Cele mai noi articole · Din spatele cortinei de stânga: știri necenzurate · Politică internațională

Extremism, anticreștinism și antisemitism la BBC

Dacă vrem să știm cum are loc radicalizarea actuală de stânga și de dreapta, e bine să examinăm cum s-a petrecut rinocerizarea intelectualilor români în anii 30. Cum au ajuns un Nae Ionescu, un Cioran, un Eliade, legionari? Dar gașca de trepăduși din jurul lor?

Jurnalul lui Mihail Sebastian e edificator în acest sens. Lucrurile se petrec treptat și pe nesimțite. O tăcere aici, o concesie acolo, doamne îndrăgostite de ”căpitan”, teroriști și de tirani. Și ziare sau posturi de radio care pun botul.

Azi se poate lumina orice ascultător sau telespectator al BBC. De pildă, când postul britanic minte despre prigoana anticreștină din Nigeria.

Se poate lămuri lesne și orice om de bun simț, nevoit să se frece la ochi în reacție la placiditatea, seninătatea, naivitatea sau insolența cu care unii influenceri și  intelectuali publici au primit vestea alegerii antisemitului, socialistului și pro-teroristului Mamdani ca edil al New Yorkului.

Ce e de înțeles din reacția lor complet indiferentă la temerile iscate de Mamdani majorității covârșitoare a evreilor americani? 65% dintre cei ai metropolei americane au refuzat să îl voteze, deși optează de regulă pentru candidații democrați și de stânga. Reiese că pentru acești fani, inclusiv evrei, ai extremistului de stânga, fostul rapper pentru ”Holy Land FIVE” – o organizație care strângea fonduri pentru Hamas și a fost condamnată pentru terorism – ar fi un ”băiat bun”. Ar fi un progresist ca oricare altul. Că nu e decât un ”millennial”. Că n-ar exista nici umbră de motive reale de îngrijorare. Că nici pomeneală să fie vorba de un populist, de un comunist sau de un extremist.

De parcă în SUA, antisemitismul alimentat de Mamdani nu ar fi luat liftul și n-ar escalada Everestul unei uri pe evrei fără precedent de la legionari și Hitler încoace. 

Mamdani și femeile

O persoană altfel ”simpatică”, fostă jurnalistă româncă, aplauda zilele trecute entuziast și aparent îndrăgostită alegerea lui Mamdani și nu găsea ”nimic extremist” la feblețea ei, ori la ”discursul acestui om tânăr”. De parcă edilul ales al Big Apple n-ar fi chemat, implicit, la genocid antisemit planetar, refuzând explicit să satisfacă revendicarea de a condamna dezideratul Hamas, și anume, ”globalizarea intifadei”, care este o chemare la omor de evrei. În schimb, femeia saluta exuberant că ”Mamdani scrie istorie”. 

Istorie au scris și Lenin, Stalin și Hitler. Îmi amintesc fără să vreau de adeptele îndrăgostite de Hitler ale mișcării național-socialiste care, plictisite de o viață în lux, au cheltuit sume exorbitante din averile soților lor industriași ca să se distreze promovând nazismul. Și antisemitismul marii lor slăbiciuni, Herr Hitler. Îmi amintesc și de fetele care se lichefiau și se scurgeau văzându-l pe Codreanu pe calul său alb. Dar nu pot uita nici gospodinele care la Mineriada din iunie 90 îi aplaudau pe stradă, în București, pe ortacii aduși de Ion Iliescu și de securiștii lui să pună de un pogrom împotriva tinerilor anticomuniști din Piața Universității. 

Pe Mamdani l-au votat peste 80% din tinerele populând New Yorkul. Descreierate? Nu mult mai mult decât politologii sau istoricii cu experiența comunismului care se prefac a nu ști că Mamdani a ajutat la finanțarea Hamas și la propagarea ideilor extremiste, că refuză să ceară dezarmarea teroriștilor genocidari din Gaza, că nu recunoaște dreptul la existență al statului evreu și nu se disociază de apeluri la genocid. Nicio îngrijorare nu i-a provocat unui preopinent cu rude în Israel, că aproape 1000 de rabini americani de prestigiu au avertizat New Yorkul să nu-l aleagă pe Mamdani, întrucât ”socialistul democrat” constituie un pericol acut pentru comunitatea evreiască dintr-un oraș grav bântuit de un val de antisemitism fără egal în istoria Americii. 

Să ne înțelegem. Problema nu e că Mamdani e musulman. Sau socialist. Ci că e islamist, antisemit și pro-terorist. Unul care nu a catadicsit într-un oraș ca New Yorkul, trecut prin atentatele de la 9/11, să disocieze islamul de islamism și teroare. 

Cazul BBC

Rinocerizarea leftiștilor americani, europeni, inclusiv români, nu e un fenomen izolat, ci global. Anticapitalismul, antiamericanismul și antisemitismul noilor rinoceri beneficiază de aportul unei infrastructuri și suprastructuri mediatice. Structuri care transportă, susțin și amplifică dogmele pseudo-religioase ale ideologiei woke, oikofobia, antioccidentalismul, anticreștinismul. Piesă centrală în acest angrenaj global e portavocea Frăției Musulmane din Qatar, Al Jazeera. O ajută filiala Frăției din Vest, în speță BBC, un post tot mai clar de extremă stânga, poreclit mai nou, în UK, ”British Al Jazeera”. 

Un raport intern și dezvăluirile cotidianului britanic The Telegraph au evidențiat, fără putință de tăgadă, că BBC a falsificat în scop politic și propagandistic, anticonservator, un discurs al președintelui american. S-a relevat că BBC a suprimat libertatea de opinie și exprimare a celor care obiectau programului de răspândire a ideologiei LGBTQI+. Reiese că postul britanic a promovat sistematic o agendă leftistă. Una, concomitent, pro-teroristă, pro-Hamas. Astfel, televiziunea publică britanică a oferit mai ales în redacția sa arabă platforme unor propagandiști ai terorii antisemite: de pildă, unuia care, apărut de aproape 250 de ori pe post, a solicitat arderea evreilor ”cum i-a ars Hitler”. Alt ins beneficiind de platforma BBC de peste 500 de ori în ultimii doi ani i-a desemnat pe evrei drept ”diavoli”.

Mai nou, BBC neagă și realitatea prigoanei la care sunt supuși creștinii din Nigeria. Postul național britanic a criticat atenționările pe acest subiect ale președintelui Trump, invocând ”opinii” sau ”mărturii” difuzate de Al Jazeera. Televiziunea publică londoneză evită cu grijă să investigheze situația la fața locului ori să reproducă mărturiile creștinilor victimizați în Nigeria ori Sudan, și nici organizațiile de apărare a celor prigoniți pentru credința lor nu sunt băgate în seamă de progresiștii de la BBC. Biasul anticreștin și antisemit al postului nu afectează doar redacția lui arabă care a preluat fără verificări miturile puse în circulație de islamiști. 

BBC și reșuta în tribalism

În cauză este și redacția centrală de știri a postului englez și, deși conducerea BBC a fost ajutată să se informeze corect cu privire la scandaloasele derapaje și încălcări flagrante ale deontologiei jurnalistice, direcția postului se comportă ca și cum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Mai grav, a hotărât că o moderatoare care și-a permis să enunțe graviditatea unor ”femei” și nu doar a unor ”persoane” ar fi condamnabilă pentru încălcarea standardelor BBC. 

Deosebit de trist e faptul că guvernul laburist britanic tace mâlc la acest festival deșănțat de islamo-gauchism și de islamo-fascism, de parcă miniștrii lui Starmer ar fi complicii rinocerizaților de la BBC.

Cât despre tinerele în limbă după Mamdani, care se bucurau miercuri gălăgios că legea islamică Sharia ”începe azi, baby”, nu le tratează chiar nimeni sminteala? Nu există oare alte posturi decât British Al Jazeera să le explice totuși ce înseamnă această lege? Că vor umbla sub ea, sub burqă sau cu hijab? Că li se va restrânge sau anula dreptul a merge la școală și vor fi urgent lapidate, dacă bărbații din familia lor le prind vorbind cu vreun străin, le suspectează de adulter și le denunță mai marilor tribului sau polițiștilor de moravuri ai regimului?


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu