Din spatele cortinei de stânga: știri necenzurate · Istorie · Politică internațională · Valori europene și occidentale

La intrarea în eternitate a lui Lindsey Graham, un erou al lumii libere (I)

Există momente greu de îndurat chiar și pentru cei mai tari și mari. De pildă vestea intrării în eternitate a unui om bun, liber, adevărat și drept. Un creștin, care avea deplină încredere în cuvântul lui Dumnezeu și își orientase crezul politic pe baza celui biblic, moral și religios.

Mulahii exultă. Putin, la fel. Lindsey Graham, omul de stat care a condus din culise America, rămânând senatorul ei poate cel mai influent sub actuala administrație, a plecat. Nu mai e între noi.

Fusese un luptător și un om de o înțelepciune și o claritate politică rare. Cel mai neînduplecat critic al lepădăturilor asasine de la Moscova și Teheran a murit subit, după ”o scurtă boală”, cum s-a spus în SUA. Trecerea sa în eternitate la doar 71 de ani a iscat speculații firești, după ce zilele trecute regimul islamist îl amenințase nominal, alături de jurnaliști conservatori ca Ben Shapiro, ori influente activiste de dreapta, de felul doamnei Adelson și a Laurei Loomer.  

Ce boală oare l-a răpus acasă, în casa lui din Washington? Nu știm. E posibil să fi fost un stop cardiac. Dar nu e exclusă uciderea lui de către serviciul secret al Rusiei, care știa că nu există om politic mai pro-ucrainean în sfera de influență a administrației americane decât fostul colonel Lindsey Graham. Și care ar fi avut mijloacele necesare să nu (prea) lase urme.

Ceea ce știm sigur e că, sub influența lui binefăcătoare, președintele SUA și-a schimbat din temelii pozitia față de Rusia, pregătindu-se să lovească dur în interesele Moscovei.

Graham, reprezentantul dreptei clasice, americane, anunțase vineri, într-o conferință de presă istorică, ținută la Kiev, că, împreună cu senatorul democrat Richard Blumenthal, obținuse aprobarea lui Trump pentru proiectul lor bipartizan, menit să instituie ”legea sancționării Rusiei”.

Și Putin, și regimul mulahilor, și extrema stângă aliată cu islamismul, și teroriștii jihadiști din Hamas și celelalte grupări palestinianiste aveau tot interesul să se răzbune și să-l elimine. Cum ar vrea ei să-l omoare și pe Donald Trump. Și să-i lichideze pe acei publiciști lucizi, de felul lui Ben Shapiro, care explică persuasiv, recurgând la logică și argumente clare, moral și intelectual. Argumente apte să-i lămurească pe occidentali cu privire la realele amenințări majore la adresa lor.

Graham se întâlnise ieri cu președintele Ucrainei, Zelenski și cu presa, la o masă rotundă, în a zecea sa vizită în Kievul atacat de ruși. Fie-i memoria binecuvântată.

Decesul senatorului republican Lindsey Graham e o lovitură cum nu se poate mai grea pentru clasa politică americană rămasă responsabilă și imună la extremism și antisemitism. Graham era de o franchețe rară între oamenii politici și poate cel mai sever critic al Rusiei lui Putin și al criminalilor în masă islamiști, iranieni. Seriozitatea, consistența, rigoarea și realismul pozițiilor sale erau legendare.

Reacții la vârf

Fusese un neînduplecat și ”neobosit susținător al NATO și al raporturilor transatlantice”, după cum i-a deplâns decesul fostul Secretar General al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Înțelesese perfect necesitatea unei Ucraine libere și victorioase pentru dreptate și pentru lumea liberă, după cum reliefa azi filosoful francez Bernard-Henri Lévy, el însuși un mare și lucid prieten al Kievului.

Și președintele SUA, Trump, a elogiat activitatea, măreția și angajamentul marelui patriot american. ”A fost unul dintre cei mai mari oameni pe care i-am cunoscut”, a spus el, textual.

”Israelul a pierdut unul dintre cei mai mari prieteni, iar America un mare patriot”, a reliefat la rândul său, pe bună dreptate, premierul israelian Netanyahu. Potrivit căruia ”senatorul Graham înțelesese că securitatea SUA e inseparabilă de-a Israelului…Și-a petrecut viața apărând America, întărindu-ne alianța și lumea liberă”, a adăugat el.

Iluziile fanaticilor

Gărzile Revoluționare Islamice sugerează, pe Telegram, că s-ar afla îndărătul uciderii lui Graham și anunță că ”primul a fost vânat”,”Trump e următorul” și că, ”în mai puțin de-o săptămână, piesele de domino au început să cadă”. Dar amenințările lor riscă să fie goale.

Tiraniile totalitare, răsăritene, precum cea de la Moscova și de la Teheran și-au supralicitat mâinile militar, mizând pe slăbiciunea Occidentului, împotriva existenței și manifestărilor căreia se ridicase cu putere, luciditate și claritate morală senatorul creștin, filo-semit, Lindsey Graham.

N-ar fi deloc de mirare ca occidentalii și, nu în ultimul rând europenii, să înțeleagă just pericolul și să se mobilizeze împotriva tuturor amenințărilor majore la adresa democrațiilor liberale, emanând fie din Rusia, fie din Iran și de la Frăția Musulmană, fie din interiorul Apusului.

Tripla primejdie le pare teroriștilor prea mare pentru ca Apusul să-i reziste.

În ce-l privește, Lindsey Graham a rezistat cu brio și propagandei lor, și agitpropului comunist, aliat cu islamismul, care ne îndoctrinează sistematic, încercând să ne facă să credem că Iranul ar fi ieșit ”întărit” din confruntarea cu SUA și cu statul evreu. Graham știa bine că extremiștii musulmani și de stânga, ori de dreapta, se înșală, că resursele Americii sunt departe de a se fi epuizat și că antisemitismul și alte forme de fascism și nazism nu vor birui și distruge lumea liberă.

În schimb, vor pierde dictaturile totalitare și teroriștii lor

Cea iraniană, incertă, de vreme ce liderul ei nominal, Mojtaba Khamenei, nu e clar dacă există, de vreme ce n-a putut participa nici măcar la funeraliile interminabile ale tatălui său, și-a văzut distrus un pod strategic, legând-o de Moscova. Va avea probleme crescânde să-și mențină autoritatea internă și capacitatea de a acționa extern. Pierderea lui Graham pentru lumea liberă este imensă.

Dar războiul Americii, Ucrainei și Israelului nu stau într-un singur om, oricât de valoros ar fi. Până la urmă, ucrainenii vor îngenunchea o mare putere militară și petrolieră, ca Rusia, care, mare exportator de țiței, n-a izbutit să cucerească mult mai mica țară vecină după 4 ani și jumătate de război devastator. Și se vede, în schimb, nevoită, iată, să importe benzină, în urma raidurilor dronelor ucrainene cu rază lungă de acțiune.  

Dușmanii Vestului, ai lumii libere, ai civilizației iudeo-creștine radiază, jubilează, triumfă. Lumea liberă e îndoliată, Pentru că Lindsey Graham nu mai e. Dar dușmanii se bucură prematur. Și-au supraestimat forțele. Mai grav. Și le supraestimează constant.

Senatorul republican n-o mai fi în viață, dar ideile sale trăiesc.

Și, până la urmă, ele vor învinge, pentru că sunt net mai adecvate realităților globale și valorilor americane și occidentale ce se cer apărate de oameni care se doresc liberi, decât obsesiile și ura antisemită, anticreștină și antiamericană a ideologilor. Râde mai bine, cine râde la urmă.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu