Trompete și realități. Trump 2.0 și reeditarea isteriei vuvuzelelor progresiste

Contrastul dintre cele două administrații Trump e mare. Realitățile lor sunt disjuncte. Seamănă doar o parte din reacțiile agitpropului vuvuzelelor politice de stânga la ele.

Ca în 2017, lumea ”bună” a dat iar în ”fandacsie”, în nevricale, țipă frenetic, luptă exaltat, plânge în hohote, e-n criză de nervi, face spume la gură.

”Trump!” ”Fascistul!” ”Musk face un salut ”nazist” în fața lui!” Ce mai contează că i-au luat apărarea nu doar premierul (de dreapta) israelian, Netanyahu, ci și severa organizație evreiască anti-antisemită de stânga, care este Anti-Defamation League. Ți-ai găsit. ”Antifasciștii” care au tăcut din gură, în ultimii 5 ani, la nefăcutele fasciste ale BLM, ale ”Antifa”, ale mișcărilor pro-teroriste din universitățile de top, ale cenzorilor din subordinea coruptei administrații Biden, o țin una și bună.  

Realitatea noii administrații republicane e clar diferită de cea, naivă, chiar stupidă, din debutul primului mandat al lui Trump, care, venise la putere din afara establishmentului politic și habar n-avea cum se exercită puterea la Washington. Și personalul executivului e altul. Nu mai e zelosul Bannon, nu mai sunt prostovani ca fostul ministru de externe Tillerson, în schimb e Susie Wiles, noua lui șefă de cabinet, care promite să transforme Casa Albă în instituția unei echipe Trump închegate, care știe despre ce e vorba.

Înseamnă că e totul bine? Defel. Abuzul de directive și ordine executive scoate Congresul din joc. Ele sunt reversibile peste alți 4 ani. Nici punerea în libertate a unora dintre vinovații luării cu asalt a Capitoliului n-a fost o oră astrală a jutiției. Dar e vădit, între altele din formulările juridic solide ale ordinelor executive adoptate în prima zi la putere, că expertiza echipei Trump 2.0 nu se compară cu amatorismul găștii Trump 1.0.

Trump are calități rare. Unele, extraordinare. De pildă curajul manifestat după atentatul asupra vieții sale, când glonțul nu i-a trecut pe lângă ureche, ci i-a perforat-o.

Dar o lumină intelectuală ca Churchill Trump nu este. Și nici nu va fi vreodată. Oamenii din jurul său fac însă parte, în mare măsură, din categoria mai-știutorilor. Care l-au orientat excelent, spre re-edificarea meritocrației și a unei societăți normale, ”colorblind”, nerasiste, cum o visase Martin Luther King. Asta să fie ”fascism”? Salut ”nazist”?

Apoi, legitimitatea lui Trump, cu tot cu votul popular, e acum incontestabilă. Absolut vădite sunt și monumentala slăbiciune, prostie și aberație ideologică a măsurilor de extremă stânga ale fostei administrații. În comparație cu Biden, Trump și ai lui ar trebui să facă enormități cu nemiluita ca să rivalizeze cu o mică parte din colosala demență a guvernului precedent.

Or, pe moment fac bine. După ce a fost asiduu demonizat de democrați și de progresiști că ar avea de gând să lase Ucraina la cheremul lui Putin, Trump și-a reînceput cariera de șef al Casei Albe amenințându-l clar pe liderul de la Kremlin, pentru cazul în care n-are de gând să pună capăt acestui ”război ridicol”. Președintele Donald Trump i s-a adresat lui Putin prin intermediul rețelelor de socializare pentru a pune capăt invaziei. ”Nu încerc să fac rău Rusiei. Îi iubesc pe oamenii din Rusia și am avut întotdeauna o relație foarte bună cu președintele Putin (…) Voi face o favoare foarte mare Rusiei, a cărei economie se prăbușește și președintelui Putin. Rezolvați problema (războiului, nota mea) acum și puneți capăt acestui război ridicol! (Căci, altfel, nota mea),”va deveni doar mai rău…Dacă nu ajungem la un acord, și cât mai curând, nu voi avea de ales decât să impun taxe, tarife și sancțiuni sporite asupra tuturor produselor pe care Rusia le vinde SUA și altor țări participante. Hai să punem capăt acestui război, care nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte!”, a scris Trump.

Te-ai fi așteptat ca stânga să sară în sus de bucurie și să-l laude pe nou-vechiul președinte al SUA? Ei, aș! S-a obișnuit să-l diabolizeze într-atât, încât nu e în stare să comute.

În reacție la noua administrație, stânga și extrema stângă au patru reacții diverse. O parte din lumea progresistă, neo-marxistă și woke e încă uluită, siderată, amețită, anesteziată și strivită. Alta bate în retragere. A treia țipă ca din gură de șarpe. Când o lasă puterile apelează la vuvuzele. Și a patra sună din trâmbiță adunarea judecătorilor, sperând să reziste prin intermediul curților de justiție, de vreme ce, în trecut, Trump și oamenii săi au mai fost opriți în tribunale să adopte durabil necesarele măsuri anti-imigrație, de pildă.

N-ar fi însă de mirare ca și bună parte din magistrați să se fi trezit între timp dintr-un vechi progresism despletit și romantic, dar extrem de dăunător Americii în ansamblu. N-ar fi exclus să nu mai cotizeze la dogmele sociale și culturale ale maoiștilor care au dictat până acum, impunând politicile identitare, rasiste și anticonstituționale ale administrației Biden.

Nemișcați rămân, în schimb, unii din profesorii de ”bune moravuri politice” de origine română din universitățile americane. N-au remarcat nimic antisemit în școlile de elită din SUA după 7 octombrie 2023. Nici răscoala sângerosă a BLM și Antifa de după uciderea lui George Floyd nu i-a deranjat din calea afară. Cum nu i-a alertat cenzura impusă de regimul Biden în pandemie și, prin FBI și rețele de socializare, chiar înainte ca maxim coruptul președinte, cel cumpărat probabil de chinezi, să ajungă la putere în 2021.

Dar acum un fost anti-comunist care n-a mai apucat să fie disident a ieșit strident în față. Umple sârguincios pagini de diatribe anti-Musk. Scrie harnic pamflet după pamflet anti-Trump și filipică după filipică antirepublicană. Îi deplânge celui de-al 47-lea președinte (nu alegerea democratică, de care a uitat) ci ba un presupus ”fascism”, ba prezumtivul ”bonapartism”. Și îl blestemă, vai, să-și încheie cariera la Waterloo. Nu, serios?

Și ce va fi cu Ucraina, în acest caz, al naufragiului american? Ce va fi cu NATO? Cu românii? Nu ne-am gândit? Dar cu Israelul? Nu ne preocupă? Nu cumva ne iese prin pori antiamericanismul proto-woke, supt marxist, activist și rusofil de la mama și de la tata?

Ceva mai jalnic n-am văzut de mult. Mi-e greață. Mi-e o silă de zile mari.

Îmi scria Maria Sava, recent, despre cum în reacție la delirul lui Călin Georgescu, ea ”mai râde, dar, uneori, îi vine să plângă de neputință. Știi că omul e un cocktail între perversitate, paranoia și schizofrenie și nici georgilienii nu-s prea departe. Și la modul serios, acum, marea problemă rămân regizorii și păpușării acestui joc grotesc.”

Acești păpușari nu-și fac mendrele doar pe dreapta. Ci și, net mai periculos, pentru că par mai sănătoși, ba chiar și competenți, la stânga radicală a spectrului politic.