Viktor Orban a vorbit mai nou conservatorilor americani reuniți în Texas. Declarația din România a lui Viktor Orban despre ”amestecul de rase”, pe care ungurii nu l-ar dori ”cu neeuropenii” stârnise ample emoții și comoții.
Enervase rău și oameni din propria tabără. Normal. Asemenea declarații sunt la antipodul discursului politic corect. Mai rău, ele indică o orientare simultan xenofobă și rasistă în sens clasic.
Dar cât de rasistă e, în fond, vorba lui Orban? Știm oare exact ce e rasismul? Îl definesc dicționarele precis? Din motive ideologice se folosește de ani de zile, în mod inflaționar și tot mai ambiguu, acest termen numai bun de abuzat de către propagandele totalitare.
Noțiunea de rasism
Potrivit dicționarelor, rasism e concepția care consideră anumite rase superioare. Sau inferioare. Un dicționar românesc din 2002 definea termenul ca ”segregaționism”. Sigur, și dicționarele se mai înșală.
În 1993, un dicționar românesc afirma că ”…Gobineau a căutat să argumenteze (1855) prima concepție rasistă, proclamând pe arieni „rasa superioară”…În perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, r., exprimat în special prin antisemitism, a devenit ideologie și politică oficială a statelor cu regim fascist. Apartheidul în Africa de Sud și Ku-Klux-Klanul în S.U.A. au dat dimensiuni aberante rasismului.”
Or, antisemitismul e ura pe evrei și pe statul evreu, dar nu rasism în sensul propriu al termenului. Iar dimensiuni ”aberante” a dat nazismul nu doar antisemitismului, ci și rasismului, ambele aberante în sine, nu doar de la Hitler încoace.
În fine, dicționarele românești stăruie să creadă, la unison, copiind unele de la altele, întrucât e mai simplu decât să gândești cu propriul cap, că rasismul ar fi ”o teorie social-politică”. Este.
Dar nu numai. Este și o teorie biologică. Și e un sentiment, sau, mai precis, un resentiment. Care nu se rezumă la disprețul sau ura unor albi față de persoane de culoare, față de alte rase, etnii și religii, cum aberant ne sugerează să credem extrema stângă americană (formată, culmea, în majoritatea ei, din albi de stânga, posesori de titluri academice, populând elitele culturale și politice de peste ocean). Oxford Dictionary definește rasismul ca ”tratament incorect aplicat oamenilor care aparțin altei rase, ori comportamentul violent față de ele”. Asta azi. Online.
În edițiile clasice (neîncărcate ideologic) ale dicționarului (din 1911-1950) se definea rasismul ca ”tendință spre sentimente de antagonism între diferitele rase de oameni.” Consider acest antagonism ca fiind eronat, stupid, odios, abject, infam, nemernic și mârșav.
Orientarea liderului maghiar
În ce-l privește, Orban pare a crede că etnicii maghiari, din rândul cărora face parte, consideră rasele neeuropene inferioare. E logic, de vreme ce n-ar ”vrea să se amestece cu ele”.
Ca atare, deși n-a afirmat explicit superioritatea propriei sale rase și inferioritatea celor cu care maghiarii n-ar vrea să se amestece, dihotomia cu pricina reiese implicit din afirmația sa. După furtuna pe care a stârnit-o, Orban, care a mai elaborat, doct și neavenit, pe tema ”omogenității etnice maghiare” a revenit și a explicat în Texas, la o întâlnire conservatoare, că se ”exprimă uneori ambiguu”. Că nu e rasist. Că a vorbit din unghi cultural și din perspectiva civilizației iudeo-creștine. Și că niciun un om politic creștin nu poate fi rasist. Iar cei care-l socotesc ”rasist sau antisemit sunt pur și simplu idioți.”
Zsuzsa Hegedüs, consiliera și emisara lui pentru integrare socială e, deci, idioată. I-a desemnat cuvântarea de la Băile Tușnad ca fiind rușinoasă, ”un text pur nazist demn de Goebbels”.
Ar putea să-i uimească pe mulți români, dar ceea ce nu puțini au numit în ultima vreme ”rasism” s-ar potrivi și i s-ar aplica azi unui reper și martir al democrației românești ca Iuliu Maniu. Care declarase la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918: ”Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri”.
A-l înțelege pe Orban e a înțelege extremismul de stânga
Era Maniu rasist? Mișcarea woke n-ar ezita să-l anuleze, ca rasist. Dar această mișcare de sorginte postmodern-maoistă cu politici identitare, colectiviste, e ea însăși rasistă și neonazistă, devreme ce vituperează și demonizează întregi grupuri rasiale și religioase. Pe albi, în genere, îi ștampilează ca imanent, inerent și inevitabil rasiști: întrucât ar fi chipurile așa din naștere, mișcarea woke nu le atribuie nici măcar șansa unei evoluții. Ca orice totalitarism, ea detestă, contracarează și destramă familia. Altfel decât nazismul clasic, îi combate în primul rând, dar nu numai pe bărbații albi, creștini sau heterosexuali. Mai nou le detestă și pe femei, dacă insistă să creadă în existența a doua sexe.
Cât timp a fost un fenomen aparent marginal (dar nu mai e demult, de vreme ce a invadat cu decenii în urmă universitățile, unde a reintrodus segregarea rasială, iar acum stăpânește copios și școlile publice primare, sau grădinițele) părea că nu reprezintă o problemă de viață și de moarte pentru democrațiile civilizației iudeo-creștine. Se vădește că lucrurile nu stau câtuși de puțin așa.
Oroarea pe care o stârnește acest rasism chipurile antirasist și acest ”progresism” anticreștin și antinațional în Statele Unite și în Europa, deschide larg ușile conservatorilor occidentali unor inși ca Orban și ca partizanii lui americani și europeni. Care nu se dau în lături să promoveze sinistre poziții putiniste, confundând apărarea civilizației iudeo-creștine cu susținerea unui criminal în masă pseudocreștin, nu mai puțin antiamerican și antioccidental decât extremiștii de stânga.
Orban revoluționarul
Orban e un politician extrem de abil. A învățat de la extrema stângă să se comporte ca un revoluționar. Ca un ”revoluționar conservator”, cum îl descria recent ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung. Dar nu e o contradicție în termeni? Este. Dar în epoca postmodernă, post-adevăr, în care poți spune orice și contrariul lui fără să sari în ochi, (atât de rău s-a prostit lumea de când e dominată de elite idolatre mai degrabă decât atee) contradicțiile în termeni apar ca fiind nostime. Și acceptabile. Fapt e că Orban a învățat că Vestul îi iubește pe revoluționari. Și pare să-și fi spus că, așa cum îi iubește pe cei de stânga, ar putea începe să-i adore și pe cei ca el, de dreapta.
Cert e, că Orban se prevalează de provocările sale pentru a ralia de partea lui, revoluționar, mase debusolate. Care îl adulează, căci pare să le lămurească în dezorientarea pe care le-o provoacă politicile globaliste, imigraționiste și anticreștine, operate de elitele occidentale, împinse din spate de cele culturale, nihiliste și de extremă stânga, care, apărute în Vest în siajul marxismului, al postmodernismului și-al implantărilor kaghebiste, urăsc civilizația iudeo-creștină și vor s-o distrugă. Căci repulsia generată de ultraprogresismul și antipatriotismul vârâte cu anasâna pe gâtul popoarelor occidentale e puternică. Iar această aversiune are, în crize, toate datele să crească.
Iată ce se prefac a nu fi înțeles partidele occidentale de stânga. Și mare parte din liberalismul progresist. Care, vrăjmășind la sânge orice orientare de dreapta, conservatoare, s-a coalizat cu extremismul de stânga. Alianța dintre liberali progresiști și extrema stângă a creat un izvor nesecat umplând constant și debordant bazinele de susținători ai populismului de dreapta occidental. Care s-a aliat cu putinismul. Și care, disociindu-se putinist de democrație, în numele salvării națiunilor și creștinismului, ar putea sfârși prin a compromite, la rigoare iremediabil și irevocabil, ambele cauze.
Orban i-a remis o scrisoare deschisă Zsuzsei Hegedüs și a reliefat și la Viena, că guvernul său manifestă ”o toleranță zero” față de orice racism sau anti-semitism.
N-o fi Orban rasist. Dar ce este? E el creștin, când cauționează fie și indirect un lider totalitar, fascist, ca Putin, care a declanșat un război de agresiune, terorist și genocidar împotriva unui alt neam creștin?
Frivolitatea cu care Orban, în viclenia lui, incită, promovând rasismul celor care au rămas în Europa și SUA rasiști clasici, face casă bună cu rasismul chipurile ”antirasist” al mișcării woke. Revoluționară fiind, gruparea lui Orban e la fel de puțin conservatoare, pe cât e în mod autentic de stânga (deci în favoarea drepturilor cetățenilor săraci sau neprivilegiați alcătuind masele muncitoare) mișcarea woke. Diferența e că Orban câștigă alegeri democratic.
Cei care chiar vor să conserve civilizația iudeo-creștină și democrațiile liberale, care sunt produsul ei, vor trebui să le combată pe ambele nemilos. Și să explice persuasiv liberalilor și stângii democrate, de ce e imperativă alianța cu conservatorii rămași în tabăra democrației și de ce e contra naturii și sinucigaș să îmbrățișeze cauze ale extremei stângi.