Ipocrizia politicianistă a lui Biden

America, grav polarizată și în ultimii 4 ani de administrație Biden, continuă să se zbată în criză.

Democrația ei și a celorlalte state ale lumii libere sunt în criză.

Invazia lui Putin și cea a aliaților lui islamiști în Israel au declanșat două războaie regionale fierbinți cu implicații globale.

Inflația i-a sărăcit pe cei mai mulți americani.

Politica administrației în materie de securitate a eșuat lamentabil nu doar în Ucraina, ci și la la granița de sud a Statelor Unite, luată cu asalt de imigranți fără acte, spre îngrijorarea sau disperarea a zeci de milioane de americani, speriați de nivelul delincvenței și criminalității cauzate de migranți.

Ar fi fost, deci, multe de vorbit în legătură cu starea deplorabilă a națiunii, după aproape 4 ani de mandat prezidențial democrat. Dar nu despre criza provocată în SUA și în lume de extremiști, nu în ultimul rând de stânga, occidentali, ca și de aliații lor islamiști, aliați la rândul lor cu Putin, a fost vorba în discursul și ”analiza” președintelui american.

Potrivit experților, cuvântarea liderului SUA n-a fost ”despre starea națiunii”, ci despre a campaniei lui electorale și, mai ales, despre predecesorul și contracandidatul său, Trump. Pe care Biden l-a atacat repetat și obsesiv, fără să-l numească.

Biden a încercat să instrumentalizeze în scop electoral ajutorarea Ucrainei și să lanseze și semnale de închinăciune în fața extremei stângi. Această facțiune extremistă din Partidul Democrat îl critică pentru că nu-i ajută mai mult pe ”palestinieni”, de fapt pe teroriștii islamiști ai Hamas, să câștige în confruntarea cu Israelul. Biden a mințit, sugerând că Israelul ar folosi ajutoarele umanitare ca ”instrument de presiune” împotriva palestinienilor. Liderul SUA a reiterat în context și mantra stângii cu ”soluția celor două state”, pe care istoria și experiența au dovedit-o impracticabilă pe moment, întrucât ar însemna crearea unui stat terorist, antisemit. Și antiamerican.

Concomitent, într-o cuvântare scrisă de alții și exersată timp de multă vreme, Biden a încercat să contracareze impresia jalnică pe care o fac senectutea sa vădit avansată și ținerea sa de minte slabă, care-l face să se bâlbâie și să uite sau să confunde invariabil, aproape ori de câte ori deschide gura. Biden avea nevoia neapărat să-i atragă de partea sa pe democrații care ar vrea înlocuirea lui ca reprezentant al partidului în cursa prezidențială.

Alocuțiunea a mai avut sarcina politică de a convinge o cât mai mare parte din cei 80 la sută dintre americani, potrivit cărora Joe Biden e ”prea bătrân” pentru funcția de președinte ale SUA, că s-ar înșela. Și în plus că inflația nu le-ar fi băgat americanilor mâna adânc în buzunar, că economia ar dudui, iar imigrația n-ar fi debordantă. Iar Biden ar fi mai vital și mai energic, decât un tânăr taur în noaptea nunții sale sau un june luptând la baionetă cu inamicul. În toate aceste obiective tactice, Biden s-a descurcat la teleprompter mai bine decât se temeau ai lui. Și sperau adversarii săi. Ceea ce nu înseamnă că președintele n-a făcut gafe, ori n-a produs obișnuite lălăieli marca Biden.

Extrem de cinică e afirmația lui Biden potrivit căreia ”Ucraina poate învinge, dacă-i dăm armele necesare”.

Or, sub conducerea lui, SUA nu numai că au stimulat Rusia să cotropească țara vecină, Biden anunțând fără să-l oblige cineva că, orice s-ar întâmpla, Washington nu va disloca militari americani în Ucraina.

Administrația Biden a condiționat, involuntar, și continuarea și amplificarea invaziei ruse, întrucât n-a trimis la timp arme în cantitate și calitatea suficientă unei victorii ucrainene și i-a refuzat Ucrainei deopotrivă dreptul la o zonă de interdicție de survol rusesc și progresul pe calea integrării în NATO. Care a constituit un mobil oficial al războiului.

Or, ar fi fost în puterea lui Biden să pună capăt războiului, dacă aderarea Ucrainei la alianță se producea, ori măcar avansa perceptibil, iar împăciuitorismul președintelui american (respectiv al consilierilor săi) și al cancelarului german nu se perpetua. În privința Ucrainei, ca și a graniței de sud a SUA, Biden s-a dat ”bătăios” afirmând că ar putea rezolva chestiunile pendinte. Dar ar fi fost de datoria lui să lămurească națiunea de ce n-a reușit s-o facă în ultimii doi ani, deși e clar că ar fi fost de pildă nevoie doar de ordinul său executiv, sau al ministrului securității naționale, ca, la frontiera americano-mexicană, securitatea și controalele necesare să fie restabilite. Eventual chiar din primul an de mandat Biden.

Nu e clară direcția în care are de gând contracandidatul său republican, Trump, să cârmească politica SUA dacă, așa cum indică analizele politice și sondajele sociologilor, liderul dreptei americane va câștiga alegerile prezidențiale și va fi lăsat să se instaleze din nou la Casa Albă. Și-anume fără un prealabil duel televizat cu Trump, solicitat necondiționat de challengerul republican, dar pe care, fără indicație de motive, îl refuză deocamdată echipa de campanie a lui Biden. Care știe că una e să citești o cuvântare de pe teleprompter, cu totul altceva să vorbești liber.

Revenirea lui Trump la președinție e, totuși, o perspectivă pe bună dreptate îngrijorătoare pentru mulți, chiar dacă, în mandatul republicanului, spre deosebire de al succesorului său democrat, n-au izbucnit războaie și agresiuni putinisto-teroriste. Fostul președinte e narcisist și impredictibil și ar fi fost poate bine ca republicanii s-o prefere pe Nikki Haley.

Dar e cert că, nu mai puțin îngrijorătoare, ba poate mult mai alarmantă decât un probabil nou mandat prezidențial obținut de Trump, e eventualitatea unei victorii a lui Biden. Care are mari probleme nu doar de integritate personală, ci și de caracter, dacă nu și de cogniție.

Căci, în dorința de a recupera, prin cuvântarea sa, electoratul lui Haley și pe independenții supărați pe democrați, Biden le-a permis consilierilor săi să dea dovadă, în textul alocuțiunii lui, de politicianism și de ipocrizie.

Într-un moment extrem de grav pentru soarta lumii libere a acceptat formulările, minciunile, diversiunile și atacurile electorale pe care autorii cuvântării lui le-au inclus în alocuțiunea sa, menită, teoretic, să explice starea națiunii americane, iar nu, cum a rostit-o Biden, s-o promoveze pe a campaniei lui prezidențiale.