O Rusie pusă pe butuci. Și modelul securitar israelian

Ce va fi cu Rusia după război? Cum s-ar putea asigura securitatea Ucrainei, astfel încât să poată deveni stat membru al NATO? Va fi nevoie de recucerirea teritoriului ocupat?

Iată tot atâtea întrebări care, deși nu par pe moment presante, cât timp Ucraina nu și-a recucerit teritoriul ocupat de ruși, îi preocupă nu doar pe experți ci și pe politicienii occidentali.

Nu există, la aceste întrebări, răspunsuri ferme, tranșante, incontestabile, definitive. Există doar replici discutabile. Dar e un fapt cert că, a lăsa Ucraina cu teritorii ocupate și anexate de Rusia, ar răsplăti agresiunea, fiind contraproductivă din unghiul păcii și incompatibilă cu ordinea mondială și interesele de securitate ale lumii civilizate.

Absurditatea poziției germane actuale

Întrebat cum vede apartenența la NATO a Ucrainei, o perspectivă despre care s-a afirmat că l-ar fi inflamat pe Vladimir Putin într-atât încât să dea drumul invaziei, ministrul german al apărării, Pistorius, a replicat că aderararea la alianță a Kievului ar fi condiționată de finalul războiului. Ar trebui, cu alte cuvinte, ca războiul actual să se sfârșească, pentru ca Ucraina să poată obține statutul de stat membru al NATO.

Ceea ce e comod și aparent inteligent, pentru că pune NATO la adăpost de riscuri, dar, de fapt, din unghi european și ucrainean ar fi o stupizenie. Fiindcă, dacă războiul s-ar termina cu victoria Rusiei, Ucraina n-ar mai exista, deci n-ar mai avea nici nevoie de accesul la alianță, nici putința de a adera.

Dacă, dimpotrivă, conflictul militar se încheie cu izbânda Kievului, nu e clar la ce anume ar mai avea nevoie Ucraina de apartenența la NATO. Cu alte cuvinte, care ar mai fi utilitatea aderării ei, știut fiind că Rusia a capitulat, e îngenuncheată, nu mai are capacitățile, efectivele și arsenalele necesare să fie un pericol pentru vecinii ei, pentru fostele republici sovietice și pentru Europa și, deci, Ucraina e la adăpost: se bucură de o pace durabilă fără să aibă nevoie să fie membră a NATO.

Factorul lașitate și lipsă de imaginație

Problema e că America, Germania și alte state NATO, între care Franța, sunt puteri conduse de dregători în mare măsură fie lipsiți de imaginație, fie lași, care se tem să-și imagineze, ca ai Poloniei, o Rusie pusă pe butuci. Ca atare, liderii lor se tot gândesc la diverse variante de joc, care nu includ capitularea Rusiei.

Dar cum să se descurajeze Kremlinul să mai atace Ucraina, fără să se ofenseze Moscova și fără să se stipuleze, expresis verbis sau implicit, dezmembrarea actualei Federații Ruse? În European Pravda, o publicație ucraineană, e vorba de ceva ce s-ar putea numi modelul israelian.

Disuasiunea ar urma, potrivit meditațiilor pe marginea acestui model elaborat de consilierul președintelui Zelenski, Andrii Yermak, împreună cu fostul lider al NATO, danezul Anders Fogh Rasmussen, să se producă prin înarmarea Ucrainei astfel încât, precum Israelul, să dețină o superioritate tehnologică făcând agresiunea inamicilor statului impracticabilă. I s-ar da astfel Ucrainei niște garanții de securitate încă înainte ca țara lui Zelenski să devină membră a NATO.

Modelul israelian

S-ar evita astfel, fără ca Ucraina să fie lăsată de izbeliște, articolul 5, stipulând într-ajutorarea cu ”boots on the ground” de care se ferește ca necuratul de tămâie Joe Biden, Pactul de securitate elaborat de Yermak și Rasmussen ar oferi, practic, indirect, garanțiile internaționale necesare Kievului, prin transfer de arme de ultimă generație și de tehnologie de vârf. Acest transfer a ajutat mult statul evreu să-și asigure supravieţuirea într-un mediu și cu vecini extremi de toxici și de ostili.

Polonia, statele baltice și țările scandinave ar putea susține acest model, după cum reiese dintr-un interviu acordat de președintele Poloniei, Duda, ziarului conservator american Wall Street Journal.

După cum reiese din declarațiile oficialilor occidentali, înregistrate de ziarul new-yorkez, un astfel de model, discutat actualmente de elitele apusene, ar putea să-l ”împiedice pe Putin să-și materializeze intențiile de a lungi războiul la calendele grecești, în speranța că se va putea submina, cu timpul, sprijinul acordat Ucrainei în SUA și în unele țări europene”.

Inconveniente

Sună bine. Dar e bine? Americanii, britanicii, francezii și germanii, care ar trebui să realizeze acest transfer pe baza unui model complicat, se ceartă des și cu plăcere. Cadrul multilateral al transferului de tehnologie și arme preconizat e cu atât mai vulnerabil, cu cât e mai complex.

Și chiar dacă ucrainenii ar fi ca israelienii, s-ar uni mereu, exemplar și s-ar întoarce în masă acasă în momente de pericol, dând dovadă nu doar de patriotism, ci și de eroism, iar influența lor asupra cancelariilor occidentale nu ar fi limitată, cât de inventivi sunt ei, oare, în materie de arme și tehnologie? Cât de bine s-ar pricepe să facă față superiorității în resurse a Rusiei? Israelienii și-au creat încă, treptat, din anii 50, timp de decenii, propriile arsenale la toate categoriile de arme ultramoderne, inclusiv nucleare. Îi vor putea imita ucrainenii?

Nimic (în afară, poate, de această inventivitate extraordinară) nu poate înlocui, în materie de securitate și pace durabilă, statutul de stat membru al alianței. Nimic n-ar învăța minte potențiali noi agresori totalitari, precum China, că agresiunea nu e profitabilă, decât pedepsirea Kremlinului prin unica pedeapsă care, dincolo de capitularea armatei ruse și punerea Rusiei pe butuci, ar provoca Moscovei dureri îndelungate și i-ar menține memoria trează: primirea Ucrainei, odată pentru totdeauna, în selectul club al Alianței Nordatlantice.

Încât singurul semnal util de lansat în iulie, la summitul NATO de la Vilnius, atât pentru uzul Rusiei, cât și al Chinei și Iranului, ar fi efectuarea de pași concreți în vederea aderării la NATO a Ucrainei.