Șefa ”democraților” – puși între ghilimele, pentru că numai democrați veritabili nu mai sunt, dacă așa le vorbește liderul majorității din Camera Reprezentanților, iar ei n-o contrazic pe Nancy Pelosi – le-a cerut sportivilor americani să-și pună botniță la ”Olimpiada”.
Una care numai olimpiadă nu se poate numi, de vreme ce sfidează pacea, nu o promovează, prin tirania pe care o legitimează și o stimulează.
Și de ce să nu-și deschidă gura sportivii, dacă îi deranjează brutala încălcare a drepturilor omului în China?
Pentru că s-ar putea să ”supere”, ori să ”înfurie” China (comunistă), după cum s-a exprimat Nancy Pelosi textual.
Oare nu-i e rușine?
Oare nu-i e rușine Americii cu o asemenea șefă a majorității guvernamentale din Camera Inferioară a unui for odinioară prestigios, precum Congresul SUA?
Oare aliaților Americii nu le e un pic de jenă, sau chiar jenă rău că primus inter pares în NATO a ajuns să se umilească în așa un hal în fața unei tiranii totalitare?
Atuul SUA în fața Chinei
Rivalitatea tehnologică, economică și militară dintre cele două puteri a crescut rapid în ultimul deceniu, sporește parcă exponențial și continuă să devină tot mai contondentă. În această confruntare China mizează pe naționalism, dictator, totalitarism, botniță, capitalism moderat sclavagist și controlat de partidul comunist, precum și pe infiltrarea și anemierea adversarului.
America își datorează poziția de superputere libertății (individuale, politice) valoarea cheie a Statelor Unite, a emisferei occidentale, a civilizației iudeo-creștine. Or, liderii de stânga care le conduc azi par să deteste din rărunchi și irevocabil și America, și lumea liberă cu piața ei liberă și libertățile individuale și politice, dar să iubească obediența, docilitatea, conformismul și revoluția maoistă declanșată peste ocean și exportată în Europa de extrema stângă americană.
Or, fără libertate, America se lipsește de atuul ei principal. De secretul succesului și de factorul major al uimitoarei ei puteri.
Războiul împotriva libertății dus de ideologii ”woke”slăbește funciar America în confruntarea ei pentru supremație globală cu China.
Din interiorul acestei slăbiciuni și a lașității politicienilor incapabili să lupte pentru libertatea și demnitatea lor și a țării lor a țâșnit nu doar posibilitatea tot mai greu contestabilă ca America să piardă conflictul cu regimul totalitar chinez. S-a ițit și seninătatea cu care Pelosi le-a recomandat, vai, sportivilor americani, să-și țină gură.
Or, dacă nici ei nu-și pot permite s-o deschidă, cine? Și dacă nici ei, nici alții, atunci de ce se află acolo? Să aibă oare ei, sau altcineva, temei să considere că numai corpul lor participă la competiții sportive, nu și sufletul, spiritul și demnitatea lor? Sunt poate doar mașini, nu oameni? Dacă așa cred, cei mai deosebește de comuniștii chinezi?