Nici după cinci săptămâni de război, principalii actori ai războiului purtat de regimul Putin în Ucraina nu par să fi înțeles ce li se întâmplă.
Rusia lui Putin poartă vina principală pentru un cataclism care nu pare a mai putea fi oprit. Dar ca factor conștient, determinant, al declanșării războiului, Rusia lui Putin și-a epuizat rolul diriguitor în privința opririi lui.
Ideologii ortodoxist-panslaviști-neonaziști din spatele și din capul lui Vladimir Putin nu mai sunt decât marionetele unui proces global ce-i depășește în toate privințele. Și cine e liderul de la Kremlin? Ce rol mai joacă el? Putin nu mai pare altceva decât prizonierul propriilor sale ambiții nemăsurate, un posedat în termeni dostoievskieni al propriului său delir. A înnebunit subit? Deloc.
Dar cu mâinile pline de sânge nevinovat și autodecredibilizat prin încălcarea tuturor angajamentelor sale, Putin nu mai poate fi luat în serios ca factor al unei viitoare păci.
Ce e de făcut și ce se întâmplă în caz contrar
Putin trebuie oprit. Fiecare zi în care nu e stopat, amplifică exponențial nenorociri care nu se vor abate doar asupra Ucrainei, ori a trupelor ruse și a familiilor trimise de Putin să moară în țara cotropită, a cărei ființă, memorie, identitate și statatlitate ar vrea el să le radă de pe fața pământului. Ci și asupra lumii întregi, amenințate de o foamete ce riscă să fie cumplită.
Căci Rusia nu omoară doar oameni nevinovați bombardându-le infrastructura civilă, ci și prin înfometare. SUA au confirmat oficial că trupele invadatoare ruse au aruncat în aer depozite de grâu din estul Ucrainei, după repetate atacuri țintite asupra lor, ”înrăutățind astfel o potențială foamete globală”. Ucraina e cel de-al patrulea exportator de grâne din lume. Prețul grâului s-a dublat de la începutul cotropirii Ucrainei de către forțele armate agresoare ale regimului Putin.
Această moarte lentă, adăugată celei iuți, din Ucraina, în care, pe modelul înaintașilor lor ucigași de la Fânta Albă, acum peste 80 de ani, rușii aplică la Mariupol sau aiurea tactica atragerii civililor spre false șanse de evadare din infern, spre a fi apoi masacrați cu atât mai ușor, va lua amploare. Moartea va lua proporții peste tot, pe măsură ce liderii occidentali vor continua să cotizeze la iluzii. De pildă la cea a putinței încheierii de aranjamente diplomatice, negociate cu Putin și regimul său. Ori la amăgirea (secretă, dar nu mai puțin tenace a multora) că Ucraina va înceta să lupte pentru salvgardarea ființei sale naționale, cât timp va mai avea cum, cu ce și cu cine.
Motivele eșecului irevocabil al diplomației
Am explicat în repetate rânduri de ce astfel de propuneri de soluții negociate nu valorează nici cât hârtia pe care sunt așternute, ori cerneala cu care sunt scrise și redactate.
1.) Pentru că nu se poate prezuma un Putin de bună credință care să-și respecte cuvântul.
2.) Pentru că intenția lui declarată este să distrugă complet statul ucrainean și națiunea lui, pe care o consideră rusă și o demonizează ca fiind ”nazistă”, ”genocidară”, ”spălată pe creier” și ”trădătoare”, deci ”dăunătoare”. Iar cu dăunătorii nu se pune de-o înțelegere, de un acord și nu se încheie tratate. Ci se extermină.
3.) Și fiindcă nicio diplomație nu funcționează fără credibile amenințări militare. La care Vestul se ferește să recurgă, dând din mână poate cel mai puternic atu.
E, deci, care pe care. Democrația ucraineană sau neofascismul ortodoxisto-bolșevic al Rusiei. Un stat care a ales valorile libertății, demnității și democrației, sau unul imperialist și neocolonialist.
Există aici și nuanțe? Tonuri gri și cenușii? Există. Și printre ucraineni sunt fasciști. Și printre ruși se găsesc democrați care-și detestă președintele și regimul său de dispreț față de ființa umană.
Natura Rusiei lui Putin și esența unei strategii care să-și merite numele
Dar în esență, victoria valorilor uneia din cele două tabere va depinde până la urmă de capacitatea ei de a și le apăra cu arma în mână: ”manu militari”. Totul depinde de răspunsul la întrebarea pe care avem a ne-o pune și noi, nu numai ucrainenii: cum vrem să trăim? Cu cizma rusă și a asasinului arbitrariului neofascist pe grumaz? Sau liberi? Cât oare la va mai lua europenilor și americanilor să înțeleagă acest adevăr simplu, dar fundamental, să opteze și să ia măsurile necesare?
Ce implică adoptarea lor? Înțelegerea altui adevăr cheie. Și anume, că ucrainenii, cărora Vestul încă le refuză armele grele, ofensive, necesare unei victorii, luptă pentru noi și valorile noastre.
Agresate de cele ale unei Rusii contemporane, putiniste, despre care la excelentul think tank american, care este Atlantic Council, s-au scris cuvinte memorabile: ”în contrast cu Ucraina democratică, Rusia e în multe sensuri chiar epitomul neofascismului. Vladimir Putin a construit o cultură izbitor de fascistă a naționalismului extremist și a militarismului expansionist, hrănită de un simț cu grijă cultivat al nedreptății istorice, dimpreună cu apeluri nostalgice la un trecut imaginar, puternic idealizat. Aceasta este aproximativa definiție de manual a fascismului.”
Când am încercat să evoc această natură a regimului putinist, în 2014, la un post de radio occidental, citându-l pe Bernard Henry Levy, mi s-a cenzurat comentariul scris în germană. Multe urechi nemțești rusofile, sau ignorante, s-au simțit șocate de această definiție firească. Ori de alte critici dure la adresa Kremlinului. Am fost etichetat și insultat instantaneu ca ”războinic rece”.
Dar nu eu urmăream ”soluționarea finală a problemei ucrainene”, cum s-au exprimat voci media autorizate, la Moscova. Nu eu am inventat litera Z, ca semn de susținere a agresiunii ruse. Nu eu sau criticii lui Putin am atacat depozitele de grâu din estul Ucrainei. Cine agravează foametea în lume, atacă maternități, școli, spitale, locuințele supraviețuitorilor Holocaustului și ale oamenilor ca tine și ca mine, teatre adăpostind vizibil copii, autobuze cu oameni evacuați, centrale nucleare? Cine epureazăp etnic, arestează civili nevinovați, deportează în masă populația atacată? Nu ei, nu noi, nu voi. Rușii lui Putin violează, tâlhăresc, deportează, asasinează, comit zilnic crime de război.
În aceste condiții, tratativele cu Moscova, inclusiv ale Ucrainei, sunt iresponsabile. Discuțiile liderilor UE, de vineri, cu președintele Chinei comuniste XI, care a refuzat să osândească agresiunea rusă și susține politic și economic regimul fascist de la Moscova sunt de asemenea iresponsabile.
Fatală propensiune ucraineană și occidentală spre concesii contraproductive
Actuala conducere de la Kiev, în frunte cu președintele Zelenski, ar vrea o înțelegere consistentă cu Moscova, un acord pe termen lung, care să-i acorde un respiro durabil și să fie un fel de surogat de tratat de pace permanent. Dar una e să vrei. Altceva, ca poporul ucrainean să admită implicita sa nimicire.
Ucraina, învingătoare militar, dar rănită și sângerând serios, după primele cinci săptămâni de război, se arată gata să accepte un statut ”de neutralitate” și despărțirea de Crimeea și de Donbas, în schimbul unui acord negociat iluzoriu și a unor ”garanții” de securitate imaginare.
Pe care SUA (înfricoșată și de propria lor umbră, sub Joe Biden) au refuzat să i le acorde. Cum le vor refuza încă și mai abitir și alții, net mai puțin capabili, din unghiul lor, să țină piept Rusiei. Deși ucrainenii au dovedit că i se poate ține piept mult mai ușor decât și-au închipuit mulți, decât au crezut, vai, ineptele servicii secrete occidentale, prostite la fel, precum cele rusești.
Ce-ar însemna demilitarizarea și neutralitatea Ucrainei? Aneantizarea ei. Victoria totală a Rusiei. Care mai speră și în consolidarea ei, ca putere agresoare, prin progresiva ridicare a sancțiunilor, obținută prin șantaj și presiuni, în schimbul unui acord amăgitor cu o Ucraină distrusă. Pentru UE și SUA și valorile lor, toate acestea ar fi o catastrofă greu de suportat. Posibil fatală.
Timpul câștigat de Putin prin regruparea forțelor lui grav decimate de ucraineni și reatragerea Occidentului în himera unei diplomații care n-are decât scopul de a demobiliza Vestul și de a-l împiedica să se arunce în apărarea Ucrainei cu toate forțele sale îl avantajează pe tiran.
Vestul îl ajută astfel, pe Putin și pe criminalii de război din subordinea sa, să dea impresia că mai sunt un factor rațional, de luat în seamă și de cooptat în efortul opririi războiului. Îl ajută, de asemenea, să-și escamoteze eșecul personal în luptă și să mascheze naufragiul Rusiei, evitând revolta elitei ruse în stare să-l debarce pe dictator.
Ceea ce îi împuternicește pe niște făptași lipsiți de autonomia ființelor libere, morale și raționale, le prelungește ororile, contribuie la înmulțirea crimelor războiului, reprezintă o formă odioasă de complicitate și s-ar putea dovedi pentru Apus nu doar un mod de a proceda iresponsabil, ci și sinucigaș.
Le incumbă tuturor oamenilor responsabili să le ceară liderilor lor cât mai clar și fără echivoc să pună capăt politicilor bazate pe speranțe iluzorii, pe nădejdi deșarte, pe amăgiri fatale.