Umiliți în China, europenii revin cu mâinile goale

În ciuda tentativelor lăudabile, dar vag incoerente ale unor politologi de a lămuri mobilul aiuritoarei vizite a lui Macron și a Ursulei von der Leyen la Beijing, ca prezumtivă încercare de a nu ”se arunca China în brațele Rusiei“, noima demersului francez și european rămâne obscură.

Pentru că, în finalul călătoriei celor doi lideri europeni în China, dictatorul pe viață Xi nu s-a urnit niciun milimetru de pe traiectoria lui ferm și clar pro-rusă. În schimb, șeful de stat al Hexagonului a revenit la Paris recomandând o dementă disociere a Bătrânului Continent de SUA, iar Europa s-a mai discreditat o dată puternic, pierzând durabil puncte de simpatie și încredere fără vreun rost.

Macron și von der Leyen față cu Xi. Și iluziile lor

Înainte de a scoate de la naftalină vechea pledoarie franceză pentru despărțirea Europei de SUA, președintele Franței i-a șoptit vorbe de alint dictatorului comunist chinez XI, despre al cărui plan cică ”de pace” șeful de stat al Hexagonului a declarat, docil, că ar fi ”interesant”, deși proiectul Beijingului în 12 puncte nu e decât un plicticos ghid de întrebuințare pentru operațiunea ”salvarea lui Putin”.

În plus, Macron a mai afirmat, fals, că ar avea, chipurile, ”toată încrederea că XI îl va readuce la rațiune pe Putin”. Asta, în timp ce von der Leyen l-a defosat cum se debarasează dentistul de o măsea stricată, reliefând, pe drept cuvânt, că planul chinez ”nu e utilizabil”.

E admisibil ca președintele Franței să-i creadă pe Xi și pe chinezi atât de căzuți în cap, încât să acorde cel mai vag credit unor flatări franceze de doi bani?

E posibil să-și imagineze Macron că Beijingul ar avea nevoie de laudele și de temenelile parizianului, ori că ar fi mai sensibil la ele decât la interesele pure și dure ale regimului totalitar chinez,c e reclamă contracararea SUA și împiedicarea debarcării aliatului dictator Putin?

E de crezut că dictatorul chinez e atât de fraier încât să cadă în capcana răsuflată a jocului de-a ”bad cop good cop” pus în scenă de cuplul de mari comici ai ecranului Fred Astaire alias Macron, Ginger Rogers, alias Ursula?

Sau că după ce un stat european, comunitar, ca Cehia, a făcut ce trebuie și a plasat Rusia și China pe lista statelor amenințând securitatea statului ceh, Xi va pica în cursa confuziei dintre Franța și UE și va crede Parisul mai tare decât este în realitate?

Riposta chinezului

Xi n-a stat, în replică, prea mult pe gânduri. A tratat-o cu picioarele pe Ursula von der Leyen, umilind-o pe șefa Comisiei Europene la fel de dur ca liderul islamist turc Erdogan care a lăsat-o acum câțiva ani fără fotoliu. Dacă von der Leyen crede că va ameliora prestigiul UE lăsându-se în permanență transformată în cârpă de șters pe jos, aleasa Angelei Merkel și a inimii lui Emmanuel Macron se înșală grav.

Și n-ar fi prima oară, judecând după catastrofalul ei bilanț ca purtătoare a unui titlu de doctor cu o teză plagiată în proporție de 20% și ca ministru german al apărării.

Apoi Xi i s-a dedicat francezului, care tocmai îi lingea asiduu tălpile, ca nu cumva să-l lase pe chinez să alunece în brațele lui Putin, în care dictatorul genocidar de la Beijing se află de mult.

Xi a profitat de bunăvoința plină de efluvii emoționale a francezului. L-a prelucrat deci după toate regulile artei, timp de vreo șase ore, pe Macron, dezvățându-l prin acupunctură de ceea ce, poate, va fi înțeles francezul, cu greu, după invazia rusă în Ucraina, și anume că Putin ar fi fost de mult la Kiev fără ajutor american.

Așa că, după sejurul său la proaspăt reînscăunatul și confirmatul dictator comunist pe viață, Xi, și sesiunea spălării sale temeinice, cu picătura chinezească, pe creier, francezul a revenit fericit la buchia pe care o silabisea obsesiv, imitându-l, când era mic, pe generalul De Gaulle. Și anume, că Europei (”conduse de francezi”, cum bănuiește revista Politico) i-ar trebui, chipurile, ”o autonomie strategică” pentru ca să devină, vai, a ”treia superputere”. 

China și Rusia sunt fericite și aplaudă, firește. Observatorii cu minim bun simț s-au luat cu mâinile de cap.

Tribulațiile politologilor și rezultale reale ale vizitei

În Adevărul.ro, politologul român Sergiu Mișcoiu afirmă ceva în genul că Macron s-ar fi dus în China ”pentru a echilibra în numele UE și, mai larg, în numele alianței occidentale, raportul de forțe rezultat în urma vizitei lui Xi la Moscova. Declarațiile ambigue și puțin ferme pe care Xi le-a făcut acolo trebuiau echilibrate printr-o vizită la nivel înalt care să sublinieze faptul că izolarea diplomatică a Rusiei și sancțiunile împotriva acesteia nu se răsfrâng asupra Chinei. S-a încercat cumva să nu i se permită lui Xi să rămână pe orbita aceasta a relațiilor antioccidentale țesută împreună cu Vladimir Putin.” Părerea mea? Extraordinar, ce bine și ce eficient ”nu i s-a permis”.

În fapt, nu există expert serios care să nu știe ceea ce s-a văzut clar când Xi l-a vizitat pe Putin, ignorând Ucraina și stăruințele Vestului de a vorbi cu Zelenski: anume, că e o chestiune de valori și interese globale, iar șeful de stat și de partid al Chinei e (și rămâne) trup și suflet alături de aliatul său rus din axa dictatorial-totalitară, din care mai face parte, între alții, ayatolahul Khamenei. Și că, prin urmare, Xi nu mai aștepta ca Europa să-l împingă în brațele lui Putin, în care se găsește de mult. Sau să-l extragă din ele.

Deloc de mirare, că Franța n-a obținut la Beijing mai nimic (în afară poate de un oscior economic de ros la Airbus). În schimb, nici cea mai vagă distanțare chineză de Putin, nici un apel cât de timid cerând Rusiei revenirea la masa negocierilor ori abținerea de la recursul la arme nucleare. Nimic, nada, niente în afară de un autogol european. Tras în plin, prin exhibarea divergențelor între poziția lui Macron și între a Ursulei von der Leyen.

Bătaie de joc mai groaznică în contra intereselor Europei e greu de imaginat. Pentru că, în precarele condiții actuale, un Vest oricum pus la grea încercare de războiul de agresiune al Rusiei și de degringolada administrației și serviciilor secrete americane, numai de voltele necugetate ale francezului, ori de o nouă diviziune a solidarității interne și cu Ucraina n-ar fi avut acuma nevoie.

Președintele Franței, Macron, și șefa Comisiei Europene, von der Leyen, au pus în scenă, în China, un joc de glezne elaborat. Ce-au obținut cu baletul lor? Un zero barat, în loc de aplauze. Ce a propus coreografia lor? Și de ce n-a ținut?

A propus o abordare a Chinei de tipul Realpolitik aplicat de nemți acum peste o jumătate de secol față de imperiul comunist, ca substitut al Războiului Rece, abordare care a devenit iremediabil caducă o dată cu invazia rusă din Georgia și, cu atât mai mult, după anexarea Crimeei din 2014 și cotropirea Ucrainei din 2022. Ce-a făcut Macron nu e, prin urmare, decât o jenantă reeditare a unei politici perdante de alaltăieri, dezavuată plenar de dictatori. Și de istorie.

Pe de altă parte, nu doar Europa are nevoie de China, ci și Beijingul de europeni. Astfel încât Bătrânul Continent ar avea destule pârghii la îndemână pentru ca, alături de americani, să se desprindă de actuala dependență economică de comuniștii-capitaliști-de-stat-sclavagiști ai Chinei și de a indica Beijingului în limbajul forței înțeles de dictatori, că imperiul de mijloc are mult de pierdut prin contracararea intereselor occidentale.

Le-ar avea. Dacă Macron, Scholz et comp ar vrea. Iar Ursula, în fine, drăguța de ea, în banca ei ar rămâne să stea.