. Vreau să cred că acolo sus, în Cer, s-au împuținat îngerii, trimiși care încotro să facă această lume groaznică și crudă măcar un pic mai bună. Și era urgentă nevoie de întăriri.
Drum lin, Verginia. Soarta te-a lăsat la vatră, să te odihnești în pace, după ani cumpliți de război. De unde ești, știu că-mi zâmbești. Din necrologul care ți s-a dedicat aflu că, de ziua femeii, ai distribuit o postare mai veche. Potrivit ei, ”moartea ne zâmbește tuturor. Tot ce poate face un om e să zâmbească înapoi“…
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.