Mersul împleticit spre iarnă al unui război anevoios cu Rusia și extremele

Persistă ample și grave nedumeriri. Ce fac SUA în fața spectacolului ploii de rachete ruse împroșcând cu foc, cu frigul iernii și cu moarte în orașele ucrainene? Unde sunt rachetele antirachetă Patriot?

Cum să se califice propunerea de a se da Rusiei garanții de securitate, avansată de Macron? Ca recidiva unui ”idiot util”? Sau ca indiciu de clară complicitate cu Putin?

Ce are de făcut pe câmpul de luptă Ucraina? Să facă o pauză? Să-i lase Moscovei inițiativa? Și ce sunt autoproclamații ”conservatori” români care-i califică pe foștii lor colegi de dreapta din presă rămași neputinizați, drept ”slugi” ale ”Centralei de Propagandă”, doar pentru că insistă să condamne mai dur genocidul rusesc decât extremismul stângii occidentale? Rinocerii secolului XXI?

Finalurile teoretic posibile ale războiului, deduse din natura lui

Ce se petrece în Ucraina nu e doar un război pentru teritorii. E și unul axiologic, al urii ireductibile, al aderenței la valori morale și sisteme politice, culturale și ideologice radical diferite. Iată de ce războiul ruso-ucrainean va dura până la victoria unei din părți și capitularea celeilalte, sau până la debarcarea războinicului-șef, a revoluționarului mesianic în care s-a prefăcut nașul KGBist Putin.

Pacea (spre deosebire de o foarte vremelnică absență a războiului prin concesii ucrainene unilaterale) reclamă deci o Rusie post-Putin, dacă, spre deosebire de curajoșii lor luptători ucraineni, vulnerabili doar la trădare, democrațiile apusene nu se prăbușesc sub povara propriilor crize, neputințe, inadvertențe, neghiobii, lașități și nebunii. Ori minciuni și concesii unilaterale. Precum cea propusă de președintele Franței Macron, care vrea să i se dea Rusiei agresoare, nu victimei agresiunii,”garanții de securitate”. Ori sub impactul neadevărurilor rostite de dregători apuseni, între care și șefa serviciilor secrete americane, Haines. În acest caz, n-ar mai fi pace. Doar, poate, o pauză de război fierbinte. Și o Moscovă instalată pe grumazul unei părți a lumii libere.

Condiționări și reculuri tactice

Din păcate, iarna și distrugerile mutuale au frânat și oprit contraofensiva ucraineană, dând Rusiei o nesperată gură de aer și o nouă șansă de inițiativă, pe care armata lui Zelenski fusese sfătuită de experții competenți din Ucraina și din Occident să evite cu orice preț să i le ofere. Nu e clar deloc însă, dacă Putin mai are suficiente resurse spre a profita de răgaz și de sleirea ucraineană.

Fapt e că Vestul întârzie să-i livreze Kievului o apărare antiaeriană și muniție suficiente. În plus, refuză să-i dea armele necesare atacării simetrice a Rusiei agresoare, cum ar fi normal. Așa că, deși ucrainenii se apără în continuare bine, mai cu seamă în Donbas, sunt siliți să lupte în ralanti, la mare economie. Ofensiva lor se va încetini în continuare, prezice șefa serviciilor secrete americane, Avril Haines. Potrivit ei, lupta cu frâna de mână trasă va mai dura luni de zile.

Conform șefei comunității americane de informații, care n-a făcut în acest război și, mai ales, înaintea lui, o figură deosebit de bună, nu ar exista ”semne că rezistența ucraineană ar slăbi”.

Ce bine ar fi să fie așa. Și ce bine ar fi ca stoparea ofensivei ucrainene să fie doar urmarea frigului. Dar femeia minte. Pe Haines o contrazice flagrant reluarea în forță a asalturilor rusești. Ucrainenii se văd nevoiți să se apere pe tot mai multe fronturi, în proximitatea unui număr crescând de localități. Or, știu și ei banalitatea potrivit căreia apărarea cea mai bună e atacul. Dacă Ucraina a slăbit în atac, nu i se poate concede că n-ar începe să dea semne vizibile de oboseală.

Ceea ce, după nouă luni de lupte și în condițiile unor rezerve limitate, nici nu prea este de mirare. Dar cum se face oare că, la Bahmut, georgienii s-au lăsat încercuiți de trupe ruse parcă proaspete? Haines are în schimb dreptate să semnaleze penuria tot mai amplă care se cască între ruși în multe sfere, inclusiv logistice. Trupelor invadatoare le lipsește nu doar munitia și o aprovizionare satisfăcătoare, ci mai ales moralul și curajul, după ce au încasat înfrângeri soră cu moartea.

Importanța învățării și a inițiativei

Zelenski a afirmat, recent, că ucrainenii vor traversa o iarnă grea, care va reclama o enormă solidaritate și ajutor mutual uriaș, dar care îi va ”aproapia de victorie”. Omul n-a fost declarat degeaba ”personalitatea anului”, de către prestigiosul ziar britanic Financial Times. Liderul de la Kiev știe ce vorbește. Și cum să-și motiveze compatrioții. E clar că vrea ca trupele sale să continue contraofensiva, spre a împiedica unitățile rusești să recupereze inițiativa pe câmpul de bătaie.

Pe de altă parte, ambele părți au nevoie mare să-și tragă sufletul și să se refacă, să-și completeze efectivele decimate și să se reînarmeze ”pentru ofensiva de primăvară”. Care presupune să-și întregească rezervele de muniție. Mai mult. Au nevoie să învețe ce pot face mai bine pe câmpul de luptă, în adâncimea și în afara lui. La acest capitol se poate miza pe moralul, flexibilitatea, patriotismul și inventivitatea Ucrainei și pe prostia ori pasivitatea unei ofițerimi ruse învățate să-și desconsidere inamicul și să-și urască superiorii inumani și trufași mai mult uneori decât pe inamic.

La urma urmei, învață net mai bine, mai repede și mai cu folos patrioții cu încredere în conducerea lor politică și militarii care se bucură de oarecare libertate de inițiativă, decât oștirea terorizată și disprețuită de mai-marii ei, tremurând și de frica unui tiran semidement, brutal și sângeros.

În revanșă, Vestul, a cărui forță rezidă prin tradiție în capacitatea occidentalilor de a învăța, pare să se fi prostit durabil. Franța lui Macron își repetă periodic tentativele de a sili Ucraina să renunțe la probabila ei victorie militară și de a se pune în genunchi în fața Rusiei, de parcă Putin ar fi victima, nu agresorul care a dat lumii și mai cu seamă Europei foc. De ce greșește, am explicat recent, AICI.

Le lipsesc ucrainenilor rachete Patriot? Americanilor le e și mai greu la deal cu boii mici

Dar ce e cu nemții și americanii? Primii împărtășesc, parțial, aprehensiunile franceze și complexele lor în fața unei Rusii care a înfrânt Germania repetat. Apoi nu mai au o armată demnă de numele ei, ci doar un militant etos progresist. Așa că dau mult din gură și sunt primii la cuvinte, declamări și promisiuni mari, dar vor mai avea nevoie de mult timp chiar și numai ca să-și doteze prea mica oștire dezarmată cu muniție, necum să poată face față provocărilor militare ale mileniului. Până una alta n-au ajuns nici măcar la satisfacerea minimei condiții a alocării unui procent de 2% din PIB jenantului lor buget militar.

Cât despre americani, și ei par pradă confuziei morale și intelectuale, precum și abuliei. Nici de trauma Vietcongului n-au scăpat încă, necum de șocul retragerii recente din Afganistan. Zeul lor suprem e neparticiparea la războaie, de parcă valorile lor și ale Vestului n-ar fi sub masiv atac.

La Casa Albă domnește un președinte uituc și amnezic, la Pentagon și Departamentul de Stat generali și diplomați care, spre bucuria și satisfacția Rusiei, hamletizează în legătură cu orice nou pachet de ajutoare consistente, de parcă ar avea nevoie de un Pearl Harbour ca să le livreze.

Culmea e că, fără asistența Statelor Unite, Ucrainei i-ar merge incomparabil mai rău. Și de învins, tot Ucraina va învinge. Pentru că are voința de a lupta pentru libertatea ei. Iar această voință e principalul test de admitere la viitorul marș pe sub arcul de triumf. Vrea Vestul să-i fure biruința? S-o trădeze? În principiu nu. Dar unei părți importante din Apus i-ar plăcea mult s-o limiteze.

De ce să strălucească militar un stat creștin și național care mizează pe bărbăție, vrând să adere, ca mari părți din estul și centrul Europei, la valorile unei democrației liberale veritabile, fără ample rezerve și limitări de stânga, socialist-transgenderist-progresist-ecologiste?

Susținerea lui Putin și o parte din ”dreapta” românească

De cealaltă parte, regimul Putin e tot mai izolat și însingurat. La eresul revoluției lui mesianice, materializate în genocidara aventură militară ucraineană, n-ar mai vrea mulți să participe în Rusia.

Sondaje recente citate de massmedia independentă, dar întocmită pe bază de date culese de FSB, documentează că susținerea rusă pentru ”operațiunea specială” a kaghebistului salvaționist s-a redus drastic: la o pătrime din popor. Doar 25% s-ar fi pronunțat pentru continuarea luptei.

În schimb, rămâne intensă susținerea lui Putin în rândurile extremelor europene de stânga și de dreapta. Celei din urmă i se spune de dreapta, fără să fie, de fapt, conservatoare. Căci ambele extreme se compun, și între români, din revoluționari, fie că detracații și rinocerizații cu pricina o știu, fie că nu. Fiindcă, prin definiție, acești militanți (nu mereu expliciți) nu pot fi conservatori.

Întrucât realizează că s-au umplut de ridicol susținând pe față, în numele creștinismului, ori indirect, prin tăcere vinovată, regimul unui criminal de război, pe ideea că n-ar fi clar imperativul moral al civilizației de opoziție activă la barbarie, putiniștii dreptei extreme aplică tacticile celei stângi, americane: încearcă să-i discrediteze sistematic pe susținătorii Ucrainei, fabulând conspiraționist.

Potrivit putiniștilor cu false pretenții de conservatorism, chiar și criticii de dreapta ai regimului totalitar de la Moscova care și-au demonstrat în repetate rânduri, cu sacrificii personale, neatârnarea față de elitele apusene, ar fi presupuse ”slugi” ale unei imaginare ”Centrale de Propagandă” care i-ar fi absorbit pe independenți. În cauză nu e doar o lipsă de discernământ.

Dată fiind evidența crimelor în masă ruse, începute cu un război de agresiune osândit, dincolo de diviziuni politice, de întreaga lume civilizată, defăimarea și calomnierea criticilor conservatori ai lui Putin sunt, în acest punct, indubitabile. La fel sunt fracturile logice și încălcarea flagrantă a celor mai elementare norme ale eticii iudeo-creștine, de care se fac vinovați detracații când le cer celor ce se mobilizează în contra asasinilor dictaturii să tacă echidistant, snob, superior și apolitic.

Că fac tot mai mult corp comun cu naționaliștii de grotă de tip legionaro-aiurit și cu simpatizanții lor nu pare să-i mai alerteze din cale afară pe acești nefericți rătăciți din intelighenție. După nouă luni de periodice avertismente e clar: sminteala lor e a robiei. N-are leac decât, poate, în prăbușirea regimului Putin și a întreprinderii genocidare a sceleratului de la Kremlin.

De ce sunt într-un cerc vicios din care n-au scăpare? Pentru că aderența lor la putinism e adânc inculcată în straturi ale personalității lor autoritare, în căutarea unui stăpân crunt, dar izbăvitor care să-i mântuiască de insuportabila lor neurastenie. Când nu e (doar) vânarea de vânt a ambiției secrete de a fi marele inchizitor al unui viitor regim utopic, e rezultatul unor mari frustrări și resentimente, al inconfortului în cultura și societatea libertății individuale, al unui mare dor nihilist, al unui revoluționarism mesianic. Din asemenea țicneli nu se mai scapă decât, în cel mai bun caz, după o amplă catastrofă. E futilă speranța unui reviriment rapid. Mersul împleticit al războiului nu ne-o permite.