Cele mai noi articole · Politică internațională

Război al vizelor cu rușii? Sau poporul e nevinovat?

În timp ce Putin speră ca europenii să-și sară la beregată cel târziu în iarnă, din cauza exorbitantei scumpiri a prețurilor energiei, segmente largi ale răsfățatei populații ruse continuă să se bucure de privilegii. Între ele, vizele în Vest.

Au dreptate Biden și Scholz, liderii din Occident care mai refuză să revoce dreptul rușilor la vize de călătorie occidentale?

Îngrășați de banii pe care-i încarcă statul rus din buzunarul europenilor cocoșați de prețul gazului, al mărfii unor concerne din buzunarul cleptocratului Putin, ca Gazprom, mulți ruși se lăfăie și în privilegii complet nemeritate. Unul dintre ele e călătoria în Apus. Care nu e un drept fundamental al omului. Și totuși le e acordat fără opreliști și unor arătări grețoase, care-și exhibă pectoralii sau sânii mari împodobiți ostentativ, pe tricouri strâmte, cu efigia triumfătoare a tiranului suprem.

Dreptul rușilor?

E dreptul lor, desigur, să fie fanii criminalul de război și în masă Vladimir Putin, care le conduce țara nedemocratic și deține toată puterea la vârful unui regim terorist. În fond, e regimul lor. Dar nu e dreptul lor să li se acorde pretinsul privilegiu de a călători în țările occidentale. Sau esteuropene.

Mai ales în condițiile în care privilegiile multiple par să-i fi făcut pe mulți ruși nu doar trufași, ci și complet insensibili la suferințele indicibile ale ucrainenilor bombardați de compatrioții lor în casele, satele, școlile și maternitățile ucrainene.

Nu știu ei că Putin își comite genocidul în numele națiunii ruse, iar ei n-au luat explicit distanță, devenind, fie doar și prin tăcere, complici?

Unghiul occidental

Iar apoi de ce n-a plasat UE întregul FSB și pe agenții secreți ai celorlalte servicii pe lista sancțiunilor? Se știe ce polițiști politici, spioni, asasini, dezinformatori și teroriști ruși se amestecă printre turiștii din Vest, după bunul obicei bolșevic, stalinist și enkavedist, instituit din 1918 încoace?

Înseamnă toate acestea că am fi în război cu întregul popor rus? Cu orice rus, pe baza obârșiei, a concepțiilor lui religioase și politice, ori a limbii sale? Defel! Pentru nimic în lume!

Ar fi absurd ca Vestul să-i pedepsească pe disidenții ruși sau bieloruși, ori să le refuze ajutorul acelor cetățeni care înțeleg că statul lor rus e angajat într-o întreprindere criminală și genocidară, una imperialistă, colonialistă și teroristă și vor, ca atare, să se disocieze de complicitatea cu regimul care a demarat-o. Dar cei rămași neutri au a pricepe că nu pot fi considerați prieteni, în drept să călătorească liber inclusiv în țări cu care președintele, regimul și biserica lor se consideră într-un război ”metafizic”, după cum l-a definiti patriarhul Kiril.

E adevărat că războiul declanșat în Ucraina e înainte de orice războiul lui Putin. Dar Putin nu-l poartă singur. Iar prezența sa la vârful statului rus e – și nu de azi de ieri – răspunderea rușilor. Cum prezența lui Ceaușescu și a cizmei securiștilor lui criminali pe grumazul poporului român a fost, parțial, și culpa românilor care s-au complăcut. Ar fi fals să credem că națiunile n-au nicio vină când statele lor se angajează în aventuri criminale. Și că n-ar avea nicio răspundere.

Iată de ce e foarte util ca prin stoparea vizelor pentru cetățenii ruși de rând să i se semnalizeze societății ruse că agresiunea și crimele unui stat belicos au consecințe neplăcute și pentru cetățenii lui, așa cum just se văd lucrurile și la Praga.

De ce se înșală Biden Scholz și compania

Ultraprogresiștii lideri occidentali gen Biden și Scholz, care, promotori ai relativismului moral declanșator al catastrofei actuale, se dau orbi la acest adevăr și la răspunderea rușilor față de faptele și soarta Rusiei se înșală, refuzând să accepte interdicția vizelor pentru turiștii ruși. Nu se fac turism, sejururi și vacanțe în casa noastră, în condițiile în care Rusia extermină un popor, decât dacă ne batem joc de tragedia poporului exterminat, iar casa noastră e deschisă și genocidarilor, ori celor care nu vor sau nu pot să se disocieze clar și fără echvioc de ei, după ce decenii la rând i-au suportat, ales ori menținut la putere pe niște criminali în masă.

Cenușă în cap să-și pună acești oameni, mai degrabă decât să facă vacanțe de lux și să-și sărbătorească în voie nesimțirea, cu portretul lui Putin pe pieptul lor trufaș bombat. Ceea nu înseamnă că am fi, cum dramatic s-a afirmat, ”în război al vizelor cu rușii”. Dar nici în pace bună nu suntem.

La urma urmei, nici americanii nu-l puteau trata pe un scriitor german antihitlerist ca Thomas Mann, căruia i-au acordat pe drept azil politic, ca pe naziștii și nemții de rând care în 1930 sau 1940 își idolatrizau Führerul și l-ar fi ales pe viață, la cârmă, pe Hitler.

Există la interdicția vizelor turistice obiecții viclene, lașe, precum și unele poate oneste, dar naive.

Vicleană e ideea că populația rusă nu trebuie alienată, sancționabili fiind doar Putin și favoriții lui. Cei din urmă, e-adevărat, sunt principialii vinovați. Dar nu doar ei. Întrucât nu se găsesc la butoane fără ajutorul populației ruse, care n-a întreprins tot ce se putea ca să-i debarce, lipsa unei atitudini ferme față de turiștii care adoră să ia cu asalt stațiunile europene e un semnal de indiferență față de victimele tiranului, ca și față de alte potențiale națiuni, dispuse să se lase încălecate de dictatori.

Obiecția onestă, dar naivă, face caz de soarta disidenților. Nu, interdicția vizelor turistice n-ar urma să-i lase de izbeliște. Nu i-ar afecta grav, cum mincinos pretinde administrația americană, (vinovată pentru că frontiera de sud a SUA e luată cu asalt în masă, necontrolat, de oameni fără nici un drept de azil politic) pe disidenții și oamenii cărora li se încalcă drepturile omului. Căci rușii ambelor categorii ar primi în continuare vizele speciale de călătorie care, în opinia mea, li se cuvin.

Pe de altă parte, izolarea Rusiei e mai mult decât singura opțiune securitar rezonabilă, cât timp nu știm ce agenți mai trimite Rusia lui Putin să omoare în Vest cu Noviciok și Poloniu.

E și singura altgernativă rațională și realistă, cât timp continuă acest criminal război de agresiune, purtat expressis verbis, de mai-marii ruși, de la Putin și ideologul său Dughin la Kiril, Medvedev și alți promotori ai genocidului, și împotriva Vestului și a valorilor occidentale. Pe care Moscova le detestă, cum urăște alianțele apusene, pe care încearcă să le dezbine. S-o ajutăm noi?

Scholz și Biden ajută voluntar sau involuntar Rusia, dacă nu-și revocă obiecțiile și nu acceptă blocarea accesului în Vest al turiștilor ruși. Pentru că o parte din statele europene, între care cele baltice ori Cehia, care deține președinșia prin rotație a UE, ca și țările nordice Finalnda și Danemarca, s-au pronunțat clar pentru interdicția călătoriilor turiste în zona Schengen ale rușilor. Iar Polonia ia în considerare, pe bună dreptate, un demers similar.

Cehia dorește să tranșeze problema, plasând-o pe ordinea de zi a sesiunii miniștrilor de externe ai țărilor Comunității, de la finele acestei luni.

Nu, rușii nu trebuie, cred eu, tratați paușal, ori discriminați, demonizați și expulzați nici din lumea civilizată, din cultură și din biblioteci, nici de la catedre, din muzee, scene, cărți și manuale școlare. Istoria politică sau culturală nu trebuia rescrisă. Nici arta îngrădită. Dar la vize trebuie diferențiat.

Cei care-și asumă credibil un destin în omenie, libertate și civilizație ar trebui să continue să fie bine primiți în Vest. Ceilalți pot și trebuie să fie însă criticați și osândiți, dacă se comportă condamnabil. Și trebuie să li se poată refuza privilegiul de a-și bate joc în casa noastră de valorile noastre.

Lasă un răspuns