Avertismentul iranian transmis Israelului de emisarul și ”Coordonatorul ONU pentru Pacea în Orientul Mijjociu”, Tor Wennesland, care s-a întreținut sâmbătă, la Beirut, cu ministrul de externe iranian Hossein Amirabdollahian, nu e neapărat destinat statului evreu.
Mai degrabă decât pentru Ierusalim, e adresat comunității internaționale, căreia ar trebui să-i slujească Wennesland, în loc ca norvegianul s-o facă de rușine, prin faptele sale.
Fără să condamne complicitatea pe față a Iranului cu teroriștii, Wennesland i-a strâns mâna lui Amirabdollahian, uitând, cum a remarcat ambasadorul israelian la ONU, ”să-și spele apoi mâinile de sângele bebelușilor uciși de Hamas”, gruparea teroristă teleghidată, susținută, înarmată, instruită și finanțată de Iran și sponsorizată de Qatar.
Amirabdollahian, care s-a întâlnit apoi cu conducerea Hamas, în speță cu Ismail Haniyeh, în Qatar, emirat care e principalul finanțator al islamiștilor și al Frăției Musulmane, din care face parte și Hamas, a elogiat faptele teroriștilor. Șeful diplomației iraniene a afirmat că Hamas ar fi repurtat (în Gaza la 7 octombrie) ”o victorie istorică” iar Iranul ”va continua cooperarea” cu trupa lui Haniyeh.
Iranul, al cărui regim neagă Holocaustul, a afirmat că n-ar fi fost implicat în atentate. În fapt, e amestecat în ele masiv și cel puțin complice cu ele, dacă nu, mai probabil, comanditarul celor mai barbare masacre antievreiești de la Holocaust încoace.
În chestiunea agresiunii teroriste, Iranul copiază tactica Rusiei. Lansează amenințări ca să intimideze lumea liberă și s-o sperie de o extindere a conflictului, astfel încât să reducă ori să sisteze ajutorul firesc acordat de democrații singurei democrații din Orientul Mijlociu, care e statul evreu și în același timp să nege oficial crimele comise de Teheran sau de interpușii lui.
Avertismentele iraniene nu sunt adresate atât Israelului, despre care regimul islamist al ayatolahilor de la Teheran bănuiește că nu se va lăsa intimidat, cât SUA și Europei, în ideea că amenințările îi vor speria pe americani și aliații lor, să facă noi și noi concesii și să exercite presiuni asupra statului evreu, în loc să se confrunte bărbătește cu un regim terorist, genocidar.
SUA consideră că ar fi înțeles obiectivele Iranului și au replicat printr-o dublă strategie. Au expediat în estul Mediteranei un al doilea portavion, pentru descurajarea Teheranului și a grupării sale teroriste, șiite, din Liban, Hezbollah și au lansat, concomitent, o ofensivă diplomatică prin secretarul Departamentului de Stat Blinken, aflat într-un turneu în regiune și în afara ei, spre a determina terți, precum Qatarul, sau China, care sunt aliații islamiștilor de la Teheran, să convingă Iranul să nu se implice în conflictul militar declanșat de teroriștii Hamas la 7 octombrie.
Or, acest efort, aparent util și binevenit, mai ales dacă ar duce la eliberarea ostaticilor din Gaza, ar putea fi și inutil, și pernicios. Inutil, pentru că planurile mega-atentatelor, cunoscute și susținute de regimul iranian, potrivit mărturiilor clare ale liderilor teroriști, sunt vechi de cel puțin un an și au prevăzut, neîndoielnic, aceste reacții americane. Pernicios, pentru că subminează descurajarea efectuată prin dislocarea flotei americane în estul Mediteranei.
Ori, orice slăbire a luptei pentru refacerea descurajării extremiștilor din regiune e contraproductivă. Nasul dat de americani și germani sponsorilor terorii prin dialoguri nerușinate cu regimurile guvernate de genocidari ca ayatolahii, ori de Frăția Musulmană, aflată la butoane în emiratul Qatar, încurajează Hamas să-și perpetueze crimele de război inclusiv și nu în ultimul rând împotriovsa populației civile din Gaza. Populație, pe care teroriștii încearcă, punând la bătaie cele mai diverse mijloace, cu tot cu baraje rutiere, s-o împiedice să se refugieze din calea bombelor spre sudul fâșiei Gaza.
Ca sa mai trecem peste durerile din timpurile astea de groaza. Vecina noastra face 74 de ani. Cadou, o carte ca ea citeste.
Herman Melville, Moby Dick.
Prima fraza din carte: Call me Ishmael.
God bless Israel
Cartea genială a lui Melville a fost una de căpătâi, pentru mine. Am citit și răscitit cartea, la bunicii mei, până era să se facă ferfeniță. In fanatismul lui Ahab e mult din al lui Hamas.
Ma bucur dom Iancu, Am citit-o si eu de vre-o doua ori cred.
Ce mi-a ramas adanc in minte e o fraza a bucatarului, uitadu-se la rechinii care devorau balena. Spune:
Citez din memorie “mai rechinilor dar voi stiti ca si ingerii sunt niste rechini? Dar niste rechini care se pot abtine.”
genial.
Off topic.
https://news.sky.com/story/italian-priest-wanted-for-murder-and-torture-during-argentinas-dictatorship-to-be-extradited-12985242
Bine îi face.