Dezinformarea. Și de ce nu va recurge Rusia la bomba atomică?

Auzind de ultimele amenințări ale lui fostului președinte, Medvedev, precum și de ”intenția” declarată a Kremlinului de a ”muta arme nucleare în Belarus”, la care SUA au reacționat placid, afirmând că ”nu sunt semne că Rusia ar recurge la arme nucleare” mă întreabă un cititor îngrijorat: ”și dacă politicienii și analiștii politici occidentali se înșală cu privire la uzul armelor nucleare de către ruși!”

Înainte de a răspunde acestei întrebări legitime, să consemnăm că ”oricine îți poate provoca, frica te controlează”, cum spunea Dennis Prager, un gânditor american. Pentru că frica te poate determina să-ți abandonezi libertatea ca să-ți garantezi securitatea.

Iar propaganda sino-ruso-iraniană știe să genereze spaime și angoase. Și lucrează la foc continuu și la turații maxime. Confabulația conspiraționistă navighează pe oceanele lumii cu toate pânzele sus. Scopul ei concret, pe termen scurt, e să erodeze credibilitatea guvernanților din Vest și susținerea populară occidentală pentru ajutorarea Ucrainei. Și s-o distrugă încetul cu încetul. Pentru ca guvernanții să fie obligați, la un moment dat, să cedeze.

Motiv pentru care circulă în Germania, proferate de inși spilcuiți, cu cravată și costum, aparent serioși, în realitate oameni vânduți, spioni și agenți de influență ai Kremlinului, că refugiații ucraineni ar primi mai mult venit chipurile ”de bază și necondiționat” decât pensionari care au muncit ani și decenii la rând. Acest basm nu corespunde, în mare măsură, realității.

Arma strategică a propagandei și dezinformării

Refugiații ucraineni primesc în Germania o sumă echivalentă cu ajutorul social acordat oricărui șomer lipsit, de ani, de orice venit. Acest ajutor e menit să-i salveze de la moartea prin inaniție și să le acopere nevoi de bază. Nu înseamnă că acest ajutor ar fi mic.

Sau că mulți germani, în special femei care au îngrijit timp îndelungat copii și n-au contribuit mulți ani la fondul de pensii, n-ar primi rente mai mici și prea mici. Ideea răspândirii mitului cu pricina nu vizează însă rectificarea unei situația sau echilibrarea unui dezechilibru. Ținta ei e alimentarea resentimentelor, a invidiei și a ranchiunii, astfel încât să se iște proteste tot mai mari, să se destabilizeze sistemul politic, iar elita de la putere să fie răsturnată ca să fie înlocuită de putiniști.

Pe termen lung, Moscova, care duce de multe decenii un război hibrid împotriva democrațiilor liberale ale emisferei apusene, încearcă să destabilizeze în special superputerea americană și, în siajul crizelor acaparând SUA și Vestul, să răstoarne ordinea de stat în țările lumii libere.

Arma strategică utilizată de Rusia în acest scop e subversiunea ideologică, după cum releva în anii 80 fostul ofițer KGB transfug, Iuri Bezmenov, în consens cu dezvăluirile generalului Pacepa.

Ea funcționează prin răspândirea de teorii ale conspirației ca parte a ”măsurilor active”. E un război psihologic, care le schimbă percepția americanilor și occidentalilor, astfel încât să fie riguros spălați pe creier și, prin demoralizare, să li se ia abilitatea de a gândi judicios în interesul apărării propriei țări, societăți și alianțe occidentale. Urmează destabilizarea și declanșarea crizelor care permit preluarea puterii de către agenții unor forțe ostile, precum Rusia, China sau Iranul.

În acest fel, alianțe ca NATO, șubrezite lăuntric, nu ar mai face doi bani și nu ar mai conta. KGB și serviciile secrete aferente au demarat procesul demoralizării în Vest în anii 60 ai veacului trecut. Acum, potrivit teoriei comuniste, societățile apusene sunt coapte pentru destabilizări, crize, preluări de putere și ”normalizări”, cinica denumire a brejnevizării Cehiei după 1968.

Procesului demoralizării, dar și răspândirii fricii menite să întunece creierele supuse spălării kaghebiste le servesc și alte manevre, pe cât de opace, pe atât de sistematice. Una dintre cele mai populare, la Kremlin, e răspândirea terorii nucleare. Cu cât rușilor le merge mai rău pe câmpul de luptă, cu atât sunt mai înclinați să joace această carte a timorării prin frica de bombe. Și nimic n-o întețește mai iute și mai durabil decît teroarea nucleară.

Rusia și bomba atomică

În general, oamenii normali au oroare de război. Cu atât mai mare le e groază de unul mondial. Și încă și mai și de unul nuclear. Cu atât mai mult cu cât știu că liderii occidentali nu sunt câtuși de puțin infailibili. Și atunci? Atunci se tem auzind de mutarea de bombe atomice în Belarus.

Și, pentru că nu-i liniștește replica placidă a Statelor Unite, potrivit cărora ”nu sunt semne că Rusia ar urma să recurgă la arme atomice„, pun întrebări de acest fel: ”dacă politicienii și analiștii politici occidentali se înșală cu privire la uzul armelor nucleare de către ruși, așa cum s-au înșelat asupra intențiilor lui Putin de a ataca Ucraina, atac în care nu credeau?!”Întrebarea e perfect justificată.

În fond, liderii occidentali au dovedit că au greșit grav, dimpreună cu serviciile lor secrete atât înaintea invaziei rusești, cât și după cotropirea Ucrainei. Unii au crezut că Rusia n-o va invada, deși țara vecină, o republică ex-sovietică amenințate de un dictator, care le consideră divorțul de Rusia, din 1991, ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”, fusese călcată și supusă rapturilor teritoriale succesive încă din 2014. Liderii apuseni s-au înșelat și când au estimat că Ucraina va fi rapid îngenuncheată, și când s-au temut de-o ipotetică ”escaladare” și au amânat, rând pe rând, livrarea de arme grele, de tancuri, de artilerie cu bătaie lungă, de avioane și de scuturi antirachetă Ucrainei.

Au descoperit, de fiecare dată după livrarea armelor cu pricina, că ”escaladarea” presupusă de care se temuseră n-a fost decât o fantezie, o elucubrație, o groază nemotivată, indusă de Rusia.

La fel de inconsistentă e periodic reciclata, recondiționata și refolosita amenințare nucleară. Iată o sperietoare de ciori care-i sperie grav dar irațional chiar și pe demnitarii de la Washington, nu doar pe occidentalii de rând.

Ea s-a dovedit o armă eficientă și în primăvara anului trecut. Când un șef al CIA cam inept considera că ”eşecurile militare din Ucraina l-ar putea determina pe preşedintele rus Putin să folosească acolo o armă nucleară tactică sau de mică putere”. Iar Biden, mai failibil decât orice alt președinte al SUA, se arăta ”profund îngrijorat de riscul unui al Treilea Război Mondial”.

Pentru reeditarea acestei îngrijorări și intimidarea occidentalilor a anunțat Rusia mutarea de arsenal nuclear tactic în Belarus, în răspăr cu angajamentele internaționale ale Minskului, care s-a obligat ca Belarus să fie o țară liberă de arme atomice. Manevra Kremlinului e tipică pentru profesioniștii de alba-neagra care vor să te facă la buzunar în timp ce te concentrezi inutil să urmărești mișcarea unei bile și ți se distrage eficient atenția de la prestidigitator.

Or, ”nu trebuie să ne lăsăm distrați de acest anunț, pentru că protecția NATO de atac atomic funcționează indiferent unde sunt plasate armele atomice, dacă la Kaliningrad, la vest,” în Belarus, la est, ori la Leningrad, în nord”, a reliefat, pe drept cuvânt, ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anusauskas.

De ce Rusia nu va da cu bomba

Cum ar putea Moscova să recurgă la niște arme proscrise de civilizație, pe care până și China i-a spus să nu le folosească și care ar putea antrena un război nuclear de natură să aneantizeze Rusia?

Cum poate cineva să vrea să fie omorât dimpreună cu toți cei la care ține? Și presupunând că un ins sau altul e sinucigaș, Putin nu face parte din tagma sinucigașilor. Comportamentul său indică dimpotrivă, că e extraordinar de grijuliu cu viața sa proprie. E net mai grijuliu decât președintele Ucrainei, Zelenski, un șef de stat care, spre deosebire de Putin, și-a vizitat soldații nu doar pe front, ci chiar pe linia întâi, unde și-a asumat riscul de a-i decora pe militari pentru curajul cu care luptă.

În fine, last but not least, unde să fie aruncată o bombă atomică? În Rusia?

În conformitate cu doctrina ultranaționalist-ortodoxistă a lui Putin, Ucraina ar fi, chipurile, ”Rusia”. Iar teritoriile anexate, care vor constitui obiectul recuceririi lor de către ucraineni, cu atât mai mult. A le contamina radioactiv prin bombardare chiar și cu arme nucleare tactice ar echivala cu pustiirea atomică a propriei țări, o faptă exclusă pentru un lider care pretinde că iubește Rusia. Iar atacarea unui stat NATO, ar fi de asemenea imposibilă, de vreme ce ar antrena riposta nucleară a Alianței.

Iată, prin urmare, de ce, în această privință, liderii apuseni, deși failibili, chiar n-au cum să se înșele. E cu totul și cu totul improbabil ca Rusia să recurgă în acest război la arsenalul său atomic. Dar e foarte posibil ca serviciul ei de propagandă și dezinformare să convingă segmente mari de populații occidentale și de elite politice apusene să se înfricoșeze, să genereze frică altora și să-i determine să renunțe la libertatea și la demnitatea lor.