S-au împlinit trei ani și de la publicarea acestui text, la o lună înaintea invaziei Rusiei în Ucraina. Merită recitit, ca să nu aibă nimeni impresia că, în ciuda tuturor naivităților, precum cea din titlu și din dorința exprimată în a doua propoziție, nu s-a știut încă de atunci în ce mod greșește Vestul în raport nu doar cu un dictator criminal în masă ca Putin, ci și cu aliații săi, deci, în fond, cu sine.
Vine războiul? Rusia și-a luat palma cerută
Am criticat NATO și Statele Unite în repetate rânduri. De această dată pare că li s-ar cuveni americanilor laude.
N-am citit încă textul remis, dar replica, așa cum a parvenit la mine prin vocea diplomaților reluați de massmedia mainstream pare să-i dea obraznicului dictator răspunsul pe care Putin îl merită.
Potrivit diplomaților, SUA (care sunt și NATO) au refuzat cererea (nota mea, dementă) a Moscovei de a primi nu atât ”garanții de securitate”, cât de a i se permite să încalce principii sacrosancte ale dreptului internațional. Și interese majore.
Cum ar fi de-a guverna, de la Kremlin, țările esteuropene din alianță. Cărora să le dicteze Putin ce trupe și arme, sau rachete defensive, au voie sau n-au voie să aibă pe teritoriul lor.
Cum ar fi, de a i se aproba privilegiul solicitat imperativ, de a ordona de la Kremlin retragerea, după pofta inimii tiranului rus, a unităților occidentale dislocate în țările răsăritene ale NATO.
Cum ar fi de a i se răpi Ucrainei, în beneficiul liderului absolut al Rusiei, dreptul de a-și alege alianțele, inclusiv aderarea la NATO.
În acest context alianța nu poate admite excluderea oficială a acestui drept al Ucrainei (exclus de facto din 2008, de la București, din cauza miopiei și rusofiliei Angelei Merkel, care i-a blocat atunci mai întâi pe George W. Bush, apoi pe ucrainieni, georgieni și moldoveni). Or, dacă ar fi fost primiți atunci în NATO, ar fi azi, cu toții, în siguranță.
Dar stânga care, spre paguba americanilor și a națiunilor iubitoare de libertate e la putere la Washington, nu se putea să nu plece retoric genunchiul în fața Moscovei, de vreme ce i s-a spus lui Putin în replica remisă că SUA ”ar fi jalonat un serios parcurs diplomatic” întru ”aplanarea conflictului ucrainean”.
Or, nu era nimic de jalonat. Nu era nimic de propus. Nu era de transmis decât revendicarea expresă ca Putin să-și ia catrafusele, tancurile, avioanele și navele de război și să părăsească deopotrivă Crimeea anexată ilegal și estul Ucrainei ocupate de mercenarii săi. Și să înceteze să amenințe, să blufeze, să șantajeze și să terorizeze.
Dată fiind influența extremei progresiste la Washington, e de salutat, ce-i drept, faptul că Anthony Blinken a reușit cel puțin să articuleze elementarul mesaj, potrivit căruia există totuși valori și principii inviolabile, cum ar fi suveranitatea și integritatea teritorială a statelor, deci și dreptul Ucrainei de fi a-i fi respectate ale ei.
E vorba de principii și valori, pe care îmi pare că nici măcar abulica administrație Biden nu e gata, în ciuda lașității și nevolniciei ei proverbiale, să le abandoneze sub șantajul Rusiei.
Dar toate acestea sunt ieftine, de vreme ce America și NATO au exclus expedierea de trupe proprii în Ucraina, dând, fie și indirect, lumină verde unui nou rapt teritorial al voracelui tiran. Rănit de șantajul eșuat, orgoliul ex-kaghebistului șef de stat mafiot ar putea, în ciuda experienței lui, să-l împingă pe dictator, ca pe Hrușciov după înfrângerea în criza cubaneză, spre vindictă și gesturi necugetate.
PS. Oferta rușinoasă a Germaniei, de a lansa un ”semnal”, (c-ar fi de partea Kievului) trimițându-i Ucrainei pe nedrept amenințate 5.000 de căști, mi se pare prea ridicolă și prea jenantă ca să merite comentată.
Următoarele ore mi se par decisive.