Șantajul Rusiei și cele 8 opțiuni americane și românești

Cum e posibil ca Rusia să comită crime de război și împotriva umanității, provocând blocarea Ucrainei și a Mării Negre, să șantajeze Vestul și să iște foamete în lume prin interdicția exporturilor maritime ale cerealelor ucrainene?

Și ce opțiuni au SUA, România și statele NATO ca să pună Moscova la punct, oprindu-i crimele comise prin blocada impusă Ucrainei?

Ea n-ar fi fost posibilă, dacă nasul lui Putin n-ar mirosi slăbiciunea apuseană. Uniunea Europeană o exală din toți porii, cum s-a văzut când a încercat să anuleze sancțiunile impuse Rusiei, ca să convingă Kremlinul să prelungească acordul pe cereale.

Spargerea blocadei ruse în Marea Neagră, reușită de o navă israeliană din portul Așdod, situat în statul evreu, a avut loc cu ajutorul unui avion de recunoaștere american de tip ”P-8 Poseidon“ care i-a supravegheat vasului israelian securitatea din aer, în timp ce ambarcațiunea traversa Marea Neagră spre porturile ucrainene.

Dar cu o floare nu se face primăvară. Alte nave, din Turcia și Grecia, se află, se pare, în Marea Neagră, pe drum spre Ucraina. Dar nici trei flori nu pun capăt iernii. Ar fi nevoie de nave de escortă românești.

Tacticile Rusiei și erorile occidentale

Iarna globală a reînceput, în plină vară, pentru că Vestul a lăsat nu doar navele ucrainene fără escortă militară a statelor NATO, cum ar fi România, ci și Odesa fără apărare antiaeriană.

Cea din urmă greșeală, privind apărarea deficitară a Odesei, reiese dintr-o discuție instructivă, purtată recent de experți ai Atlantic Council, între care Melinda Haring și Evgenia Gaber, cu specialistul Chatam House, Timothy Ash.

Potrivit Evgeniei Gaber, UE n-a avut un plan B pentru cereale, nici bani destui pentru transportul scump al grânelor pe Dunăre, (al cărei port, de la Reni, la o aruncătură de băț de România, a fost și el, adaug eu, țintit de rachetele rusești), pentru ca Rusia să sară apoi în postura de ”salvator al lumii” și să se pună în scenă ca izbăvitor al Africii și ca părelnic ”mesia”, oferindu-i ”50.000 de tone de cereale gratis”. Când, de fapt, sudul global are nevoie de milioane de tone.

Or, șantajul rus funcționează de minune. Rusia a ocupat, practic, militar, Marea Neagră. Mai mult. Prin atacurile asupra portului Reni, a ocupat, la gurile ei, și Dunărea. Moscova vrea să transforme Marea Neagră în lac rusesc, așa cum a transformat și Marea de Azov. Ceea ce e o încălcare brutală a legilor mării.

Timothy Ash a evidențiat, la rândul său, jaful efectuat de ruși prin ocuparea porturilor ucrainene de la Marea de Azov și, parțial, din Marea Neagră, ocupație care a provocat uriașe pierderi economiei ucrainene, înainte de a interveni Vestul cu ajutoare. Între timp, economia ucraineană s-a reechilibrat.

Dar, potrivit lui Ash, comerțul cu cerealele aduce anual Ucrainei între 10 și 20 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 5-8% din PIB – o pierdere semnificativă, dacă blocarea exportului grânelor se perpetuează, iar acțiunile Rusiei în domeniu lansează și un semnal al slăbiciunii ei interne, inclusiv economice. Căci, spre satisfacția rușilor, blocada rusă a săltat la cer prețul alimentelor, o scumpire semnificativă pentru Vest și intolerabilă pentru mizeria din sudul global și în special pentru Africa, dar extrem de rentabilă pentru regimul Putin.

Practic, Moscova profită financiar de pe urma crizei alimentare pe care a provocat-o, înfometând Continentul Negru. Care, chipurile decolonizat, tace, (dacă facem abstracție de postura mai fermă a președintelui Egiptului, Al Sisi).

Ceilalți lideri se duc, căciuliți, la Moscova, în capitala unui stat colonial și imperialist spre a pupa inelul și papucul dictatorului. Iar apoi liderul fascist al imperiului rus, Putin, se dă în stambă la summitul Rusia-Africa de la Moscova spre a se prezenta ca mântuitor, pe bază, între altele de grâne ucrainene furate.

Replica occidentală necesară?

Or, soluția nu e să se hrănească monstrul cu fecioarele pe care le cere zilnic, ci să i se interzică Rusiei acest tip de zilnic mic dejun.

Până acum, America a dat o replică marcată de anemie și slăbiciune, stimulând șantajul și crimele Rusiei.

Nici Turcia nu s-a distins decât punctual, deși are de jucat aici un rol extrem de important, ca adresat al unei mari părți a cerealelor ucrainene, dar și ca stat NATO și ca stăpân la Bosfor și Dardanele, dar și ca putere regională, inclusiv în rândul țărilor musulmane, sunite. Turcia are puteri speciale, ca stat plenipotențiar în baza Convenției de la Montreux și ca stat riveran Mării Negre. Convenția interzice navelor militare ale statelor neriverane (deci și celor americane, britanice sau franceze) să se afle în Marea Neagră mai mult de 21 de zile.

Ankara nu vrea desigur să contreze Moscova prea rău. Altfel n-ar trebui nici ea, nici România să aibă mari probleme să escorteze vasele ucrainene sau cele de aiurea, îndreptându-se spre porturile ucrainene. E greu de crezut că rusia ar risca un război cu NATO, atacând marinele militare ale Turciei, României sau Bulgariei.

Dar Turcia nu poate înlocui complet superputerea americană. Iar SUA au de jucat un rol excepțional, de care administrația de stânga din Washington din doua una, ori își bate joc, ori nu reușește să-l învețe, din cauza incompetenței președintelui, a inepției consilierilor lui de securitate și a inadecvării șefului departamentului de stat, Blinken, toți școliți rău de generații marxiste și postmodern-deconstructiviste din Ivy League.

Ce e de făcut? Opt opțiuni are Vestul. Dacă o respinge pe cea mai bună, a noua.

Problema e, desigur, complicată. ONU e o organizație complet inutilă. Ar trebui să facă mai mult, dar nu poate în actuala ei formulă, în care Rusia deține un drept de veto în Consiliul de Securitate, care e forul suprem al organizației mondiale. Rămâne superputerea.

Casa Albă știe care e problema la Marea Neagră. Și în Ucraina. Rusia se pregătește să eternizeze războiul contra infrastructurii ucrainene. Or, Putin nu înțelege decât limbajul forței.

Pe care SUA, din lașitate, evită să-l vorbească.

Fiindcă altfel, ar fi simplu: prima opțiune americană, cea optimă, ar fi sau denunțarea convenției de la Montreux și aplicarea soluției transpuse pentru calmarea ayatolahilor iranieni în anii 80, când islamiștii de epocă de piatră de la Teheran, care sunt și azi aliații Rusiei lui Putin, au instituit o blocadă navală în Golful Persic, iar marina americană a spart-o, însoțind vasele comerciale din regiune. Sau expedierea navelor militare turcești, românești și bulgărești să escorteze, cu sprijin aerian american și aliat, cargoboturile ucrainene. Care ar trece fără probleme, că Moscova nu va risca al treilea război mondial.

Or, pentru că poltrona adminstrație Biden e ca leul fricos din Vrăjitorul din Oz și nu se poate hotărî să reacționeze bărbătește, (ceea ce basculează tot mai multe țări din lumea a treia și sudul global în barca sino-ruso-iraniană), îi rămân Washingtonului următoarele opt opțiuni:

1) Niște baterii de rachete Patriot trebuie rapid transferate în Ucraina, inclusiv de la Berlin sau de aiurea. Căci trebuie luate măsuri de interzicere și anihilare a încercării Rusiei de a distruge complet infrastructura agricolă ucraineană. Și de a pune în pericol, printr-o greșeală de rachetă rusească, lovirea României, astfel încât să fie necesară activarea articolului 5 al tratatului NATO și lumea să alunece irepresibil spre intrarea în al treilea război mondial.

2) În al doilea rând, trebuie blocată calea ferată care leagă Rusia de colonia ei prusacă, zisă enclava Kaliningrad. Nu e posibil ca Putin să se bucure în continuare de avantajele pe care i le oferă lașitatea Berlinului și Washingtonului, care au obligat țările baltice să mențină deschis accesul spre Königsberg, cum se numește, în realitate, Kaliningrad, în timp ce Moscova ia ostateci și pe ucraineni, și România, cu traficul ei fluvial, și întregul sud global înfometat.

Acest drum spre Kalinigrad trebuie închis pe loc. Fără discuții, hamletizări și pertractări. Și redeschis, la rigoare, doar dacă Rusia se cumințește vizibil în chestiunea blocadei și a atacurilor asupra infrastructurilor portuare.

3) Concomitent, e nevoie de arsenale întregi de rachete antinavale, care trebuie date Ucrainei, astfel încât Kievul să interzică instantaneu călătoriile în Marea Neagră a navelor rusești. Celor militare. Dar și celor civile. Ca să fie clar că Marea Neagră nu e un lac rusesc. Și ca Putin să fie silit să ceară negocieri și rezolvări.

Toate acestea se pot face pe loc. Ba chiar trebuie făcute pe loc.

4) ”Numai în ultimele șase luni, Rusia a importat de la companii occidentale cipuri interzise, în valoare de peste 502 milioane de dolari, care sunt folosite pentru a produce rachete și alte arme. Au fost importate mașini-unelte în valoare de milioane de dolari pentru industria de apărare, piese de schimb occidentale pentru aviația civilă în valoare de cel puțin 171 de milioane de dolari și iPhone-uri în valoare de 389 de milioane de dolari…,” reliefa competentul expert român în chestiuni rusești, Armand Goșu.

Încât mi se pare obligatorie înăsprirea semnificativă a sancțiunilor și adoptarea unui embargo împotriva statelor și concernelor care mai fac afaceri cu Rusia. Orice fel de afaceri și, cu atât mai mult, comerț cu mărfuri de uz dual, civil și militar.

5) E nevoie de utilizarea plenară a instrumentelor economice și financiare ale Vestului pentru a forța îngenuncherea nu doar a Rusiei ci și a statelor aliate. America are aceste pârghii în mână.

6) E obligatorie o ofensivă diplomatică în Africa și sudul global și acordarea de ajutor militar occidental semnificativ statelor de pe Continentul Negru rămase în barca Vestului, ca să nu fie cumpărate de Putin ca Nigerul, recent, printr-un puci, sau de Xi și China comunistă prin mituiri.

7) E recomandabilă ridicarea moratoriului pe exporturi de cereale ucrainene, impuse de cinci state esteruopene, între care Polonia și România.

8) Dar cel mai util și necesar ar fi ca navele spre și dinspre Ucraina să însoțite de avioane de recunoaștere și vânătoare americane și de navele statelor NATO, Turcia, Bulgaria și România.