Franța înainte de Octombrie Roșu

Care e mesajul violențelor lui Melenchon et comp? Cine sunt ”demonstranții” care au devastat orașele franceze?

Cine sunt cei care au spart vitrinele magazinelor franceze și le-au jefuit? Care au incendiat și ars până la temelii primăria istorică din Limoges? De unde vin și cine i-a trimis pe cei care au rănit sute de polițiști, au dezbrăcat la piele un cuplu de octogenari, i-au ars, într-o stație de autobuz, fața unei femei cu un aruncător de flăcări și au inspirat, fluturând steaguri palestiniene, extinderea protestelor ”școlare” la metropolele germane, belgiene și italiene?

Formal, s-ar fi protestat și contra ”costului mare al vieții” și ”al benzinei”.

Dar dacă de ”școli și costul vieții” ar fi fost vorba, cu adevărat, ce făceau, la ”proteste”, steagurile palestiniene? De ce erau teroriștii islamo-fasciști și comuniști mascați? Unde erau steagurile Franței? Unde se ascunsese iubirea iscată de cultura franceză?

Dar iubirea pentru statul laic, francez și, nu în ultimul rând, pentru poliția lui?

De ce au luat teroriștii ziși ”protestatari” magazinele evreiești de la Marsilia la rând și le-au distrus unul după altul? De unde aveau adresele comercianților evrei, dacă nu de la autorități? De ce le-au lăsat intacte pe ale negustorilor musulmani din aceeași stradă devastată? De ce au vandalizat o sinagogă pariziană din arondismentul 19? Ce are pogromul cu școlile?

Cine va plăti pagubele? Poporul francez? Macron? Și cum a reacționat președintele?

Orchestrarea acestor violențe le aparține comuniștilor islamizați ai lui Jean Luc Melenchon și sindicatului comunist CGT. Ei sunt autorii pustiirilor a ceea ce s-a construit în ani, decenii și secole. Dar trupele de șoc ale protestelor, care n-au dincolo de pretext nimic, dar absolut nimic cu școlile și dorința de a învăța (altceva decât a ucide, teroriza și devasta eficient), sunt alcătuite în mare măsură din fiii și nepoții imigranților. A celor musulmani din nordul Africii.

Între timp, Macron asista vineri seara la concertul talentatei Celine Dion, în timp ce Parisul ardea și Franța era propulsată de extrema stângă islamo-fascistă în poziția în care se afla înaintea asaltului asupra Bastiliei și preluarea puterii de către ghilotinele iacobinilor, în iunie 1793.

La rara violență atacând Franța ca proteste ”școlare” și sindicaliste, islamist-comuniste, alintate de presa de stânga ca ”justificate”, care au vandalizat între altele Paris, Nisa, Lille, Bordeaux, Lyon și Marsilia, premierul Lecornu a deplâns, neputincios, ”dimensiunea îngrozitoare” a brutalităților, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea unui număr de vreo 1800 de extremiști.

Dar reacția președintelui, cât n-a savurat-o pe Dion? Tipică pentru nevolnicia lui stimulatoare de jaf, crime și teroare. A avertizat că responsabilii ”care au atacat primării, prefecturi și magazine” ar urma să fie ”trași la răspundere”. Ei, bravos, națiune! Așa, da prezident!

Amenințările ”cutremurătoare” ale președintelui Franței

În rest, Macron a ținut ca autoritățile să renunțe la măsuri ferme și să favorizeze ”dialogul”. Cu barbaria, ”dialog”?

Macron le-a mai indicat miniștrilor să ia, cândva, măsuri. Nu, nu imediat. De ce să ne grăbim cu săracii protestatari? De ce mai bine să nu-i giugiulim? A se lua, dixit Macron, în răstimp ”de săptămâni”!!!

Ca și cum primăria din Limoges le-ar fi avut. Ca și cum Franța și-ar mai putea permite niște săptămâni de violențe debordante. Ca și cum Hexagonul își mai poate oferi luxul restrângerii draconice a înarmării poliției confruntate cu barbaria unor teroriștii de stânga și islamiști trecuți prin școala jihadistă a Hamas, a statului islamic, a oștirii al Qaida, a trupelor de șoc ale Ceka.

E cert că teroriștii islamo-fasciști și comuniști care au incendiat, la Limoges, primăria-monument istoric, un edificiu de o inestimabilă valoare transformat în cenușă, au făcut subit în pantaloni, auzind amenințările de leu paraleu ale micuțului Macron. La proteste ar fi participat, potrivit autorităților, peste 550.000 de persoane, în timp ce CGT, sindicatul comunist organizator, îi estima la 800.000.

Protestele ”școlare” fuseseră incitate și organizate, potrivit oficialilor francezi, de extrema stângă și de partidul (islamisto-comunist) ”La France Insoumise”, condus de Melenchon.

În 2019, puseseră pe butuci țara ”protestele” așa-ziselor veste galbene, care au durat luni de zile.

Condusă timp de ani de varii formule guvernamentale de stânga, chinuită de îndoieli și scrupule progresiste și aflată în fața necesității reînarmării, Franța e înglodată în datorii uriașe. Deficitul ei bugetar e mai mare decât al oricărei alte țări vesteuropene și l-a depășit până și pe al cronic îndatoratei Italii. Încât nici Franța nu mai are bani pentru cadourile fanteziste reclamate de gloate.

Dar mai există Franța?

Mai există Londra? N-a devenit Londonistan? Dar Berlinul? N-a devenit Gaza?

Așa sugerau pancartele electorale ale stângii național-comuniste de la BSW, ori ale islamo-fasciștilor comuniști din ”Die Linke”. Iar acum, în capitala lui Hitler se pregătește crearea unui nou guvern socialist al muncitorilor, precum cel de acum aproape un veac. Atâta doar că nu e ”naționalist” ci islamist. Ar fi un guvern berlinez cârmit de stânga radicală. L-ar conduce Die Linke din capitala Germaniei, aparent cel mai extremist, islamizat, mafiot și antisemit segment al comuniștilor din fostul partid dictatorial estgerman. Verzii și social-democrații nu se arată în stare să reziste chemărilor extremiste la formarea unui guvern regional roșu-verde, așa că, momiți de perspectiva relansării lor din insignifianță, politică au acceptat hipnotizați, după sondări cu ”Die Linke”, amorsarea de negocieri vizând încheierea unei coaliții cu islamo-fasciștii de stânga.

Ar fi un executiv cu o identitate clar antisemită, al cărui partid principal întreține relații atât de apropiate cu organizatorii teroriști ai gloatelor islamiste de susținători berlinezi, încât avertizează împotriva lui până și oameni de stânga ca ecologistul Volker Beck, ori unii din tovarășii postcomuniști care au părăsit mai nou ”Die Linke”, oripilați de fanatismul urii virulente față de evrei a formațiunii.

Procuratura generală, reliefa Beck, șeful Asociației de Prietenie Germano-Israeliană, a trimis în judecată 7 membri ai Hamas care plănuiau atentate antisemite la 7 octombrie 2025, în ziua comemorării celor 1200 de victime israeliene ale masacrului comis de jihadiști în sudul statului evreu.

E lesne de imaginat ce-ar fi și ce s-ar întâmpla cu informațiile serviciilor secrete germane, dacă reprezentanții politici ai acestor inși ar conduce un guvern la Berlin.

În Franța, Melenchon nu plănuiește să conducă un guvern regional, ci toată țara. Nu doar comunist, ci și islamist, pe bază de palestinianism, ideologia antisemită, nazistă, din inima doctrinelor combinate ale extremei stângi occidentale.

Mesajul transmis de Melenchon prin intermediul actualelor proteste franceze și europene, e cât se poate de clar: nu mă contrați, ci alegeți-mă președinte, dacă vreți să țin gloata în frâu. Căci dacă nu, păzea!

E mesajul bolșevic de dinainte de Octombrie roșu. E mesajul nazist care a precedat alegerilor germane din 1933. Cine are urechi de auzit s-audă. Și să ceară stăruitor ca responsabilii să treacă la măsurile, amenzile și pedepsele cele mai dure aflate la dispoziția statului de drept.

În fine, e bine să înțeleagă ce-a produs catastrofa: deceniile de imigrație necontrolată, cuplate cu doctrina unui multiculturalism aparent progresist, în fapt trădător, în măsura în care neagă superioritatea culturii și valorilor europene și apusene, lăsându-le de izbeliște întru promovarea unui totalitarism și terorism mascate de propaganda ”corectitudinii politice”.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.