Biblia pe rug. Pedepse capitale pentru cărți

Mă întrebam acum câțiva ani de ce, dată fiind posibilitatea lecturii electronice, insist să-mi păstrez biblioteca, iubind rafturile îndoite sub cărți, deși aveam mare nevoie de spațiu pentru piese de mobilier moștenite. Piese la care, din rațiuni de pietate familială, nu voiam să renunț. Știu acum.

Pentru că ”Minunata lume nouă” a lui Huxley prinde contur chiar acum. Devine realitate sub ochii noștri întristați. Iar cărțile încep să se prefacă în martori parcă mai prețioși decât au fost de când Dumnezeu a creat lumea cu ele. Sunt martorii, pe cale de dispariție, ai unei lumi apuse. Una, în care autorii și textele lor mai erau stimate, respectate și iubite, așadar citite cum au fost lăsate de voința creatoare a autorilor lor, iar nu amputate și condamnate la lobotomie. Sau executate.

În ”Brave New World”, o copie a pieselor interzise scrise de Shakespeare ajunge, în rezervația ”sălbaticilor”, în mâna ”sălbaticului” John, care, culmea, citează abundent din prohibitele versuri și replici ale clasicului literaturii engleze. Cuvintele genialului poet și dramaturg din Stratford upon Avon transmit și simbolizează dragoste de om, de libertate, de carte și de artă, de teatru, lirică și înțelepciune, de omenie și noblețe. Toate, încărcate cu adâncimi, trăiri, raționamente și sentimente insuportabile pentru Statul Mondial, în care omul postmodern e silit să fie fericit, ca să devină un rob productiv. N-are deci loc de pasiuni, de sentimente, sau de dreptul de a și le asuma.

Dictatorul însuși, un progresist care nu crede în utilitatea lui Shakespeare, a cărților, replici literare ale bele-artelor, considerând literatura clasică destructivă în raport cu ”fericirea” și ”serenitatea” productivă a omului, o cenzurează, o scoate în afara legii, o interzice.

Așa au început să fie suprimate azi dacă nu cărțile și filmele cu totul, cel puțin părți din ele. Care, exact ca în magnifica distopie a lui Aldous Huxley, sunt acuzate că ar interfera cu fericirea și cu liniștea sufletească a minoritarului preferat social, cu ale identităților, raselor și grupurilor etnice, ori sexuale, promovate de elita leftistă, fiind, prin urmare, urgent de editat, de cenzurat, de interzis.

De ce trebuie scoase în afara legii și suprimate? Ori cenzurate și epurate? Pentru că ar putea, cine știe, să ”tulbure”, să ”provoace”, să ”jignească”, să ”împovăreze” și să ”bulverseze”.

Motiv pentru care nu doar filmele, cărțile și bibliotecile, ci și gândul, cuvântul și exprimările libere trebuie controlate, puricate, răsverificate, forfecate și tăiate. Azi, după ce-au trecut veacuri de la inchiziție. Iar iluminismul a redevenit iacobinism.

Editurile anglo-saxone au mutilat astfel, deja, nu doar operele lui William Shakespeare, Mark Twain Harriet Beecher Stowe sau Roald Dahl. Aceluiași tratament de amputare le sunt supuse mai nou și cărțile de spionaj sau polițiste ale părinților spirituali ai unor personaje ca James Bond. Agentului 007 al lui Ian Fleming, i-au urmat, recent, Hercule Poirot și Miss Marple.

M-am uitat atent. Le mai am. Sunt toate, deși nediscipliniat aliniate, dar deloc distorsionate, sau cenzurate, în rafturile bibliotecii mele. Edițiile vechi și foarte vechi ale cărților lui Shakespeare, Twain, Agatha Christie. Le implor să-și anunțe, în lumea de dincolo, autorii înspăimântați și dezgustați de această probă postmodernă de cenzură totalitară operată de editura – horribile dictu- HarperCollins, să nu se întoarcă, îngroziți, în morminte. Cât timp voi mai fi, nu voi mai arunca niciun volum din nemuritoarele lor opere.

În biblioteca mea, Shakespeare nu va fi epurat. ”Coliba unchiului Tom” rămâne ce a fost. Huck Finn și prietenul său Jim nu vor fi ”civilizați” cu forța. Miss Allerton va continua să se exprime odios cu privire la nasurile și la ochii nevinovați ai copiilor, care ei îi par oribili. Negrii nu vor deveni albi și nici albii negri și nici nu vor dispărea. Iar frumoșii dinți albi ai unui angajat de hotel indian nu vor fi extrași.

Intacte vor rămâne, cu toate riscurile, și noțiuni ca ”evreii”, cenzurate de ceaușism, ca ”evadare”, ”Dumnezeu” și ”libertate”, interzise în nordcoreeană, cărțile care, dacă nu erau semnate de Marx, Engels, Lenin, Stalin și Mao erau eliminate din librăriile și bibliotecile Chinei maoiste, dar și scrierile lui Salman Rushdie, despre a cărui cenzurare și condamnare la moarte de către islamiștii iranieni ai ayatolahului Khomeini ne îngrozeam în anii 80, crezând că noi, în Vest, am fi la adăpost de asemenea aberații, smintiri, rătăciri, cruzimi și abominații.

Uite că nu suntem. ”Grație” extremei stângi care s-a îndrăgostit și de islamism, nu doar de politici identitare demne de nazism, sau de cenzură, nu mai suntem la adăpost defel. Mă întreb când vor începe să foarfece Biblia, s-o scoată din librării, s-o ardă pe rug, așa incorectă politic cum le pare (fără, de regulă, s-o citească. Sau să aibă capacitatea de a o înțelege).

Or, după cum zice Heinrich Heine, în 1823, în Almansor: ”unde se pun cărți pe foc, se vor incendia, în cele din urmă, și oameni”.

Nu știu multe declarații de dragoste mai intense făcute omului, sfințeniei vieții, demnității, adevărului (universal) și libertății decât lectura Bibliei, cuvântul ”bibliotecă” și cititul cărților din ele. Odată cu libertatea și capacitatea omului de a distinge adevărul (obiectiv, universal) și de a face realmente dreptate, se prăbușesc, sub ochii noștri, irecuperabil, cultura apuseană și civilizația iudeo-creștină.

Căderea lor în hău va fi vertiginoasă și ireparabilă. Dacă nu le proptim urgent.