O soluționare negociată? Sau mult zgomot pentru nimic?

O soluție negociată a conflictului ruso-ucrainean părea, în dimineața de miercuri, a fi la o aruncătură de băț. Zgomotele diplomatice actuale indică o proximă soluționare diplomatică a conflictului. Se poate avea încredere în ele?

Miercuri, Rusia a anunțat încetări ale focului de douăsprezece ore, deci mai ample decât oricând, ba chiar și așa-zise coridoare umanitare. În realitate, numai umanitare nu sunt, de vreme ce, prin tradiție, cotropitorii ruși le folosesc spre a bombarda apoi și mai abitir zonele parțial evacuate, făcând nu doar localitatea părăsită una cu pământul, ci, vai, și zob pe oamenii rămași în ea.

Președintele ucrainean Zelenski i-a mulțumit totuși, marți, premierului israelian Naftali Bennett, pentru eforturile de mediere depuse de statul evreu.

Ucraina la răscruce? Sau mai degrabă Rusia?

Dar a avut el pentru ce mulțumi? Bennett a stat de patru ori de vorbă cu șeful statului ucrainean, a cărui capitală e prinsă din trei părți în chinga forțelor cotropitoare ale Rusiei. Miercuri, jurnaliștii israelieni s-au văzut informați de oficialii lui Bennett că Ucraina s-ar afla pasămite ”la o răscruce de drumuri” și s-ar ”confrunta cu opțiunea dintre capitulare și calamitate”.

Date fiind cifrele miilor de morți, cu tot cu generali ruși precum și situația de la fața locului plus voința de luptă a ucrainenilor și moralul lor extraordinar, pare, dimpotrivă că Israelul ar fi substituit numele Rusiei cu al Ucrainei.

Deși rușii au făcut cuceriri în marginile sudice, estice și nordice ale Ucrainei, sunt în fața unei înfrângeri militare zdrobitoare. Una net mai dură și mai șocantă pentru poporul rus și conducătorii săi criminali decât cele suferite de ruși în alte campanii similiare, de agresiune, împotriva Finlandei și Afganistanului.

Căci armata ucraineană e după două săptămâni de război aproape întreagă și mai are culmea, chiar și aviație, altfel decât cele inamice, distruse atât de israelieni în primele ore ale războiului de 6 zile din iunie 1967, cât și de americani în operațiunile antiirakiene de după 1990.

Ce zice, de fapt, Israelul?

Dramaticul anunț al dregătorilor unui statul evreu care mediază între Moscova și Kiev fără să facă propuneri proprii, rezumându-se să transmită mesajele de la o capitală la alta, anunț iute răspândit de presa israeliană într-o țară care, în proporție de trei sferturi, le ține pumnii fără doar și poate ucrainenilor, are toate motivele să ne pună pe gânduri. Potrivit Ierusalimului și Rusia, nu doar Ucraina, și-ar fi moderat pozițiile. Președintele Zelenski e însă de părere că ”revendicările Moscovei sunt exagerate și nu se poate avea încredere că Rusia negociază de bună credință”.

Dar chiar crede premierul Bennett ce le-au șoptit oamenii săi gazetarilor israelieni cu privire la opțiunea halucinantă, între calamitate și capitulare? Sau una e ce crede el cu adevărat, cu totul alta ce ”crede”, public, nu atât pentru folosul uneia sau alteia din părți, când pentru uzul medierii.

E clar că, în ultimele zile, serioasele pierderi înregistrate din capul locului de ambele tabere beligerante în războiul de agresiune declanșat de Rusia lui Putin au sporit atât de mult, încât au alimentat și la Moscova și la Kiev eforturi aproape simetrice de mlădiere a pozițiilor proprii.

Pierderi militare și efectul lor asupra pozițiilor adverse

Ca atare, Rusia a început subit să dea semne că ar crede că s-ar fi realizat ”progrese în negocierile cu Ucraina”, pe care Moscova n-ar ”vrea s-o ocupe” și ”nici să-i schimbe regimul”. Purtătoarea de cuvânt a Kremlinului a mai afirmat că Rusia n-ar fi ”amenințat NATO niciodată” și nici n-o va face. Să fie ea sănătoasă cum n-a amenințat Rusia NATO cu al Treilea Război Mondial și cu arma nucleară și, de asemenea, statele Alianței care s-ar amesteca să apere țara agresată.

Pe de altă parte, pierderile armatei rusești – nu doar cum au fost publicate de ministerul Apărării de la Kiev, ci și cum au fost estimate de Pentagon și de ministerul britanic al apărării – sunt clar catastrofale. Informațiile furnizate de anglo-saxoni prezintă o imagine foarte sumbră pentru mașinăria de război a lui Putin, care a suferit distrugeri dintre cele mai grave în cele două săptămâni de conflict, de vreme ce și-a pierdut aproximativ 10 % din capacitățile inițiale ale forțelor sale invadatoare.

Dar atunci cum poate fi ”Ucraina la o răscruce de drumuri”, cum afirmă oficialii de la Ierusalim? N-au spus observatori credibili că Rusia a pierdut acest război din a patra zi de conflict, când Blitzkriegul pe care-l plănuise și în care speraseră Putin și strategii lui s-a năruit, iar rezistența ucraineană s-a dovedit de o calitate deznădăjduitoare pentru agresori?

Sigur, o soluție negociată a conflictului ruso-ucrainean pare a fi la o aruncătură de băț și pentru că NATO și SUA au cam lăsat militar de izbeliște Ucraina. Americanii și britanicii, ba chiar și nemții, le-au livrat ucrainenilor niște arme antitanc și aeriene parțial valoroase, dar atât.

Și americanii, și polonezii, și celelalte state NATO și-au tot pasat reciproc cartoful fierbinte al zecilor de avioane MIG solicitate de ucraineni. Nu le sunt remise pentru că și Varșovia și jenanta administrație Biden, aflată la un nou epsiod de fatală anemie și lașitate după intempestiva retragere catastrofală din Afganistan, nu se văd în stare să stea drept nici în fața unei Rusii bătute măr de mult disprețuiți ucraineni. Ca atare, ezită și evită să trimită aeronavele la destinație, deși Ucraina e un stat independent și orice alt stat are dreptul de a-l ajuta.

Dar poltronii din statele Alianței suflă și în iaurt, de parcă Putin ar avea nevoie de pretexte sau de un casus belli autentic spre a încălca toate normele conviețuirii civilizate și ale dreptului internațional și pentru a trece la crunte barbarii, dacă i se pare că i se permite. Și dacă, fapt fatal, i se permite, cum i s-a mai permis împotriva Georgiei, Siriei și Ucrainei din 2014.

Așa s-a ajuns ca Ucraina să facă oferte diplomatice ample. Iar Rusia să prezinte Ucrainei ”o propunere finală”, decizia fiind, potrivit ziarului Jerusalem Post, la președintele Zelenski.

Liderul de la Kiev își edulcorase anterior, într-un interviu acordat postului american ABC, atitudinea privind aderarea la NATO, care n-ar fi, oricum, ”gata să primească Ucraina”. El și-a semnalizat de asemenea propensiunea de a vorbi despre neutralitatea Ucrainei și despre statutul republicilor separatiste. Presa israeliană ”a speculat” știutor că ar fi cinci condiții puse de Rusia lui Putin:

1) ca Ucraina să cedeze Donbasul;

2) ca Zelenski să recunoască independența separatiștilor pro-ruși;

3) ca el și ai săi să dea garanții că Ucraina nu va adera la NATO;

4) ca Ucraina să-ți declare neutralitatea;

și 5) ca oficialii ucraineni să-și reducă armata.

Ceea ce nu e, totuși, echivalent cu o mai înainte revendicată ”demilitarizare” care, dată fiind încrederea zero învestită de orice om normal la cap în Rusia lui Putin, ar fi echivalat cu o capitulare pe toată linia a Kievului.
Acceptarea acestor condiții, neîndoielnic grele, ar oferi Rusiei posibilitatea de a se retrage aparent onorabil dintr-o aventură militară, politică și economică în fond total dezastruoasă; iar Kievului, șansa de a contracara riscul divizării țării, a izolării trupelor din est de cele din vest, precum și de a opri nivelarea sub covoare de bombe a orașelor și-a infrastructurii civile și crimele de război ale bombardamentelor rusești asupra oamenilor, spitalelor, școlilor și grădinițelor eroicei Ucraine. Dar trebuie Ucraina și lumea occidentală să le accepte?

Cărțile și obiectivele ascunse ale mediatorului israelian

Ce-ar obține mediatorul? De ce exagerează israelienii greutatea situației ce-i drept deloc comode, în care se află Ucraina, de vreme ce trupele ruse nu pot înainte de foarte multe zile? Ca să convingă Ucraina să accepte un compromis oneros.

Ca să obțină aplauzele celor care admiră dejucarea primejdiei prezumtive (complet nerealiste) a celui de-al treilea război mondial și a unei conflagrații nucleare între Rusia și NATO, acreditate insistent de propaganda rusă.
Ca să-și asigure uralele celor îndrăgostiți de Zelenski și de eroismul ucrainean, care nu mai suportă inumanul spectacol al barbariei rusești și cel, poate și mai imund, al lașității și pasivității occidentale.

Apoi, mai concret și stimulent mai dorit, Israelul și-ar procura multe bile albe la Moscova, însoțite de continuarea aranjamentelor bilaterale ruso-israeliene din Siria, care dau lumină forțelor israeliene să distrugă abilități și capabilități militare iraniene. Dar premiul suprem la care ar putea aspira un Ierusalim naiv sunt informațiile utile, esențiale, deținute de Moscova, cu privire la ambițiile nucleare iraniene și sinistrul acord, ținut secret de o administrație americană în care nu se mai poate avea încredere, cu privire la noul și extrem de primejdiosul acord atomic cu Iranul.

Înțelegerea, care pare a fi o capitulare totală a SUA în fața fundamentalismului islamic iranian, se află în fața iminentei ei semnări și asumări de către părți, spre majora pagubă a statului evreu, a Europei și a lumii civilizate. Ca și a drepturilor omului. Căci ar însemna impunitate pentru terorism internațional, pentru crime de război, pentru finanțarea de războaie regionale. Păzea statelor și popoarelor amenințate nu doar de Rusia ori China, ci și de iranieni. De pildă în Yemen. Sau în restul peninsulei arabe. Dacă Iranul ayatolahilor, un stat totalitar practicând terorismul de stat, care e un important aliat al Moscovei și al Chinei comuniste, nu e împiedicat efectiv să-și construiască bomba atomică, plătind-o cu petrodolari, în condițiile în care Teheranul și-a îmbogățit uraniul la 60 % și nu mai are nevoie decât de câteva, de foarte puține kilograme de plutoniu ca să-și producă bomba, lumea civilizată ajunge iarăși în acut pericol.

Opțiunile inamicilor lui Putin

Fiecare zi în care Ucraina reușește să i se opună Rusiei lui Putin și să-i împuțineze forțele, demoralizând un regim oricum rău izolat economic, financiar și politic e o zi bună pentru libertate, demnitate și pentru relansarea democrațiilor în fața unor regimuri totalitare din ce în ce mai asertive și mai periculoase pentru toată lumea.

E în interesul direct al Vestului și al tuturor democrațiilor liberale ca armata rusă să fie zdrobită exemplar, să se întoarcă în Rusia cu coada între picioare și să pună de-o lovitură de stat militară. Așa cum s-a întâmplat de fapt în 1917, cu rezultate, ce-i drept, catastrofale pentru democrație, din cauza marxism-leninismului și a capacităților strategice ale geniului militar al lui Troțki, victima ulterioară a lui Stalin, idolul lui Putin (pentru că, nu-i așa, revoluțiile totalitare își mănâncă copiii).

Iar neutralitatea, cuplată cu o armată diminuată e otravă curată pentru o Ucraină prinsă între blocuri, care nu va avea cum să reziste multă vreme în zona gri dintre Vest și o Rusia totalitară.

Dar e ușor să li se dea ucrainenilor sfaturi din afară, în condițiile în care, poate cu excepția britanicilor, Vestul și țările vecine i-au părăsit, esențialmente, la greu, orașele și maternitățile lor sunt nivelate, ca la Mariupol, de bombe, femeile ucise de rachete, copiii lor sfârtecați de schije, milioane de refugiați zgribuliți, lăsați zile în șir fără apă și căldură siliți să ia cu asalt țările vecine, iar liderii ucraineni vânați de teroriști ceceni.

Opțiunea în fața căreia se vede plasată Ucraina e absolut terifiantă. Cu atât mai mult cu cât se pune întrebarea: se poate negocia cu Putin?

De ce nu? Dacă nu te interesează decât foarte moderat, sau deloc, ca american, neamț, francez și polonez rezultatul negocierilor, dar arzi de nerăbdare să-ți ascunzi indolența, lașitatea, neștiința și comoditatea. După care să-ți iei ție și iubitei un bilet în lojă la piesa shakespeariană ”Mult zgomot pentru nimic”.

Pentru că lui Putin nu i-a păsat niciodată de tratative, angajamente sau norme. Când i-a venit bine le-a încălcat cum a vrut. Și a inventat narative justificative. Cât valorează deci credibilitatea promisiunilor sale? Nu mult mai mult de un zero barat.

Nu mai puțin înfricoșătoare va fi însă și opțiunea restului vinovatei lumi libere, după ce va lăsa Ucraina s-o aleagă singură pe a ei. Și dacă îi va mai permite o dată, în văzul Chinei, Iranului și al talibanilor, unui lider totalitar și terorist ca Vladimir Putin, să iasă cu fața fie și doar aparent curată din crimele în masă comise și din insolența nemărginită cu care tiranul rus a sfidat orice normă și a aruncat în aer nu doar civili nevinovați, ci și ordinea mondială.