Lecții aspre pentru SUA și Germania, dar și pentru refugiații ucraineni

De la cine ar putea învăța europenii? Sau americanii? Cât de greu se despart extremiștii de stânga occidentali de marotele lor ideologice? Vizita la Berlin a președintelui Argentinei și discuțiile despre lenea majorității refugiaților ucraineni le-ar fi putut deschide multora ochii.

S-a întâmplat însă invers. Le e atât de greu progesiștilor să-și ia adio de la idei fixe, încât a devenit aproape absurd să li se ceară să se confrunte cu realitățile deschis. De pildă cu faptul că electoratul i-a dezavuat la urne și îi va pedepsi la următoarele alegeri și mai rău. De pildă cu faptul că doar 20% din refugiații ucraineni din Germania muncesc onest.

Restul primește ajutoare imense de la stat. Care e un fel de zână bună pentru toți străinii, dar ciumă pentru nemții și imigranții care chiar vor să pună osul la muncă. Și să se integreze.

Propuneri conservatoare și liberale de redresare a situației. Și reacția stângii

Mai pragmatici decât verzii și social-democrații, creștin-socialii bavarezi au deschis ochii la realitatea succeselor electorale ale dreptei și au început să ceară măsuri concrete de combatere a nenorocirilor provocate de extrema stângă în Germania.

Șeful grupului parlamentar creștin-social, Alexander Dobrindt, a propus o măsură de bun simț: repatrierea refugiaților ucraineni care nu muncesc, deși ar putea să se angajeze. Întreaga suflare progresistă, germană, i-a sărit în cap, făcându-l cu ou și cu oțet.

Așa cum l-a tratat și pe oaspetele cancelarului, Javier Milei. Președintele Argentinei,  un lider liberal și libertar în adevăratele înțelesuri ale cuvintelor a fost insultat de radicalii de stânga drept ”populist” și ”extremist” de dreapta. Vituperările împotriva lui au trecut din stradă în coloanele presei germane, unde un ziar, cândva de dreapta și de prestigiu, ca FAZ, l-a înfierat pentru ”apropierea lui de populiști de dreapta” și pentru că ar fi, chipurile, nevrednic să acționeze ca ”mascotă liberală”, ori să treacă drept ”un nou Ludwig Erhard”.

Realitatea e la antipod. Dacă ar ști despre ce vorbește, ziarul din Frankfurt și-ar fi amintit că Germaniei îi mergea bine când, sub Ludwig Erhard, respecta munca și capitalismul, precum și pe americani, evrei și israelieni, iar nu obsesiile neo-marxiste, religia atee a ecologismului, antisemitismul universitar și iubirea pentru dușmanii inveterați ai Vestului, islamiști, comuniști și putiniști.

Cazul argentinian

Bine îi merge și Argentinei, sub Milei, spre deosebire de Germania, sub Scholz. Cu reforme de piață și măsuri de dreapta, eminamente capitaliste, liderul de la Buenos Aires a reușit să echilibreze după decenii, pentru prima oară bugetul național. Milei a izbutit, de asemenea, să reducă de la 25 la 4%  hiperinflația covârșitoare, împovărându-i pe argentinieni și să dea la cap bolii corupției endemice, pe care dă semne s-o combată cât se poate de eficient.

Deloc de mirare, că departe de a fi detestat de argentinieni, Milei se bucură de o simpatie la care Scholz nici să viseze nu îndrăznește, de vreme ce pe colegul său de la Buenos Aires îl susține peste jumătate din populația țării sale, iar cancelarul bate mai toate recordurile de impopularitate. Și găsește de cuviință să dea vina pentru ea pe ajutorarea Ucrainei.

Da, există în Vest imbecili de dreapta, care, ca Nigel Farage, dau vina pe Vest pentru izbucnirea războiului din Ucraina. A cărei culpă, în această privință, e egală cu zero, dacă țara lui Zelenski nu e considerată ”vinovată” de dorința de a fi liberă și de a trăi demn, iar nu cu cizma rusească pe grumaz și cu biciul unui criminal mafiot și mesianic, ca Putin, pe spinare, sau exterminată și rusificată complet și fără rest.

Chestiunea Ucrainei și adevăratele motiv ale decăderii germane

Scholz are, prin urmare, dreptate, să considere că ”susținerea Ucrainei e fără alternativă”. Căci pericolul rusesc nu e de joacă. Tocmai de aceea, ar fi făcut foarte bine să-și ia în serios propriul diagnostic și să nu rețină prostește și laș arme cheie, necesare apărării ucrainene.

Dar declinul popularității lui și a coaliției lui guvernamentale, se datorează nu atât Ucrainei, cât, mai ales, politicilor de extremă stânga. În speță, imigrației debordante, ultracostisitoare social și prea puțin integrabile. Apoi, pretențiilor ecologiste aberante ale stângii, care, odată impuse, au scumpit exorbitant costul energiei, înăsprind problemele economice legate de inflație, dezindustrializare și decăderea orașelor. În fine, decăderii democrației și libertății presei, călcate în picioare de elita politică și culturală progresistă mai ales în pandemie.

Pe scurt, și cancelarul și președintele american, Biden, a cărui incompetență și inadecvare la cârmă ating recorduri fără precedent, ar avea mult de învățat de la Javier Milei.

Greutatea de a învăța

Dar Scholz, în loc să-l îmbrățișeze pe oaspetele său argentinian, l-a tratat ca și cum ar fi un măr pădureț și neamțul s-ar cam rușina să primească un astfel de fruct latino-american insolit la Berlin.

În schimb, l-a trimis la Beijing pe adjunctul său ecologist, Habeck, să se căciulească în fața Chinei ”fără de care nu se poate”, dixit Habeck, ”proteja clima”.

Mult noroc, Habeck, la proxima înregimentare a Chinei comuniste în rândul țărilor care ”protejează clima” și nu mai susțin cu sprijin diplomatic, arme și tehnologie de vârf războiul imperialist al Rusiei.

Mult noroc, Scholz, în operațiunea redresării Europei, cât timp Ucraina nu primește ajutorul militar necesar victoriei, iar refugiații ei din Germania nu văd de ce să muncească sau să lupte pentru patria lor, de vreme ce continuă să fie alimentați regește de la buget, iar a cere repatrierea șomerilor, înfurie la culme elita de extremă stânga.