Cele mai noi articole · Istorie · Politică internațională · România · Seria ”Influensărul” pe post de zeu fals

America și Israelul față cu Iranul. Și civilizația față cu influensărul mincinos (VIII)

(din seria: Influensărul pe post de zeu fals și minciunile lui mortale)

A fi năpădit și covârșit de mult prea mulți, dar a nu-ți pierde speranța, iată marele pariu. Iată una din marile provocări actuale ale civilizației. Căci rețelele ne smintesc în așa un hal, încât mulți riscă să-și piardă mințile cu totul. Și bruma de civilizație.

Pe mulți dintre ei noi, mașina de împrăștiat balegă și tâmpenie conspiraționistă, antiamericană și antisemită, ne-a stropit, năpădit, cotropit și covârșit nu o dată, în ultimele săptămâni, luni și ani. E foarte eficientă pentru că se cuplează isteț și irezistibil, adesea, la prejudecăți culturale antievreiești străvechi. Și își atinge scopul cu atât mai rapid și mai mult cu cât, în goană bezmetică după clicuri, se mai află în treabă și influensări din categoria ”dăștepților” cu pretenții și panaș.

Ca Valeriu Nicolae.

Din fanteziile unui fost publicist al Dilemei

Care face multe lucuri bune în materie de devoalat mari corupți în România.

Și tot el ne explică doct că îi ”este foarte greu să ascult(e) comentariile televiziunilor noastre despre Iran. Oamenii care vorbesc despre amantlâcuri, vreme, rețele sociale, câini, viruși și orice vă poate trece prin cap sunt firesc specialiști și în conflictul din Iran”.

Din nou, foarte adevărat.

Dar, culmea, primus inter pares între acești ”specialiști” pare a fi, portivit propriei sale percepții, chiar Valeriu Nicolae. Care își dă doctoratul în politologie. Cum?

Afirmă influensărul nostru că ”SUA au făcut de mai multe ori rahatul praf în zona aia. Războiul Irak – Iran (80 -88) a fost finanțat masiv (de partea Iraq-ului) de către americani. Bine, ei au făcut cam același lucru și în Afghanistan în războiul cu Rusia. Când Saddam Hussein – unul dintre cei mai nenorociți și mai sadici despoți din zona aia (…) a atacat Kuweitul (amenințând interesele enorme americane în zonă) americanii au intervenit împotriva lui Saddam cel pe care îl sprijiniseră cu numai 3 ani înainte. Așa cum Trump i-a îndemnat pe iranienii să schimbe regimul lucru care a dus la moartea a zeci de mii de iranieni care au așteptat degeaba ajutorul american exact la fel a făcut și Bush senior cu aliații lor kurzi pe care i-a îndemnat…să îl dea jos pe Saddam. Saddam a folosit elicopterele americanilor ca să ucidă kurzii spre satisfacția Turciei iar ajutorul american nu a venit nicicând căci în zona kurzilor nu e petrol”. (sic!)

Trecând peste licențele lui stilistice și gramaticale: ce nu explică Valeriu Nicolae în această mostră de ”expertiză” orientalistă și antiamericană, răsplătită cu mii de like-uri, care sugerează puternic că pe americani nu i-ar interesa în intervențiile lor decât petrolul?

Nu ne lămurește neam de ce au intervenit americanii în Afganistan, deși nu e pic de petrol la poalele Hindukușului. Și mai falsifică și realitatea Kurdistanului irakian. Care e plin de țiței.

Ce mai omite el, cu grijă, ca să nu se poată afirma că ar fi trumpist sau ar susține războiul Americii și Israelului, în fapt a civilizației care mai are curajul să se apere, contra barbariei, pentru că nu e popular, în aceste zile, să fii pro-american, filosemit și nici politic corect nu e să evoci terorismul islamist?

Omite că ”la moartea a zeci de mii de iranieni care au așteptat degeaba ajutorul american” n-a dus îndemnul lui Trump, ci faptul că, ieșind în stradă, iranienii s-au expus barbariei fără egal, de la naziști încoace, a unui regim islamist mai crud decât oricare din ultimii 80 de ani în afară de al khmerilor roșii. Unul, despre care nici măcar Trump n-ar fi putut visa că, în ciuda avertismentelor lui, va extermina în 2 zile circa 30.000 de iranieni nevinovați – împușcați inclusiv în paturile în care zăceau răniți în spitale. Dar cine și-ar fi putut imagina o crimă egalând recordul exterminator hitlerist de la Baby Yar, de la care se vor împlini în septembrie 85 de ani, în afară de israelienii care au trecut prin masacrul de la 7 octombrie 2023, comis de interpușii mullahilor?

Sau măcar au înțeles ceva din el. Valeriu Nicolae, în mod vădit, n-a trecut prin el. Și nici imaginație suficientă să proceseze adecvat și să înțeleagă cele petrecute nu arată, ca să aibă un minim de empatie pentru victimele directe și indirecte ale regimului de la Teheran.

Rușine pentru tâmpeniile pe care le colportezi, Valeriu Nicolae. A fost o vreme când te-am citit, admirat și lăudat. Apoi, ca orice progresist care se respectă, ai început să profiți de cancel culture ca să dai impresia că militezi cel puțin indirect pentru cenzurarea unui romancier, de care nu ți-a plăcut cum scrie despre romi. Iar acum te dai cu gloata, pretinzându-te deasupra ei.

Ce nu vom afla niciodată de la asemenea ”influensări” care se dau mari, sugerând că ar ”ști”, când de fapt n-au idee? Sau își vând conștiința pentru un pumn de clicuri, cum se vindeau alții, în trecut, pentru un pumn de dolari? Nu vom descoperi care e treaba cu adevărat.

Treaba cu adevărat este că administrația americană face greșeli frecvente și îngrozitoare. De pildă promovând influensări și politicieni izolaționiști și antisemiți propulsați inclusiv în administrație, precum conspiraționistul Joe Kent, recent plecat din fruntea bucatelor anti-teroriste.

Iar acum, aceeași administrație vânează cai verzi pe pereți, încercând futil să se extragă din războiul din Iran printr-un acord negociat cu islamiștii. Pentru că mai-marii islamofasciști iranieni sunt promotorii unui cult al morții de tip legionar. Sau nazist.

Parteneri raționali de tratative? Hai să fim serioși

Nu se poate negocia rațional cu ei, chiar dacă unii dintre ei nu visează la martiriul care să le dea accesul la 72 de fecioare. Înainte de a vedea de ce, nu trebuie uitat că mullahii cer moartea Americii de aproape 50 de ani, după ce, timp de alți 8, au trimis nenumărați copii și adolescenți iranieni, cu cheițe de gât, să caute paradisul prin deminarea cu propriul lor corp micuț și slăbuț, a câmpurilor minate de armata dictatorului irakian Saddam. Nici că islamiștii au luat cu asalt, imediat ce-au venit la putere, ambasada SUA de la Teheran, sechestrând timp de peste un an și aproape trei luni zeci de diplomați americani. Ori că au ucis și ajutat să fie omorâți sute de militari, marinari și civili americani. Și că au încercat să asasineze chiar pe teritoriul Statelor Unite mulți disidenți oficiali sau oameni politici americani, în frunte cu Trump și cu ex-ambasadorul SUA la ONU, John Bolton.

N-ar fi bine să se omită, de asemenea, că terorismul răspândit de islamiștii iranieni și ambițiile lor nucleare, precum și arsenalul lor balistic amenință existențial în mod acut Israelul, principalul aliat al SUA în regiune, iar mai puțin acut, dar nu mai puțin concret, Europa și America. Și anume cu atât mai mult cu cât iranienii au demonstrat că au mințit repetat și în privința programului lor nuclear, și în chestiunea arsenalului lor de rachete, de vreme ce-au afirmat că n-ar avea unele intercontinentale, dar au tras două la 4000 de km distanță spre bazele britanice din Diego Garcia. Ceea ce probează incontestabil, că pot deja atinge aproape orice zonă din Europa.

Dar ai să aștepți de pomană să tematizeze aceste informații relevante (și să arate că mullahii încearcă să sperie și să intimidze Europa) ”influensării” care se alătură oștirilor antiamericane și antisemite din rețea. Cum n-ai să afli partea bună a popularității miturilor antisemite. Ajung să le creadă și responsabilii fanatici ai Iranului islamist, întunecându-le mințile cu totul. Căci asta produce anti-iudaismul și în capetele altfel foarte trufașe ale dregătorilor teocrației. Deci nu vei putea prefigura ce e mai mult decât probabil să se întâmple, în măsura în care – orice ar pretinde Donald Trump – ”negocierile” cu mulahii sunt moarte în coteț încă înainte de a începe.

De ce n-au șanse negocierile, nici dacă islamiștii n-ar fi toți fanatici

Căci mai-marii de la Teheran, proaspăt avansați după decapitările succesive ale regimului lor, se tem groaznic unii de alții. Și, mai ales, să nu fie considerați agenți ai Mossadului.

Ca atare, chiar dacă ar putea comunica liber cu tovarășii lor din Gărzile Revoluționare, partidul totalitar, militarizat, al Iranului, ei tot n-ar putea cădea la pace, mimând suficient compromisurile necesare, pentru ca America lui Trump să poată avea pretextele de care e nevoie ca să dea politic convenabil înapoi. Și să oprească războiul.  

Prin urmare, dacă administrația Trump nu s-a smintit complet și irevocabil, va urma ocuparea insulei Kharg și a coastei iraniene a Strâmtorii Ormuz, precum și o ajutorare și înarmare reală, concretă, a opoziției iraniene, oricare ar fi costul politic intern, american, al unei expansiuni terestre a conflictului cu mullahii. Pentru că dacă Trump nu poate suporta ceva, e să fie, public, învins.

Unde pierd SUA și Israelul permanent?

Ce nu par în stare americanii și israelienii să reușească, este să aplaneze criza informațională iscată de explozia paranoică antisemită și antiamericană, o molimă psihică răspândită intens de rețele și nu doar de cele chinezești, precum TikTok.

Ca evreu (care, nu-i așa, ”conduci” lumea) ești incapabil, în mijlocul unui popor reprezentând doar 0,2% din omenire, să te pui cu miliardele de conturi care pun botul la minciunile, falsificările, impostura și demagogia destinate celor 2 miliarde de musulmani, (o pătrime din populația planetei) precum și creștinilor din Vest.

Căci la smintiții care chiar cred în tâmpeniile răspândite de mitomanii antisemiți, se adaugă și influensării lui pește prăjit, care-și scot conștiința la mezat ca ultimele profesioniste de pe centură. Sau, după caz, s-au contaminat ei înșiși de pandemia psihozei antisemite și s-au rinocerizat în pas grăbit, laolaltă cu evreii care, speriați de marginalizarea și punerea lor în pericol, nu se cred suficient de ”eroici” pentru că sa nu dea semne că-și urăsc identitatea și evreitatea.

Și totuși. Istoria e suficient de lămuritoare ca să știm că oricât ne-am simți de năpădiți, depășiți, covârșiți și copleșiți, victoria nu le va aparține ticăloșilor. Încât n-avem de ce ne pierde speranța și ne crede biruiți. Căci nu suntem și nu vom fi. Dar hai să punem măcar mâna pe pix, sau pe tastatură, ca să dăm adevărului o șansă. Cât de mică.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu