Eliberarea ostaticilor și statul șantajabil

Mă rog de la 7 octombrie, împreună cu atâția alții, pentru punerea în libertate a captivilor. În primul rând a celor 40 de copii luați ostatici, cu sau fără mamele lor, în incomensurabila barbarie a acestor islamiști. Și pentru eliberarea mamelor și bunicilor deportate în Gaza după ce au fost răpite, torturate și ținute ostatice în Gaza de violatori, schingiuitori și asasini în masă.

Mare e bucuria de a le vedea libere măcar pe unele dintre ele. Viața ostaticilor este inestimabilă.

Miza mică nu e egală cu marea miză

Dar și viața celorlalți evrei și neevrei, cetățeni ai Israelului e inestimabilă. Proxima repatriere a ostaticilor, mai ales a copiilor este, luată în sine, o veste minunată. Dar concesiile făcute pentru eliberarea lor pun în pericol miza cea mare: supraviețuirea ca stat a Israelului. Care nu luptă doar pentru o parte relativ mică a poporului său.

Ori doar pentru el însuși.

Așa cum reliefa ieri președintele Israelului, Herzog, ”Israelul luptă pentru întreaga civilizație”.

Acordurile Israelului cu vrăjmașii săi privesc, prin urmare, întreaga lume civilizată. Sau, cum a spus fiul disident al fondatorului grupării Hamas, textual: ”dacă Israelul dă greș în Gaza” (în lupta împotriva Hamas și a terorismului islamist) ”noi toți vom urma” (și vom deveni victimele lor).

Or, din acest unghi, Israelul a cedat presiunilor interne și externe, precum și considerentelor umanitare și a făcut ceea ce inamicul terorist, islamist, se aștepta, planificase și a constituit un element de bază al strategiei operațiunii sale criminale: statul evreu a intrat în negocieri, își oprește ofensiva, dă o gură de aer inamicului, îi permite realimentarea, regruparea și reconsolidarea. Lasă astfel conflictul să ia sfârșit treptat și pas cu pas, dând Hamasului victoria pe tavă, de vreme ce asigură supraviețuirea grupării teroriste.

De ce eliberarea ostaticilor este, totuși, o veste bună

Sigur, președintele Israelului, Herzog, e un om politic rezonabil. El a aprobat acordul cu Hamas pentru schimbul de captivi, în ciuda tuturor rezervelor. Șeful statului evreu a reliefat pe bună dreptate că repatrierea ostaticilor ”îndeplinește o datorie etică și morală care corespunde valorilor evreiești și israeliene de eliberare a captivilor“.

În principiu, pare a avea dreptate. Herzog și-a exprimat și speranța că repatrierea lor va fi un prim pas spre izbăvirea din captivitate a tuturor. ”Statul israelian, IDF și forțele de securitate vor continua să acționeze în acest scop, precum și întru restabilirea completă a securității cetățenilor israelieni,” a adăugat el. Dar afirmațiile sale se contrazic.

Cabinetul de război a izbutit să determine până și Partidul Religios Sionist, care se opusese inițial acordului, să-l aprobe, întrucât s-a lăsat convins de mediatori că repatrierea ostaticilor va contribui la atingerea obiectivelor militare israeliene, iar ofensiva antiteroristă va continua. În fond, presiunea militară israeliană din Gaza a contribuit decisiv la crearea condițiilor necesare încheierii înțelegerii.

Jumătatea goală a paharului

Pe de altă parte, e o naivitate să se imagineze nu doar că acordul cu teroriștii nu va avea consecințe grave asupra obiectivului vital al eliminării lor de la cârma fâșiei Gaza, ci și că Hamas, care n-a respectat mai niciodată nimic, nici măcar propria religie, va respecta înțelegerea cu Israelul. Sau că acordul n-are potențialul de a distruge proaspăt regăsita unitate evreiască, dezbinând profund și grupul familiilor ostaticilor, nu doar ample segmente ale națiunii israeliene.

Repet: viața ostaticilor e neprețuită.

Și totuși, prețul plătit de Israel pentru această punere în libertate riscă să fie exagerat de piperat. Fiindcă guvernul israelian a făcut ample concesii cu repercusiuni potențial problematice pentru existența unui stat și până acum foarte amenințat.

Și cine-și va asuma răspunderea pentru următorii copii israelieni răpiți și torturați de teroriști islamiști, eliberați din închisorile israeliene în baza actualului acord, sau de către alții, încurajați să terorizeze de târgul făcut cu Hamas?

Detaliile tehnice ale înțelegerii

Marți seara se conturaseră deja detaliile înțelegerii încheiate cu Hamas: guvernul israelian a aprobat eliberarea a 150 de deținuți, mai ales teroriste și minori palestinieni condamnați pentru delicte de terorism, dar nu pentru crime, în schimbul repatrierii a 50 din cei 239 de ostatici israelieni, femei și copii.

S-a prevăzut includerea celor mai mulți copii israelieni și a mamelor lor. Schimbul de captivi a fost eșalonat într-un interval de patru zile, răstimp în care teroriștii Hamas au obținut o încetare a focului și pauze de supraveghere prin drone de câte 6 ore pe zi.

Pentru fiecare 10 ostatici eliberați ulterior, Hamas urmează să mai obțină o zi de încetare a focului, alimente și o cantitate imensă de combustibil. E vorba de tranșe zilnice de 4 autocisterne de gaz și alte patru de benzină, însoțite de 200 de camioane cu ajutoare umanitare.

SUA au mediat acordul, astfel încât între ostaticele eliberate de Hamas figurează deținătoare de pașapoarte americane. Au participat, de partea arabă, la medieri, egiptenii și puterea protectoare a Hamas, Qatarul. Între ostatici Ierusalimul a identificat 195 de israelieni, inclusiv 40 de copii și 58 de femei, restul captivilor fiind alcătuit din cetățeni ai altor națiuni. Ostaticii eliberați în ritm inițial de 12 pe zi – urmează să fie transferați inițial Crucii Roșii.

Aspectele tactice și strategice ale chestiunii

Înainte de a se aproba acordul, premierul Netanyahu a făgăduit, ca de atâtea ori, un anunț strategic. Potrivit lui, Israelul ”nu va renunța la obiectivul prioritar al eliminării Hamas”. În ce privește ”al doilea obiectiv, al eliberării ostaticilor, în această chestiune realizăm progrese”, a adăugat el la 21 noiembrie.

Or, progresele în chestiunea eliberării ostaticilor pe bază de înțelegeri cu teroriștii, se cumpără prin regrese în distrugerea infrastructurii Hamas și în combaterea pericolului imens abătut la 7 octombrie asupra statului evreu prin compromiterea capacității sale de a-și descuraja militar inamicii.

Nimeni nu trebuie să-și facă iluzii. Hamas și Jihadul islamic vor celebra acordul ca pe o victorie și vor folosi cele 4 zile de încetare a focului ca să se întărească și să negocieze noi și tot mai ample concesii din partea Israelului. Care, odată eliberați primii ostatici pe bază de troc și de șantaj, nu va mai avea vreun zăgaz principial spre a rezista unor altor hatâruri făcute terorii, astfel încât va furniza Hamas, pe tavă, noi și noi izbânzi. Presiunea pentru eliberarea altor ostatici va crește enorm. La fel de mult vor spori obstacolele în calea reluării ofensivei terestre antiteroriste.

Vor triumfa terorismul islamist și sponsorii lui de la Teheran și de la Doha. Hamas riscă să rămână la putere în Gaza, caz în care toată suflarea extremistă din Irak, Liban, nordul Africii și până în Yemen, precum și pegra islamo-gauchistă din metropolele occidentale vor exulta.

SUA nu vor vedea pentru ce să mai susțină reluarea contraofensivei anti-teroriste, israeliene, care scindează stânga de peste ocean, baza electorală a lui Biden, de vreme ce taberele angrenate în conflict s-au înțeles parcă de minune grație medierii acordului de către americani, qatarezi și egipteni.

Ce se va alege, în aceste condiții, din abia reîncropita disuasiune militară israeliană, atât de necesară Occidentului atacat de aliații Chinei, Rusia și Iranul? Praful. Praful se va alege din descurajarea militară necesară ca aerul și statului evreu.

Mai ales statului evreu. E bine să nu se uite că Israelul nu se bucură de luxul Americii de a fi, măcar dincolo de centrele ei universitare invadate de ideologie teroristă, departe de focarele de criză din Orientul Mijlociu.

Miza globală și precedente istorice

În fapt, între timp au ajuns și Statele Unite ținta a sute de atacuri ale brațelor teroriste înarmate de Iran în Siria, în Irak și aiurea. Numai luna trecută au avut loc multe zeci de atacuri ale teroriștilor pro-iranieni din Irak și Siria asupra trupelor americane din regiune.

Iar milițiile șiite Houthi au aruncat în aer, la ordinul Iranului, ce mai rămăsese nedistrus din ordinea mondială deșirată de Putin în 2022, prin invazia sa în Ucraina, efectuând actul de piraterie al capturării, în ape internaționale, a unei nave britanice operate de o firmă niponă, pentru că unul din armatorii ei s-a întâmplat să fie un israelian.

Or, această ordine mondială pulverizată de inamicii Occidentului prin atacul de la marginile lui asupra Israelului și Ucrainei e anglo-americană. Această ordine globală asigură de câteva sute de ani pacea și securitatea căilor maritime, astfel încât omenirea să poată face comerț la adăpost de extremiști, pirați și teroriști. Iată de ce o atacă Rusia, Iranul și aliații lor.

Se va obiecta, poate, că situația actuală ar fi fără precedent. Nu e. Germania a trecut printr-o situație similară celei confruntând Israelul, deși mai puțin periculoasă.

În ceea ce s-a numit ”Toamna Germană”, teroriștii de extremă stânga și aliații lor palestinieni, ajutați de KGB, STASI și Securitate, au început să distrugă din interior Republica Federală, șantajând statul german cu răpiri de personalități proeminente.

La numai două luni după ce Berlinul s-a dovedit vulnerabil și a aprobat eliberarea a 6 teroriști în schimbul recuperării candidatului creștin-democrat Peter Lorenz la primăria Berlinului, luat ostatic de teroriști, extremiștii au ocupat ambasada Germaniei de la Stockholm. Iar răpirile au continuat, până când cancelarul Helmut Schmidt a înțeles că e intolerabil ca statul să permită să fie șantajabil și a pus piciorul în prag.

Când, doi ani mai târziu, teroriștii palestinieni au deturnat un avion de pasageri spre a extorca noi eliberări de teroriști de stânga din închisorile germane, Schmidt a rezistat presiunilor și a ordonat trupei de elită GSG 9 să ia cu asalt avionul deturnat în capitala somaleză Mogadișu.

La fel făcuseră anterior, în 1976, israelienii, cu avionul Air France deturnat la Entebbe, în Uganda, de o trupă teroristă formată din extremiști de stânga germani și palestinieni ai PFLP.

Un comando israelian condus de Yoni Netanyahu, fratele actualului premier israelian, i-a eliberat pe ostaticii evrei – segregați, pe model nazist, de teroriști, de ceilalți pasageri, – ca și pe toți captivii lor. Deși Yoni și-a pierdut atunci eroic viața, prețul plătit s-a dovedit acceptabil: peste o sută de oameni au putut fi salvați.

Liderii celor două țări înțeleseseră atunci că, oricât de greu și de cumplit de dureros este, nu se negociază cu teroriștii. E vorba de un principiu fundamental. Nu se negociază cu ei în veci, dacă se dorește cu adevărat combaterea eficientă a terorismului. Pe baza acestui principiu, Germania federală avea să îngenuncheze terorismul de extremă stânga, ajutată, ce-i drept, de președintele american Reagan și de dezmembrarea URSS.

Pe scurt: proxima repatriere a unor copii captivi și a mamelor lor răpite de teroriștii islamiști încălzește inimile tuturor oamenilor civilizați. Dacă va avea loc. Dar înțelegerea Israelului cu Hamas e, din prea multe alte unghiuri și, mai ales, din perspectiva unei etici a răspunderii, orice, numai o veste bună nu.