Extremistul de stânga islamist și antisemit, Mamdani, a făcut recent noi valuri în orașul care l-a ales edil.
Mai întâi s-a vădit că ”se crede” nu ceea ce este, deci primar al New Yorkului, ci președinte de guvern al SUA, cu Departament de Stat propriu, de vreme ce-și planificase o întâlnire oficială cu ambasadorul Iranului la ONU, Iravani.
Întâlnirea fusese anulată în ultimul moment, în urma intervenției unor oficiali ai SUA.
Mai nou, Mamdani a publicat o hartă rasistă și antisemită a orașului său
E una a ”imigrației” care-i segregă, discriminează și îi evacuează din oraș pe anumiți imigranți minoritari. Pe care? Pe ”obișnuiții suspecți”. Adică pe evrei. Care reprezintă 10% din populația din Big Apple. Iar, pe lângă ei, pe albii creștini. Pe italieni și pe irlandezi.
De pe harta imigranților din New York lipsesc cartierele evreiești, așa cum a dispărut faimosul ”Little Italy”. Căci italienii, ca și irlandezii sunt și albi, și foarte creștini.
Și unii și alții îi enervează la culme pe islamiștii și pe comuniștii antisemiți de factura lui Mamdani. Pentru care nu există decât pretinsele ”victime” ale Vestului, ale colonialismului și capitalismului. Așa că, în locul evreilor și al italienilor din Little Italy a apărut pe harta new-yorkeză a lui Mamdani ”Little Palestine”.
Acolo sunt ”victime” prezumtive, care ar merita toată atenția, inclusiv cea dedicată îndeobște altor grupuri etnice și rasiale. Aceste ”victime” presupuse sunt, în ordine, arabii și musulmanii, africanii, transgenderii și unii asiatici. Ferească Cerul să fie creștini, sau evrei. Ori să se opună revizionismului istoric, una din principalele viclenii ale propagandei extremiste de stânga, de dreapta și islamiste.
Inutil de subliniat că italienii din New Yprk sunt vexați. Ca și irlandezii. De evrei nu mai vorbesc.
Cât despre revizionism și blasfemii palestinianiste? De ele se ocupă madam Mamdani
Fecioara Maria , ”o mamă” chipurile ”palestiniană”, care ”a născut sub ocupație” – așa a fost definită mama evreică a lui Isus la un eveniment estival de lux, organizat de soția musulmană a primarului comunist al New Yorkului, Rama Duwaj.
Evenimentul a avut loc în proximitatea unei mânăstiri catolice din Corsica, unde Rama Duwaj a susținut un ”workshop pentru femei”, menit susținerii palestinienilor.
Consulatul Israelului la New York a protestat pe drept cuvânt la acest tip de revizionism istoric care și-a propus să șteargă evreitatea Fecioarei Maria și, implicit, a creștinismului.
Oficialii israelieni au acuzat o încercare cinică de a exploata povestea lui Isus în scopuri politice. „Isus a fost evreu și s-a născut în ținutul Iudeei dintr-o mamă evreică, Maria, iar orice încercare de a-l prezenta ca fiind născut dintr-o mamă palestiniană sau de a sugera că ar fi musulman reprezintă o distorsiune istorică. Prima doamnă a orașului (New York) promovează o narațiune falsă și periculoasă la adresa Israelului”, se arată în comunicatul citat de ynetnews.
Cum just observa Diana Rusu, ”această tentativă de rescriere inclusiv a religiei creștine are loc de mai mulți ani, narațiunea cu evreul Iisus pasămite ”palestinian”, fiind promovată tot mai intens de extrema stângă pe rețelele asociale. Mult după răstignirea figurii centrale a creștinismului și după distrugerea Templului din Ierusalim, în speță în 135 d. Hr. romanii au redenumit Țara Sfântă, între care provincia Iudeea, ”Siria Palestina”.
Ce rost are acest revizionism istoric?
Și ce noimă au demersurile unui islamist comunist, ajuns la cârma New Yorkului, de a mima întreținerea de relații externe, de tipul celor antamate de Ana Maria Archila, responsabila pentru ”afaceri internaționale” a mamdanizatului oraș New York. Ea își planificase întâlnirea oficială cu ambasadorul Iranului la ONU, Amir Saeid Iravani, fără să informeze în prealabil Departamentul de Stat american. Doar în ultimul moment, întâlnirea fusese anulată, în urma intervenției acestui Departament al guvernului american. Care s-a văzut nevoit să îi clarifice primarului Zohran Mamdani care sunt limitele conduitei permise în calitate de primar. Întâlnirea ar fi urmat să aibă loc în plin război al SUA cu țara diplomatului invitat de trădătorii de la primărie.
Mamdani își pregătește, vădit, campania electorală pentru președinția unei Americi căzute pradă alianței extremei stângi cu islamul. Scop în care semnalizează apetența sa de a face pace, pe spinarea evreilor, albilor și creștinilor, cu teroriștii și genocidarii islamiști de la Teheran, în speță cu dușmanii Americii și ai Vestului.
Cât despre revizionismul istoric…George Orwell a reliefat, în ”1984”, cum își consolida Marele Frate, în speță șeful totalitar, controlul absolut asupra supușilor.
La ”Ministerul Adevărului”, dedicat mințirii tuturor, se utiliza, în acest scop, constanta revizuire a narativului istoric oficial.
Se rescria, altfel spus, istoricul alianțelor Marelui Frate, astfel încât parteneriatele lui să fie, politic, ”la zi”. Fiindcă, dixit Orwell, pe bună dreptate despre ideologia totalitară, comunistă, ”cine controlează trecutul, controlează viitorul. Și cine controlează prezentul, controlează trecutul”.
Această ideologică reformatare permanentă a istoriei, destinată controlului minților și viitorului, are loc mână în mână cu incinerarea adevărurilor devenite inconvenabile, deci și indezirabile, respectiv ”caduce”, din unghiul potentaților totalitari.
La New York, în SUA, și în alte metropole apusene, se pregătește marea schimbare totalitară, cu tot cu revizuirea (rasistă, islamofascistă, anti-albă, anticreștină și antisemită) a istoriei Apusului. Ea e necesară întru îngroparea definitivă a democrațiilor liberale, subminate până la cotor și de imigrație debordantă, și de cenzura progresistă. Căci democrațiile nu sunt viabile fără memorie. Și fără o gândire clară, condiționată de un limbaj cu înțeles limpede, nu deformat de răsturnări în nonsens ale adevărului și realității de tip ”război=pace”, sau ”libertatea=sclavie”, răsturnări evocate de ”1984”.
Oamenii care consimt la manipularea lor și la acest infect revizionism, fără să protesteze din răsputeri și fără să ia măsuri ca să nu se mai repete, devin complici la propria lor exterminare etică, psihică, socială, culturală, religioasă și, la un moment dat, fizică. Dixi et salvavi animam meam.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
