Jocul cu focul anulării alegerilor

Avem nevoie de susținerea dvs. în continuare. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl ajutați printr-o donație. Vă mulțumim!

Au ajuns să ”se decidă alegerile prezidențiale românești, pe TikTok?” – se întreabă un analist din programul german al postului Deutsche Welle. Ca să nu se întâmple așa, s-au înmulțit cererile (inclusiv de la rectorul SNSPA, Remus Pricopie) de a se anula alegerile (primului tur al scrutinului prezidențial). Deși Curtea Constituțională l-a validat.

Partizanii anulării lor argumentează că CCR n-ar fi știut ce a aflat toată lumea abia după desecretizarea informațiilor CSAT. Între timp, MAE a anunțat că”România a notificat statele aliate cu tentativele de interferențe externe în campania electorală iar România asigură că ar fi luat măsuri în acest sens”. Nu e clar pe cine asigură și liniștesc aceste ”asigurări”.

Și nu e limpede ce explică ascensiunea lui Kremlin Delirescu? Divinitatea pe care o invocă la tot pasul? Sau viralitatea?

Aici se pun și alte varii întrebări tulburătoare. Ce înseamnă democrația, dacă se pot sista, din pix, un proces electoral și invalida alegeri libere, constituind sufletul ei?

De ce n-a fost sesizată Curtea din timp, deși responsabilii politici, între care premierul Ciolacu, au fost anunțați de serviciile secrete despre dedesubturile ascensiunii cu sprijin străin al unui candidat, dar au ales să tacă?

De ce n-au alertat ei, din vreme, aliații din NATO? De ce nu s-au sesizat social-democrații britanici, germani și europeni timp de zile în șir, înainte ca, într-un târziu, liderul PSD, Ciolacu, să anunțe ceea ce ar fi fost firesc să facă din secunda 1 după acceptarea înfrângerii sale în primul tur de scrutin, și-anume să anunțe sprijinul său și al PSD, pentru Lasconi?

De ce mai există milioane de români care-l susțin pe Călin Georgescu?

Ce e de făcut în condițiile și în ciuda unei psihoze colective, pentru determinarea următorului șef al statului român?

Cum s-a ajuns în această psihoză în masă care-i face pe milioane de români să accepte să valideze prin vot un candidat irațional, periculos, extremist, dezaxat, rău pentru renumele țării și potențial catastrofal pentru siguranța și economia României?

Prin dezinformarea grefată pe anumite mentalități și condiții

Prin combinarea toxică și dezinformatoare a mai multor factori istorici, culturali și psihologici, cu invenții ultramoderne, precum rețelele sociale.

Dorinței legitime a românilor de schimbare din cauza justiției strâmbate, a unui sistem oligarhic, feudal, al securismului, anti-meritocrației și pensiilor speciale, care a scindat poporul și a mânat o mare parte din el să-și ia lumea în cap, i s-au suprapus legendele falsificând realitatea unui trecut neasumat, a unui prezent mincinos explicat și promisiunea unui viitor utopic. Dorinței de revoluție care a rezultat din toate acestea, i s-au adăugat o îndobitocirea și fanatizarea prin rețelele sociale.

Iar psihozele în masă sunt o epidemie. Delirul unuia devine rapid al multora. E molipsitor, se propagă și contaminează rapid. În zilele noastre, din pricina internetului, mai rapid decât oricând.

După cum reliefa lingvistul american Adam Aleksic, reluat de DW, algoritmii rețelelor sociale măsoară angajamentul (engagement) ca unitate de măsură a viralității, (un cuvânt nou, inexistent în dex, dar determinant pentru realitățile actuale). Iar ”informațiile false au tendința de a genera mai mult angajament. Până și încercarea (de față, nota mea) de a corecta neadevărul, poate fi, paradoxal, interpretat ca amplificare suplimentară a angajamentului” iscat de mesaje. În acest proces, se duc pe apa sâmbetei nu doar precizia, amănuntele și nuanțele, ci însuși adevărul și probele lui, distruse de extremism și de agresivitatea anulării radicale a Celuilalt.

În acest toxic proces, adevărul și reperele lui devin minciună și invers, falsificarea e acreditată ca ”realitate”, criminalii de război devin ”exemple de urmat”, confuzia ia proporții, neîncrederea sporește, haosul se potențează exponențial, erodează orice tentativă de informare, orice rudiment de gândire, interacțiunile umane, instituțiile.

Statul eșuează. La fel, democrația, care se bazează pe ideea votului util, inteligent, în interes propriu, al cetățenilor care au stabilit rațional care sunt problemele cetății și cele personale și care profitul și câștigurile rezultând din deznodământul unui proces electoral. Scop în care s-au informat, au dezbătut liber, s-au certat, au înțeles și au tranșat, majoritar, la urne.  

TikTok, rețeaua controlată de regimul totalitar al Chinei comuniste, se dă lebădă. Însă mare parte din cei peste o jumătate de urmăritori ai lui Călin Georgescu de pe TikTok au jucat un rol considerabil în ascensiunea neo-legionarului necultivat, poate nebun, neghiob, neavenit din unghiul democrației românești. Cea asediată de psihoza în masă indusă cu sprijin străin.

Nu puțini români, înfricoșați pe drept de perspectiva demențială a accesului la Cotroceni și la cârma armatei și serviciilor secrete românești al unui astfel de ins în delir, cer invalidarea scrutinului prezidențial, ca fiind iremediabil compromis de ingerința externă în alegeri. Și unii vor chiar ca beneficiarul acestui amestec străin să fie arestat. Dar, atenție.

Una e eșecul politic, informațional și instituțional care a permis ascensiunea lui rapidă. Alta jocul cu focul delegitimării ideii de democrație. Care nu trăiește decât prin alegeri. A le sista fără probe absolut concludente vizând prezumtivul spionaj în favoarea unei puteri străine și ostile a candidatului care pe drept nu le convine unora și altora, erodează la maximum democrația însăși, aruncându-se probabil copilul cu apa din copaie.

Instituțiile românești au început acest joc extrem de pernicios prin eliminarea arbitrară și abuzivă din competiție a extremistei Dianei Șoșoacă. Au accentuat, prin ricoșeu, neîncrederea românilor în instituții, nu doar pe cea, mai gravă, în presă. A-l continua prin înlăturarea din cursă pe colegul ei nu mai puțin antioccidental, pro-rus și pro-legionar nu-l ameliorează defel. Dimpotrivă, jocul astfel perpetuat oferă, odios, noi justificări dezastroasei dorințe de schimbare revoluționară, utopică, precum și principalului mit extremist în circulație, al justițiarului mesianic, a cărui imaginară necesitate urgentă o vehiculează neo-legionarii autoproclamați ”suveraniști”.

Teama de o victorie extremistă în alegerile de duminică e perfect justificată. Dar așa e democrația. N-are rezultate dinainte garantate. Putem avea încredere în ea? Deci în poporul român? Eu spun că da, știind bine că istoria ne dovedește că și cele mai avansate națiuni, precum poporul german al ”poeților și gânditorilor” se pot înșela grav. Și aluneca, cel mai adesea de frică, în catastrofe, crime și păcate imprescriptibile, de care nici secolele nu le mai spală.

În mod curios, națiunile înfricoșate tind apoi, ce germanii, să se teamă de ele însele și să ajungă, astfel, într-un cerc vicios din care doar Dumnezeu (și instituții solide și credibile cu adevărat) le mai poate scăpa.

Dacă stăm strâmb și judecăm drept, realizăm că nu există decât o ieșire convenabilă din actuala criză de stat a României. Soluția ei nu poate veni din dependența de viralitatea generată de elucubrațiile extremistului și de fanatismul zeloșilor și descreieraților lor adepți. Soluția, când instituțiile sunt șubrede și orice atentat la voința națiunii le slăbește și mai rău, n-o poate da decât recursul la poporul obsesiv evocat de extremiști. Ceea ce implică, evident, încrederea în popor. Încrederea în decizia lui electorală, în opțiunea lui la urne. Ar fi încrederea în majoritatea lui sănătoasă, neafectată de psihoza colectivă.

Această nădejde, că românii vor ști să nu aleagă sinucigaș, e asociată credinței autentice în Dumnezeu, iar nu în pseudo-divinitatea din partea stângă, invocată de impostor, cu el însuși pe post de semizeu și mesia.