Armata rusă invadatoare ar fi ajuns în apropiere de Kiev. S-ar putea ca altercațiile militare clasice să se încheie rapid.
Dar rușii vor pierde din greu de pe urma acestei nebunești aventuri putino-fasciste. Cu condiția ca Vestul să-l urmeze pe premierul britanic Boris Johnson.
Liderul guvernului majestății sale s-a arătat mândru de ajutorul militar britanic dat Ucrainei, a anunțat măsuri severe de pedepsire a Rusiei și a cerut sistarea imediată a dependenței eneregetice de petrolul și gazul rusesc.
Aud, văd sau citesc comentatori care cred că Putin e clinic bolnav. Nu bolnav de putere și de hybris, ci chiar clinic. Că ”nu e rațional”. Că e de Bălăceanca. Și altele asemenea.
O spun clar: asemenea diagnoze articulate de la distanță, de către amatori, iar nu de medici, nu rezolvă nimic, dar alimentează o subestimare a sinistrului tiran, care nu e mult mai puțin pernicioasă, acum, decât anii de împăciuitorism care l-au încurajat să treacă la aventuri militare de felul celei actuale.
Sunt diagnoze psihiatrice despre care nu știm destul și care nu explică modul în care un ”nebun” a putut duce de nas, până, acum, raționala Germanie și întreaga lume civilizată, aplicând sistematic viclenia și toate stratagemele posibile de război hibrid și convențional de succes. Nu e cazul să subestimeze criminalul, cine nu vrea să-i devină următoarea victimă. Să nu hrănească, prin urmare, un mit care-i convine de minune dictatorului agresor, când se folosește de ”impredictibilitatea” lui imaginară, spre a băga frica în oaselor ce care i se opun.
Concomitent, amenințarea lui Putin cu arsenalul nuclear e încă un bluf. Proferează amenințarea ca sa-i sperie pe occidentali și pe liderii mai slabi de înger. Nu trebuie luată, cred, în serios. Căci și el știe că ar fi aneantizat cu tot cu Rusia pe care afirmă că ar iubi-o peste măsură. Putin este rațional. Dar și lipsit de orice scrupule. Crede că poate răsturna complet ordinea mondială și că va câștiga.
Dictatorul rus se înșală, momit de greșelile apusene. Dar a anunțat de mult planul de refacare a imperiului sovietic și l-a urmărit pas cu pas, aplicându-și măsurile nu monoman și delirant, ci lucid, înțelegând mai bine vestul și degringolada lui spirituală, decât mulți români și decât dregătorii din Apus.
În replică, Occidentul a arătat, cum just spune Bret Stephens, editorialistul New York Times, că vestul n-a vrut Ucraina atât de mult pe cât o vrea Putin.
Adaug eu: nici Moldova, ba nici măcar republicile baltice, sau Polonia, Vestul pare să nu le (mai) vrea cu ardoarea lui Putin. Occidentul l-a stimulat pe tiran, alintându-l ani la rând. S-a liniștit, considerând Rusia în declin (ceea ce economic și democgrafic chiar este). Ceea ce nu împiedică o Rusie nucleară să devină o uriașă amenințare militară. Nu singură, ci cu aliații ei de la Beijing și Teheran. Unde, ca și la Moscova, se știe că vestul are lideri în parte corupți, în parte incompetenți sau smintiți,
Vestul nu trebuia să aștepte până acum, ca să-și schimbe părerea despre Putin. Cum am mai scris, elitele politice occidentale au fetișizat dialogul cu Moscova și au transformat diplomația cu Putin într-un soi de nouă religie. E timpul să pună capăt acestei idolatrii și să treacă la treabă. E mult de făcut.