Instrucțiuni de utilizare pentru antisemitul cultivat. Și foarte cultivat

Nu fi fraier. Nu te da pe față.

Învață de la mai-știutori cum să răspândești eficient antisemitismul, fără să-ți destăinui iremediabil gândurile otrăvite și să-ți dezvălui fără drept de apel fața strâmbată de dispreț și ostilitate la adresa Israelului.

Fă bine și detestă iudaismul și pe credincioșii poporului ales fără să-ți deconspiri stima față de teroriștii care încearcă să-i extermine și fără să-ți arăți privirea schimonosită de ură pe iudeii rămași vii, în ciuda eforturilor notabile ale Hamas.

Nu-ți da pe față niciodată sufletul doldora de poftă de sânge evreiesc. Dimpotrivă, arată-te oripilat de faptul că palestinienii de rând, cu mic cu mare, celebrează deșănțat și euforic măcelul terorist de la 7 octombrie. Dar numai dacă ești obligat. Altfel rămâi mereu gânditor. Ca să-ți protejezi ticăloșia despuiată în fața unor priviri indiscrete.

Nu fi prost

Urăște și răspândește ura pe evrei inteligent, fără să poți fi silit să dai socoteală. Scoate în evidență că Hamas nu vrea în fond decât drepturi ”refuzate” (obligatoriu de către israelieni), palestinienilor. Neagă-le islamiștilor natura teocratică, totalitară, a mișcării lor de edificare a califatului pretutindeni, nu în ultimul rând în Europa, și ignoră-le înrobirea și umilirea sistematică a femeilor.

Dă de bune informațiile așa-zisului minister al sănătății din Gaza, trecând sub tăcere că e un bizar unicat în guvernul fâșiei și că e controlat 100% de Hamas.

Pune la îndoială, sub formula ”Israelul susṭine că”, orice informație (sau imagine-probă) furnizată de statul evreu, ca și cum Israelul n-ar fi o democrație, n-ar accepta și înlesni verificarea independentă a informațiilor și n-ar pedepsi dezinformarea, iar teroriștii și propaganda lor s-ar bucura de credibilitate maximă.

Scop în care vei evidenția cât mai amplu ”suferințele” și ”legitimele” plângeri palestiniene, suferințe de care ”luptătorii pentru libertate” ar încerca să-i scape. Dar să nu cumva să te scapi și să amintești că liderii Hamas au strâns, din ajutoarele Comunității Internaționale pentru ”sărmanii” palestinieni teroriști, averi de multimiliardari și trăiesc în incredibil lux, înconjurați de sclavi și de haremuri, în Qatar sau Turcia.

Și dacă nu se menționează evidența, nu evoca nici faptul că Hamas abuzează de proprii copii, prefăcându-i, când sunt vii, în scuturi umane, iar când sunt morți, în monedă de schimb la bursa agitpropului antisemit global.

Pe scurt, fă tot ce poți să pari echilibrat. Ca să fii în stare să fii cât de dezaxat, scelerat și abundent pro-terorist vrei, reușind să te defulezi cât mai contondent, fără să-ți poată reproșa cineva ceva, vei insista că te împotrivești terorismului și extremismului ”de ambele părți”. Vei repeta și sublinia cu emfază, fericit că ți-ai însușit cea mai înaltă poziție morală cu putință, sintagma: ”de ambele părți”, stabilind astfel o monstruoasă – dar pentru cauza antisemitismului inestimabilă – echivalență morală.

Ca și cum atrocitățile islamiste de la 7 octombrie, cu tot cu decapitările de bebeluși, ori sistematic reiterata intenție de genocid a Iranului și a brațelor lui teroriste prelungite ar fi echivalente cu radicalismul verbal al unor miniștri evrei exersând (fără să treacă la fapte) o retorică fascistă.

Și îngroapă sub șapte straturi de uitare faptul că Israelul are un guvern democratic ales. Și că, de la o Mare cea Mare la alta, în speță de la Atlantic la Pacific, trecând prin Mediterană, și viceversa, nu e, dincoace și dincolo de Israel, nici măcar o sămânță de națiune musulmană care să fie o democrație liberală, care să respecte drepturile omului, libertatea de conștiință, religioasă, de exprimare și a presei.

Limbaj și claritate morală

Nu recunoaște pentru nimic în lume adevărul. Și anume, că ești crapulos. Și un virulent antisemit. Și că dorința ta cea mai fierbinte e să dispară statul evreu, sau ”evreul națiunilor”, cum i s-a spus, pentru ca apoi să poată fi exterminați cu atât mai ușor ceilalți iudei rămași pe glob: vii, dar lipsiți de apărarea Israelului.

Ascunde-te dibaci și ține-te la distanță de capcanele retorice, pentru ca demascarea ta să nu cumva să fie lesnicioasă. Dacă riști să fii prins cu mâța lui doublespeak în sac, dă-te echidistant până la cer. Grăbește-te să ceri ”spațiu pentru dezbatere”.

Învață de la putiniști să clamezi ”părtinirea” victimei reale, nu imaginare a agresiunii teroriste, implicată de claritatea morală, ca fiind nedemnă de o minte superioară. Nu uita s-o regreți cu belșug de vorbe meșteșugite, exaltând ”independența” și ”incoruptibilitatea” și ”suveranitatea” spiritului tău în realitate rinocerizat.

Admite claritatea morală numai și numai dacă favorizează grupuri și personalități extremiste ca Black Lives Matter, Antifa, Hamas, alte grupuri jihadiste și Greta Thunberg, nu și victimele evreiești ale terorii.

Căci pe evrei, deși victime ale nazismului și ale extremei drepte rasiste, iar mai nou ale rasismului extremist de stânga conținut în politicile identitare progresiste, îi poți zugrăvi mereu ca ”imperialiști”, ca ”rasiști” și ”colonialiști”.

Lămurește auditoriul că, în schimb, nu-i poți numi pe teroriști ”teroriști” pentru că ar însemna să iei partea uneia din tabere și nu ”claritate morală” – o sintagmă ”populistă”, de dreapta – ți se cere, ci informații ”obiective”. Când articulezi cuvântul ”populiste” strâmbă-te ca și cum acuzații sunt vomitivi. Faptul că la BLM și la Antifa ții în ciuda crimelor lor, din tot sufletul, (firește, pentru că n-ai cum să fii obiectiv cu rasiștii), se înțelege și se acceptă de la sine în toleranta societate postmodernă, așa că nu e cazul să explici că le iubești virulentul antisemitism.

Prefă-te că nu înțelegi că informația are în varii situații imperioasă nevoie de claritate morală, dacă vrea să fie și congruentă cu realitatea, și adevărată şi, totodată, clară, în loc să dezinformeze prin relativism.

Nu uita de whataboutism

Încearcă să te folosești abil de ”da-dar-isme”: ”da, DAR” e fractura logică funcționând ca o mană cerească pentru justificarea oricărei infamii totalitare și teroriste, pe ideea că retorica face să nu conteze în fapt nimic din ce s-a zis înainte de ”dar”.

Exercițiu practic: după ce recunoști (de ochii lumii, firește) că masacrul de la 7 octombrie a fost într-adevăr impardonabil, bagi în luptă un bine calibrat ”dar”: da, o fi el rău, DAR conflictul e vechi, are multe fațete, nu se poate nimănui cere să-l judece nenuanțat.

”Da, au atacat ei la 7 octombrie. Dar”, (de ce să nu adaugi, ca Antonio Guterres, că) ”atentatele lor nu s-au petrecut în ”vid”!

Da, desigur, tu-i ”înțelegi” pe evrei că sunt șocați (pe drept). Și da: și tu ”condamni” ce li s-a întâmplat la 7 octombrie. DAR, modul în care se apără de terorism israelienii, este el oare justificat? DAR trebuiau ei OARE să reacționeze în Gaza cum au făcut-o? Și încă manu militari? DAR ce e asta, oare, să ți se reproșeze antisemitism, dacă privești tabloul în toate nuanțele și complexitățile lui, calibrându-ți astfel discursul, încât să ții cont de toate aspectele lui? Cenzură?

Astfel contextualizezi, relativizezi şi justifici, indirect, atrocităṭile săvârşite, fără să te expui excesiv. Iar dacă ți se reproșează relativizarea, revino, întoarce-o ca la Ploiești și afirmă că ai fost înțeles greșit, lovind pieziș în cine vrei, căci se știe din bogata literatură antisemită, că așa procedează ei: sunt schimbători și-o întorc cum le convine.

Folosește-te viclean de istorie

Trece sub tăcere că, înainte de 7 octombrie, a fost un armistițiu, pe care Hamas l-a încălcat. Și că niciun israelian nu i-a silit pe teroriști să decapiteze bebeluşi ori să violeze sistematic și să omoare în masă tineri care dansează. Afirmă mai bine minciuna, potrivit căreia ”era liniște” înainte de a se ”inventa” Israelul.

Minimalizează anii și deceniile de tiruri de rachete asupra populației civile, israeliene. Justifică-le nemernic, ca armă a săracului, în loc să admiți că folosirea lor nediscriminată reprezintă o crimă de război. Dă vina pe Israel și pe ”Bibi” pentru aparația Hamas, filiala palestiniană a Frăției Musulmane care conduce Turcia și Qatarul.

Trece sub tăcere faptul că Israelul modern s-a înființat în baza unei rezoluții ONU, la 29 noiembrie 1947. Uită urgent de chestia asta. Poate că interlocutorul tău e amnezic sau neinformat și nu știe ce ”liniște” era înainte și după această dată. Poate că a învățat după un manual UNRWA, exaltând ”martiriul” palestinian, cum i se mai zice terorismului. Poate i-au scăpat la lecția de istorie pogromurile interbelice din colonia britanică. Anterior otomană. Anterior cruciată. Anterior romană. Anterior iudee și israelită. Nicicând palestiniană.

De pildă masacrul comis în 1929 de locuitorii arabi din Hebron, asupra conlocuitorilor lor evrei, o comunitate de 800 de israeliți trăind de veacuri în capitala Iudeii, prima capitală a regelui David.

Iar dacă, din nefericire, știe de masacrul din Hebron, poate că n-are habar că Israelul s-a înființat în Țara Sfântă cu 3000 de ani în urmă. Și că, înainte ca evreii să impună, prin monoteism etic, civilizația și prețuirea vieții, în țară, populațiile locale idolatre își treceau copiii prin foc în cinstea Molohului, în onoarea lăcomiei, rapacității și cruzimii. Asta când nu se exterminau reciproc.

Amintește, în schimb, ca bun antisemit ce ești, la orice pas, nu atât de lupta pentru libertate a evreilor, cât de terorismul Irgun, de atentatul asupra hotelului King David și de masacrul comis de evrei asupra arabilor din Deir Yassin. Menționează-l negreșit și pe Baruch Goldstein, fără să consemnezi că, apucat de amoc, a acționat în anii 90 de unul singur, fără vreun ajutor sau sprijin, iar premierul israelian i-a condamnat pe bună dreptate, fără echivoc și cu maximă asprime, odioasa și sinistra faptă comisă la Machpela.

Evidențiază, ori de câte ori ai ocazia, că antisemitismul i-ar viza, chipurile, nu pe evrei, care ar fi, de fapt, ”kazari”.

Trimite repetat la sensul rasist al termenului, fără să precizezi că era eminamente rasist, când a început să circule, spre finele secolului XIX. Nu e nevoie să se știe că Wilhelm Marr, un șmecher ziarist antisemit, german, poate revendica paternitatea termenului, întrucât l-a inventat în 1879, spre a da un nume chipurile ”științific” urii sale și a altora ca el pe evrei, nu pe ”semiți” în general, arabii necontând pe atunci prea mult în Europa.

Și se recomandă să treci sub tăcere, desigur, și faptul că, în discursul modern, singura accepție admisă a termenului de antisemitism a rămas ura pe evrei, ostilitatea împotriva lor și a ceea se percepe îndeobște ca evreiesc. Cum ar fi statul evreu. Și nu te folosi prea mult de termenul de sionism, (echivalat, antisemit, cu rasismul) ca să nu bați la ochi.

Așteaptă-te ca un interlocutor critic să-ți reproșeze, pricinos, că antisionismul tău nu le refuză decât evreilor, din toate popoarele globului, dreptul la autodeterminare și asupra unui stat propriu.

Miră-te că sagacele interlocutor a pus așa de rapid degetul pe rană, definind antisionismul ca o formă de antisemitism contemporan, dar nu-i mărturisi că te-a încuiat. Și contrazice-l din răsputeri.

Refuză-le deci evreilor dreptul de a se numi un popor, indiferent cât de fumate sunt pseudoargumentele (etnice sau religioase) care încearcă să le răpească statutul de națiune. Oricând li se pot adăuga viclenii inedite.

La urma urmei, nimic nu e mai cameleonic, mai perfid, mai disimulabil și adaptabil timpurilor noi, mai ipocrit și versatil decât antisemitismul.

Cum scapi de orice necaz

Dacă simți că ai spus prea mult și riști să-ți devoalezi ura deschis, repliază-te pe nuanțări și contextualizări, problematizând și cele mai elementare chestiuni (cum ar fi dreptul Israelului de a se apăra).

În acest fel se poate relativiza de minune, astfel încât un masacru terorist să devină un fapt divers neglijabil, în raport cu prezumtive crime imprescriptibile pe care să le atribui sugestiv evreilor, deci, dacă se poate, nu doar israelienilor. Ai grijă ca acuzele să fie articulate cât mai catifelat și niciodată prea apăsat, ca să nu sară în ochi și să trezească suspiciuni.

Invocând complexitatea problemei (chiar și când e vorba de chestiuni elementare ca groază iscată de băile de sânge teroriste) trece sub tăcere faptul că nu se poate niciodată ține socoteala de toate aspectele unui conflict care privește un popor cu o istorie atestată scriptic de peste 3.200 de ani. Și probabil net mai îndelungată.

Celor care, în fața evidenței bunei tale credințe, insistă, spre a clama dreptul Israelului de a se apăra, să arate cu degetul spre tunelurile de sub spitale ale teroriștilor, spre grămezile de bebeluși asasinați și spre femeile violate de islamiștii palestinieni, dă-le cu tifla. Dă-le la cap, sugerându-le că poate le-a scăpat că ar putea fi dezinformați, proști, spălați pe creier, needucați și reacționari, dacă nu de-a dreptul fasciști.

Dacă sunt nemți, e simplu. Îi acuzi că susțin statul evreu pentru că ar avea conștiința încărcată de culpa nazistă a Holocaustului.

Dacă sunt creștini, le reproșezi biasul creștin și adaugi repede: ”fundamentalist”.

Dacă sunt de stânga, îi învinuiești că prea sunt de stânga, ori dimpotrivă, ”insuficient” de progresiști. Iar dacă sunt de dreapta, că prea sunt ”populiști”.

Dacă sunt credincioși, regreți cu belșug de lacrimi presupusul deicid evreiesc. Iar dacă sunt atei, că prea sunt religioși (și extremiști de dreapta) acești evrei. Și adaugi: ”ultraortodocși”. Cuvântul le provoacă oamenilor ”de bine”, invariabil, maximă repulsie.

Dar fii mereu subtil și jovial. Nu te încrâncena. Ceea ce nu-ți va cădea ușor, dată fiind povara urii care te mutilează și te prigonește zi și noapte. Dacă-ți scapă piciorul când ai dat de un adversar redutabil și nu mai ține nimic, întrucât te-ai trezit că ești acuzat cu argumente imbatabile pentru ceea ce faci, în speță pentru relativism menit să șteargă crimele Hamas și ale altor grupări teroriste islamiste, în timp ce permite incriminarea pe nedrept a evreilor, dă-te filosof.

Acuză la rândul tău prea îngusta înțelegere a adversarului. Sau că și-ar fi depășit competența. Afirmă că nu ar fi treaba ta să acționezi normativ, să stabilești reguli morale și norme etice și să dai verdicte, ori să articulezi legi ale discursului, ci doar ”să pui întrebări”.

Ce dacă le pui la nesfârșit, ca un copil mic? Păi nu ești tu filosof? Sau publicist echidistant? Nu e treaba ta să nuanțezi? Ah, să nu uit. Invocă precursorii. N-au spus același ”adevăr” și iluștri înaintași din panteonul antisemit, de la istorici ai antichității, la gânditori medievali și de la filosofi ai iluminismului și idealiști germani precum Kant, la nemuritorul Marx, ori de la Heidegger la Judith Butler? O fi antisemitismul o boală la cap și o nevroză care, netratată, dă-n psihoză. De care nici evreii nu sunt toți scutiți. Dar nu-i așa că-i distractiv? Ce dacă aprinde lumea?