Gustul independenței e ”al morții și al sângelui”, estima, de Ziua Independenței ucrainene, șeful armatei din țara invată de ruși, Zalujni.
În răstimp, președintele Ucrainei, Zelenski, afirma că țara sa ar fi ”renăscut când a fost cotropită de Rusia” lui Putin.
Nici partizanii români ai celui din urmă nu (prea) dorm. Destui au făcut joncțiunea cu vechiul securism ceaușist și turnătorii lui, precum și cu eternul pesedism de rit național-comunist și cleptocrația aferentă. Unii, mai descuiați, s-au aciuiat în ograda combatanților în contra clarității morale, de unde-și dau luptele seculare (pe terenul eticii, logicii și politicii putiniste) mai ales contra Americii și a Occidentului, vechiul dușman comun al putiniștilor, securiștilor și pesediștilor.
Bogdan Tiberiu Iacob, un recent susținător, aparent fervent, al luptătorilor împotriva clarității morale, consideră că am avea a ține seama de te miri cine. De pildă de un Adrian Severin. Sau de un Viktor Orban.
Mai crede preopinentul că discursul aparent rasist, de la Tușnad, al lui Viktor Orban (zis în Vest ”marioneta lui Putin”) ”nu poate fi ridiculizat, cum s-a încercat la noi, nici ignorat”. Iacob îl lăuda nu de mult și pe putinofilul Adrian Severin, citându-i pe larg kremlinofilului infractor condamnat ieșirile antiamericane.
Spunea BTI textual: ”Severin are, cum spuneam, un background politic intern și extern suficient de solid pentru a fi obligați să luăm în seamă spusele sale”.
Același Iacob îl elogia pe insul prins de ziariști occidentali cu mâța-n sac (înainte ca fostul europarlamentar să fie condamnat definitiv pentru luare de mită și trafic de influență). Căci, potrivit lui Iacob, ”Severin a rămas celebru, cu ani în urmă, prin dezvăluirea publică a existenței unei liste de spioni străini în structuri al(t)e statului român și în presă”.
Datorită acestei ”liste” (după cum se specifică în context pe site-ul în care era astfel luat în serios Severin) ex-ministrul pesedist ”a trebuit să părăsească guvernul și a dus la demascarea unor jurnaliști și alte nume importante din presă.”
Nu e clar despre ce presupusă ”demascare” vorbește publicistul și de ce, de vreme ce imaginara ”listă a lui Severin”, cel care frecventează cu mult aplomb Rusia și ambasada rusă de la București, a rămas, după știința mea, anonimă.
Scria Sabina Fati nu de mult, la Europa Liberă: ”destui jurnaliști mai tineri au făcut ceea ce au învățat de la părinții lor spirituali școliți în comunism. În legătură cu mulți dintre cei din vechea generație au existat suspiciuni de colaborare și chiar bancuri. În 1997, ministrul de Externe, Adrian Severin, a spus că are în fișetul său de la minister o listă cu trei politicieni, trei jurnaliști și trei reprezentanți ai societății civile care ar fi colaborat cu servicii secrete străine. Lista n-a fost dată, însă, niciodată publicității, nici chiar după demisia acelui ministru și nu e clar dacă lista a existat cu adevărat sau dacă cei care apăreau acolo drept ”trădători” au fost folosiți de cei care aveau posibilitatea să-i controleze…”
De pe blogul lui Cristoiu, alias turnătorul Securității, Coroiu, BTI reproduce obsecvios întregul discurs al lui Viktor Orban, redat într-o traducere pe care n-aș vrea să fiu obligat s-o evaluez.
Alături de textele lui BTI își răspândesc opiniile toxice, pe un site intitulat antifrastic ”Corectnews”, sau ”CORECTPolitics”, foști turnători și infractori condamnați definitiv din rândul granzilor PSD, precum Roșca Stănescu, Adrian Năstase și Adrian Severin.
Pe lângă ei, Bogdan Tiberiu Iacob, un suflet pesemne profund ”credincios”, mai crede, după cum își intitulează un editorial, în ”minuni” politice. Titlul comentariului său e nu doar memorabil, ci de-a dreptul antologic: ”UN MIRACOL: AR PUTEA SCHIMBA PUTIN DIN TEMELII CLASA POLITICĂ OCCIDENTALĂ?”
Spune-mi, dragă filosofule, cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești.