Pe cât de splendidă a fost finala, pe atât de sordidă istoria derulării ei în Qatar. Spre eterna ei rușine, FIFA a blocat apelul președintelui Zelenski pregătit pentru a fi rostit înaintea meciului final din Qatar. Noi nu. Îi dăm noi liber. Căci liber e omul care le-a rostit. Și țara sa de eroi.
În răstimp, FIFA s-a umplut de ocară și de necinste. Mai-marii ei au avut insolența de a băga fără jenă sume mari în buzunar pentru că au organizat cupa mondială a sportului rege într-un emirat tiranic, semisclavagist. Au legitimat astfel un sponsor al terorismului islamist global, un sponsor al rețelei siriene al Nusra ivite de sub pulpana al Qaidei. Au ridicat pe scut un finanțator al grupării islamiste, teroriste, Hamas și al ”Frăției Musulmane”, un comanditar barbar al măcelarilor ”Statului islamic”.
Mai nou, FIFA l-a refuzat pe Zelenski. Noi nu-l refuzăm. Noi redăm esențialul cuvintelor sale, pentru că sunt vitale pentru apărarea civilizației pe care, dimpreună cu libertatea, ar vrea s-o distrugă, prin forță brută, un regim Putin nu mai puțin totalitar decât asociații lui islamiști și teroriști din țara ayatolahilor, Sau de aiurea.
Am auzit că, în tăcerea responsabililor de la FIFA, regimul de la Teheran a pregătit luni execuția lui Amir Nasr-Azadani, un fotbalist de 26 de ani care și-a făcut datoria civică de a protesta împotriva represiunii menite să impună încălcarea scandaloasă a drepturilor femeilor iraniene. De ce tace lumea? De ce nu se eșofează politicienii? Unde se ascund dregătorii fotbalului? Dar cei ai vieții culturale? Unde le e tunătorul protest?
Doar președintele Ucrainei, combtanții săi și oamenii simpli supuși represiunii din Iran par a înțelege pe de-a-ntregul valoarea libertății și se dau de ceasul morții să lupte pentru ea. Volodimir Zelenski a dat lumii raportul despre țara sa și barbaria teroristă care-ncearcă să i-o pună pe butuci. Amenințând-o bunăoară din Belarus. Ucraina, a spus Zelenski, ”se pregătește să se apere și de pericolul emanând de la miazănoapte, ca și pentru orice alte scenarii imaginabile”. Potrivit lui, ”potenţialul ocupanţilor este redus treptat”. Îi rămâne însă cartea bombardamentelor.
Motiv pentru care apărarea aeriană continuă să fie prioritatea zero a Ucrainei. Zelenski li s-a adresat partenerilor țării sale, spre a le explica, odată în plus, că, ”ajutându-ne să ne protejăm pe deplin cerul, oferindu-ne sisteme de apărare aeriană mai moderne în număr suficient…statul terorist poate fi lăsat fără principalul său instrument de teroare. Aceasta ar fi una dintre cei mai puternice măsuri în stare să apropie sfârşitul agresiunii, căreia Rusia va trebui să-i pună capăt, când nu va mai putea urma calea atacurilor cu rachete.”
Să se fi auzit oare, în fine, cuvintele de bun simț ale președintelui ucrainean, în ciuda boicotului scandalos al asociației mondiale a marilor corupți, care e FIFA? Nu se știe încă. Rămâne de văzut.
Mulți oameni realmente de bine i-au făcut în sâc FIFEI: le-au reluat și distribuit. La Washington e imposibil să nu se fi auzit. La fel și la Berlin. Poate, cine știe, și la Ierusalim. Oricât de handicapați ar fi dregătorii acestor capitale. Și oricît de muți, încă, în privința lui Amir Nasr-Azadani.
Ori poate sunt prea îndrăgostiți de putere și prea ocupați să se ascundă de răspundere ca să mai aibă timp și chef să-și destupe urechile? Să-i ajutăm noi. Să strigăm tare, tare, tare, oameni buni. La nevoie, dacă, rămân surzi, până li se sparg timpanele: Ucraina are nevoie de ajutor mai mult, mai tare, mai mare. Dații-l. Acum, mai bine decât poimâine.
Susțin Ucraina și pe Zelenski, în lupta lor pentru libertatea lor și a Lumii Libere!
Mulțumesc!
Cu toate ca este nedrept pentru fotbalisti, am dat “no” la campionatul asta. Nu m-am uitat defel. Stiu ca e doar o picatura in oceanul asta de nimicnicie dar atat am putut face.
Am ascultat ceva de la colegii de serviciu.
Ma dor intestinele gandinu-ma la Ukraina. Mai mult, urmeaza Moldova, planuiesc dementii astia. Macar Polonia se inarmeaza masiv.
Romania ar trebui sa mute HIMARS in Moldova, are destule, dar nu cred ca e vre-un demers in acest sens.
Iarasi, va multumesc pentru articole Dom Iancu.