Într-un comentariu publicat de Deutsche Welle, Sabina Fati se întreabă dacă ”Austria își vrea tainul”. Chiar așa. Oare ce urmărește Viena?
Autoarea întocmește, pe urmele lui Traian Băsescu, o lungă listă de ”mite” acordate de la Adrian Năstase încoace diverselor puteri occidentale sub formă de contracte generoase. Au profitat de ele diverși, de la Bechtelul american la francezii autostrăzii Predeal Comarnic oferit Grupului Vinci și de la nemții securizând frontierele cu EADS la austriecii care au înghițit prin OMV, Petrom. Teza ei sugerează că austriecii, conduși de un cancelar cu ”înclinații pro-ruse” ca Nehammer au pus ochii pe zăcămintele din Marea Neagră.
Cu ochii pe zăcămintele de la Marea Neagră?
Sabina Fati îl citează în context pe redactorul șef al site-ului economic ”Curs de guvernare”, Cristian Grosu.
Potrivit lui, Austria ar avea interese tot în zona energetică. Grosu menționează că, pe 18 noiembrie, ”ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, declară că Austria se opune aderării României la Schengen, pe motiv că țara lui ar fi copleșită de imigranții care vin prin România.
Ceea ce pare să fie doar un pretext, fiindcă pe 21 noiembrie, este primit de președintele României Alfred Stern, președintele executiv al OMV, căruia Klaus Iohannis i-ar fi cerut să înceapă urgent investițiile la Marea Neagră. ”Vedem mai la vară”, a fost mesajul transmis de delegația austriacă. Imediat a doua zi a ieșit public și cancelarul Austriei Karl Nehammer, întărind poziția de veto a Vienei împotriva aderării României la Spațiul Schengen de Liberă Circulație.”
Germania și batista pe țambalul neajunsurilor democratice românești
Nu e clar câtă substanță au aceste observații și presupuneri nu lipsite de logică și sagacitate. Țările, se știe, au interese, nu prieteni, cum pe drept cuvânt s-a remarcat frecvent. Dar e clar, pe de altă parte și că există, după cum tot Fati scrie, ”o listă lungă cu probleme structurale din justiție sau cu (i)liberalismul în formare la nivelurile cele mai de sus ale statului (român), numai că toate acestea au trecut pe planul doi și nu le mai invocă nici Bruxelles-ul, nici Viena, nici chiar Haga.”
E adevărat că, la semnalul Germaniei social-democrate, îndrăgostite de USL și de Klaus Iohannis, o Germanie care e primus inter pares în Europa și vrea să conducă un continent pe cât posibil nedivizat de ruși, o serie întreagă de lideri de pe Bătrânul Continent au pus în surdină aceste chestiuni legate de problemele structurale ale statului român. Ucraina și războiul de agresiune declanșat de Moscova pentru anihilarea poporului ei a schimbat multe, pe continent. Și în capetele elitei apusene. Dar înseamnă oare că problemele structurale românești ar fi dispărut?
Înseamnă că, odată măturate sub covor, aceste chestiuni ar fi fost complet pierdute din vedere și nu mai provoacă dureri de cap țărilor care ar urma să nu mai controleze la granițe pe cetățenii unei țări al cărei președinte, Klaus Iohannis, declara nu de mult că ar fi ”un stat eșuat”?
Ca europeni, românii au dreptul la aderare. Dar Rusia nu vrea. Iar Austria nu e ușă de biserică
Românii ar merita, indubitabil ar trebui să merite să fie în Schengen. Și să nu mai fie obligați să obțină vize spre a călători în America. Dar ce merită un stat uselizat și cleptocratizat? În chestiune, să ne-nțelegem, nu sunt neapărat ”criterii tehnice”. În cauză, în esență, e încrederea pe care alții (și nu mereu și tocmai cei mai curați, dezinteresați și morali) o au în fiabilitatea statului de drept românesc, în incoruptibilitatea autorităților lui, în realitatea independenței justiției sale.
Nu aceeași neîncredere o manifestă Austria față de Croația. Care a făcut parte, mult timp, (ca unele părți ale României de azi) din imperiul habsburgic, fiind și catolică, precum majoritatea autriecilor. Iată ceea ce ar putea să explice diferența de tratament aplicată de Viena Croației, spre deosebire de România și Bulgaria. Altfel spus, în cauză par a fi nu doar chestiuni legate de imigrație, corupție și justiție, ci și criterii culturale. Sau religioase. Care sunt adesea net mai puternice și persistă cu mai multe tenacitate decât se bănuiește îndeobște.
Austria nu e ușă de biserică. Dimpotrivă, pare să fi fost vârâtă până peste cap, prin mafia codrilor, în afaceri ticăloase cu pădurile României.
Oricum, Austria a profitat maxim, economic, de activele ei românești. Și chiar dacă n-ar fi profitat. E clar și este și de o elementară igienă a raporturilor dintre state și națiuni: Viena are datoria de a prezenta dovezi privind subita obiecție invocată întru blocarea aderării României la Schengen din pricina presupusei ”imigrații ilegale” pe ruta ”Balcanilor de est”.
Cea de pe ruta Balcanilor de vest e limpede că a explodat în acest an. Dar vin migranții prin România? Să vedem probele. Iar dacă nu există se întărește impresia veracității ipotezei șantajului austriac pe bază de interese la Marea Neagră. Sau altundeva.
Rusia ar vrea mult să se împiedice aderarea României și Bulgariei la Schengen. Pentru prestigiul ei, Austria ar face foarte bine să înlăture suspiciunea că slujește Moscovei ca pârghie a discordiei și vrăjmășiei, cum e bănuită și abila Ungarie a lui Orban, țara care a replicat șantajului stângii europene și pedepsei financiare a UE, cu un șantaj propriu pe spinarea Ucrainei.
Nu așa se vor câștiga în Europa pariurile viitorului. Se vor câștiga prin solidaritate cu țara atacată de Rusia lui Putin nu din vreun alt motiv, ci pentru că a aderat la valorile europene. Se vor câștiga prin ajutorarea ei financiară, economică și militară, prin consolidarea statelor de drept și a democrațiilor liberale, a independenței justiției, a libertății de opinie și de exprimare și, nu în ultimul rând, prin combaterea corupției, întărirea armatelor și a pazei granițelor.