Despre lozinci proruse și antisemite și auto-demontarea lumii libere

Unora, n-avem ce face, Putin le place. N-avem ce face, pentru că nu le putem contrapune decât argumente, iar ei, ca paranoicii sau schizofrenicii, nu sunt accesibili argumentelor.

Cum nu sunt accesibili rațiunii și gândirii, pe bază de fapte, nu de sentimente, sclavii fanatizați ai ideologilor antisemiți, fie ei comuniști, naziști sau islamiști.

Și nu-s tocmai puțini. Căci antisemitismul e o boală grea. Iar lașitatea, la fel.

Ceea ce nu înseamnă că toți adepții și agenții de influență ai dictatorului rus ar fi nebuni. Unii vor doar să profite, alții gândesc rău și reinterpretează greșit realitatea. Există și o categorie de sentimentali care, pe bază, să zicem, de mămică rusă, sunt sau se prefac orbi la realități și fapte, de pildă la defenestrările efectuate la ordinul tiranului, la crima agresiunii rusești externe (în Ucraina, Moldova, Georgia), la genocidul comis de rușii lui Putin în prima din cele trei țări, la teroarea răspândită de Moscova în zone vaste ale Europei răsăritene.

Unii din profitorii politici se găsesc la extrema stângă a spectrului politic european. Alții la extrema dreaptă, ca demnitarii plasați de AFD la vârful listei alegerilor europene, care au fost retrași din prim-plan după ce s-au umplut de ridicol ca suspecți de spionaj pentru Rusia și China, iar unul ca autor al unei declarații penibile încercând să albească blazonul SS-ist.

Atât AUR, cât și disidențele lui, respectiv cercurile lor de simpatizanți ultranaționaliști, sunt doldora nu atât de patrioți, cât de putiniști. Lor și celor ușor de prostit și de înfricoșat li se adresează dregătorul partidului, Claudiu Târziu, când lansează lozinca pe cât de imprecisă, pe atât de smintitoare, potrivit căreia ”ei vor să trimită românii la război, noi vrem pace”.

Lozinca AUR implică existența unui pericol și a unui rău care nu există așa cum e formulat sloganul AUR, dar care îi pare proștilor îndoctrinați de putiniști plauzibilă.

Realitatea e că nimeni, în afara Rusiei și a aliaților ei antioccidentali, nu vrea război. Tot Vestul vrea pace. Toată lumea liberă, a democrațiilor, pace își dorește. Nimeni în Vest n-a pornit vreun război. Atât de puțin l-au pornit occidentalii, încât nici măcar arme destule n-au trimis Ucrainei ca să reușească să înfrângă agresiunea rusă, ca să nu supere Moscova și să nu ”escaladeze” conflictul actual. A afirma că ”ei vor să trimită românii la război” îi induce în eroare pe toți cei dispuși să creadă că Vestul (sau Ucraina) ar fi vrut sau ar fi cerut ca românii să fie trimiși la război. Lozinca nu poate implica desigur că Rusia vrea să-i trimită pe români la război și bate clar spre o presupusă ”voință”  occidentală. Or, inversul e adevărat.

Dacă e cineva dispus să facă război, el doar la Moscova se poate găsi, precum și în țările conduse de regimuri totalitare, comuniste și islamo-fasciste. Dacă românii riscă să fie implicați într-un război, de vină pentru această stare de lucruri nu e Ucraina. Culpa revine Rusiei și împăciuitorismului apusean, manifestat aici de Claudiu Târziu, după ce a intoxicat politica SUA și NATO față de Kremlin în toți cei aproape 4 ani de administrație Biden.

Or, lozinca AUR sugerează altceva și, ca atare, dezinformează, voluntar sau involuntar. Dar nu e Claudiu Târziu un om cultivat? Nu-l are alături pe ideologul partidului, Lavric, un filosof?

Uimitoare mi se pare, în context, persistența unor prejudecăți, precum cele care pretind că oamenii, cu cât sunt mai educați, devin și mai deștepți. Sau morali. Realitatea s-a revelat la Columbia, Yale și Harvard. Dementele demonstrații anti-americane (și nu doar pro-teroriste și antisemite) organizate în campusurile celor mai scumpe universități de elită ale SUA, devenite depozitarele doctrinelor rasiste și anti-iudeo-creștine ale Vestului, relevă că nici măcar educația la cel mai elogiate stabilimente de învățământ superior nu e un panaceu. Dimpotrivă, pare a-i prosti mai rău decât orice pe niște tineri degradați moral de viața virtuală în rețele. Neurastenizați de societatea victimologică. Isterizați de ideologii neo-totalitare de extracție marxistă și relativist-deconstructivistă. Smintiți de reflexe progresiste și de pretenții salvaționiste.

Și Putin, și AUR, și comunismul, și legionarismul și toate regimurile islamiste care strigă din piepturile studenților de la Yale și Columbia ”nu e decât o soluție: intifada-revoluție”(n.r. there is only one solution: intifada revolution!) îmi par, de fapt, versiuni sordide de mesianism. Și îmi amintesc de Marian Munteanu, despre care ”Vice” nota, în 2016, sub titlul ”Ce am învățat despre Marian Munteanu din revista lui în care laudă legionarii și se ia de evrei: Munteanu voia ca România să se transforme într-un fel de republică militară, unde soldații și Biserica decid totul, ca-n Iran”.

Se aprinde un bec?  

Un recent articol semnat în ziarul elvețian NZZ de istoricul german Michael Wolffsohn, fost profesor la Universitatea Bundeswehrului din München, sub titlul ”Barbarii educați”, evidențiază cum se ”auto-demontează știința și cultura Occidentului”. În special în sfera științelor sociale. Autorul îl citează pe matematicianul și fizicianul german Georg Christoph Lichtenberg, care a trăit și predat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și era revoltat de faptul că studenții săi și ai colegilor săi erau ”barbari inteligenți”.

Dar în epoca sa, faptele mai erau fapte, valorile valori și era mai greu să fie confundate cu păreri imbecile, induse de îndoctrinări. Azi, sentimentele, opiniile și, mai ales, autodafeul ”valorează” chipurile mai mult decât orice, așa că sub egida lor se poate afirma (acum și) în Vest orice tâmpenie și orice rău malign, fără ca promotorul lor să intre în pământ de veșnică rușine. Wolffsohn amintește în context că, întrebați, într-o pauză de urlete, la ce râu și la ce mare se referă când își strigau lozinca genocidară ”From the river to the sea”, nenorociții zicându-și ”studenți”, ai căror părinți cheltuiesc averi exorbitante pentru înscrierea lor în școli de Ivy League, nu știau despre ce ”mare” și despre ce ”râu” era vorba în lozinca lor.

Înspăimântător e că antisemitismul îi cotropește frecvent nu doar pe imbecili, pe musulmanii islamiști și pe idioții lor utili de la extrema stângă, ci și pe creștinii cultivați.

Deosebit de îngrozitor e faptul că nu-i prea văd pe marii publiciști și profesori universitari creștini (sau evrei), din România și din SUA, să-și declare net și sistematic opoziția fermă, tranșantă, față de actuala explozie de antisemitism. Ori să-și lămurească studenții și compatrioții, explicându-le pericolul mortal, pentru democrația și societatea românească, al urii pe evrei, mascate în anti-sionism și împachetate în critici la adresa (democrației) israeliene, ură care, dacă ar fi satisfăcută prin distrugerea statului evreu, s-ar manifesta încă și mai virulent anti-creștin.

Așa cum Rusia, dacă s-ar impune în Ucraina, și-ar continua efortul colonizator și imperialist în Moldova, în restul fostei URSS, iar apoi în Europa centrală și de vest. Ne aflăm în fața unui război pe varii fronturi împotriva valorilor democrațiilor apusene. Antisemitismul nu e decât unul din aspectele lor. Politicile identitare, teoriile transgender, neo-rasismul, anticolonialismul, islamismul, putinismul i se asociază într-un dans occidental macabru.

Cu studenții de la Harvard, Yale, MIT și Columbia m-am lămurit. Sunt produsele profesorilor lor, seduși de fascismul stângii. M-am lămurit și cu mare parte din studenții lui Nae Ionescu. Dar cât de orbi sunt, oare, intelectualii publici contemporani, din România, ca să continue să tacă? Mă tem că educația fină, mintea și mai ales minima moralia, ca să citez titlul cărții lui Adorno, nu-i ajută suficient să iasă în față și să-și edifice studenții.