Fețele schimonosite ale războiului din Ucraina

Conflictul militar declanșat de Rusia s-a diversificat și are tot mai multe scene și teatre de operațiuni, între care unele mai puțin vizibile, sau invizibile. Războiul e întotdeauna hidos. Dar cel de față ar putea fi din cale afară de urât.

Interfața lui cea mai dramatică e, pe moment, la Bahmut, unde atacurile mercenarilor se prelungesc și pentru că apărătorilor le convine scorul pierderilor, ajuns, potrivit unor surse, la un raport de 6 militari ruși la un ucrainean. Chiar dacă acest raport n-ar fi atât de defavorabil regimului Putin, Ucraina are toate motivele militare din lume să nu vrea să cedeze nicio palmă de teren mai mult, în zonă.

Conform strategilor Kievului, pierderile militare enorme și fără precedent pricinuite Rusiei de rezistența în Bahmut ar condiționa o proximă contraofensivă ucraineană în această primăvară.

De cealaltă parte, Moscova acționează ca și cum ar avea tot timpul din lume. Ca și cum timpul ar lucra în favoarea Rusiei. În mod clar, Putin mizează pe oboseala și dezbinarea inamicului, angrenat, dincolo de zonele ofensivei ruse, într-un război de uzură, inamic care nu include, din perspectiva Moscovei, numai Ucraina, ci tot Vestul și toate statele care le furnizează ucrainenilor ajutor.

Alergări cu ochii pe secundar și calendar

Au loc, prin urmare, mai multe curse paralele contra cronometru. Una vizează Bahmutul. Moscova se întreabă cu ochii pe ceas: cât mai rezistă ucrainenii, când cedează nervos, când se retrag și se regrupează la Ceasiv Iar, dând o gură de aer moralului aflat la pământ al mercenarilor?

Apoi: când se vor epuiza resursele umane și demografice de la periferia musulmană, sau extrem-orientală, iar armata rusă va trebui să-și împrospăteze efectivele recurgând la etnicii ruși din Rusia propriu-zisă, de la Moscova la Petersburg și retur?

Și când vor obosi statele occidentale să mai susțină financiar și militar Ucraina? Când se vor certa între ele, prăbușindu-se sub povara economică și socială a efortului financiar, monetar, economic, energetic și militar?

Bătălia logistică vizează viteza și calitatea producției și importului de arme și muniții; pentru ambele părți. Războiul hibrid, informațional, psihologic și politic privește acțiunile ruse de destabilizare internă din țările considerate de Rusia vrăjmașe, între care Republica Moldova și, mai ales, țările și puterile NATO din prima linie și cu impact major, precum SUA și Marea Britanie.

Bilanț provizoriu ucrainean

Ucraina nu stă strălucit la toți parametrii și nu aleargă perfect în toate aceste curse. Kievul are mai multe probleme greu de soluționat. Una e cea a demografiei (capitol la care însă nici Rusia nu stă pe roze deloc). Dar pierderile Ucrainei în oameni e, de departe, pentru Kiev, fața cea mai respingătoare, cea mai pocită, cea mai sumbră și hidoasă a acestui război.

Apoi e chestiunea importului rapid și suficient de muniție, care e scumpă și la care Vestul (în frunte cu SUA și Germania) e parcimonios și prea economicos, ca să nu spunem zgârcit. În fine, forțele armate ucrainene au câștigat multă experiență, au moralul ridicat, dau dovadă de curaj și reziliență mare, dar mobilitatea și inventivitatea lor lasă mult de dorit.

Slută rău e și fața distrugerilor infrastructurale, civile și industriale provocate Ucrainei de bombardamentele rusești. În această sferă Ucraina pierde economic enorm, chiar dacă dă dovadă de o uriașă ingeniozitate, iar apărarea antiaeriană, anti-dronă și antirachetă a Ucrainei devine tot mai eficientă, Dar înlocuirea militarilor căzuți e net mai dificilă.

Nu ajunge unei armate potențial net mai mici să aibă rezultate bune pe câmpul de luptă și să ucidă mai mulți inamici decât e numărul soldaților proprii căzuți. Trebuie să distrugă marile unități ale dușmanului. Trebuie să știe să ia prin surprindere forțele vrăjmașe, să le învăluie, să le distrugă cu mijloace și efective relativ puțin și răzlețe.

O problemă suplimentară a Ucrainei e lupta cu o mână legată la spate din pricina interdicției, de facto, a atacării masive a teritoriului rus, implicând și un embargo pe arme capabile să distrugă ținte militare rusești situate adânc, în spatele teritoriului rus. Se ascund aici noi fețe ale războiului și au loc alte curse contra cronometru.

Fețele rusești războiului actual

Unele fețe mai puțin vizibile sau invizibile privesc talentul diplomatic și inventivitatea industrială ale Ucrainei, capacitatea ei de a convinge cancelariile occidentale să renunțe la boicoturile lor militare neoficiale și de a produce propriile arme, ucrainene, de impact. Iar alta, abilitatea ei de a deschide în curând un front de ”partizani” în Rusia, care să conteze militar.

Acestea fiind zise, problemele Rusiei sunt incontestabil mai mari. Moscova a pierdut militar vizibil și, pentru ruși, oribil, în mai multe rânduri. Micile ei câștiguri teritoriale s-au obținut provizoriu, cu sacrificii umane uriașe, de război antic și medieval. Cuceririle de la Soledar și Bahmut sunt izbânzi precum cele de la Kiev, Herson și Harkiv: victorii à la Pirus, nesustenabile.

Rusia n-are, chiar dacă ar cuceri întreaga Ucraină, suficienți oameni ca s-o controleze și va fi permanent vulnerabilă peste tot la contraatacuri devastatoare.

Din punct de vedere militar, Rusia cumpără prelungirea conflictului cu bani grei pe muniție cumpărată de la aliații ei asiatici. Dar ceea ce îi lipsește înainte de orice sunt resursele umane și de inteligență în stare să întoarcă radical soarta unui război, în care, după un an de ciocniri și de pierderi imense, două treimi ale populației ucrainene refuză în continuare orice compromis teritorial, iar comandanții ruși s-au arătat în mare măsură submediocri.

Industrial și economic, Rusia regresează, fiind obligată să mizeze, pentru venituri, pe materii prime care-și pierd, treptat, importanța energetică exorbitantă de până ieri. De cealaltă parte, Vestul începe încetul cu încetul să se mobilizeze și să-și sporească în fine, sensibil, industria militară, ceea ce va pune probleme obiective crescânde Moscovei.

În plus, orice război pierdut – și pentru că nu are ostașii ruși motivați, dispunând de competența necesară, Moscova nu mai are cum să-l câștige, astfel încât să astupe gura opoziției naționaliste interne- implică un pericol acut de revoluție, de răzmeriță internă, de război civil și de răsturnare a puterii de stat.

Care ar putea să fie lesne urmată de o dezintegrare amintind de revoluția bolșevică și de dezmembrarea imperiului țarist. Căci prea mari sunt jertfele de sânge, ca teritoriile de la marginile imperiului să nu se revolte la primul semnal de slăbiciune de la centru.

Drumul spre catastrofă al oștirilor Moscovei

Și în interiorul forțelor armate ale Rusiei, tensiunile au sporit în așa un hal încât determină confruntări deschise între Prigojin și Putin, între Girkin și ministerul rus al apărării, între bloggerii militari tolerați și ministerul ”adevărului”, condus de propagandiștii oficiali ai Moscovei.

Mai mult, potrivit generalului francez Michel Yakovleff, reluat de Adevărul, ”Federația Rusă este în prezent similară cu Libanul din 1973: țara are de fapt trei armate – Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne și FSB și companii militare private, armatele oligarhilor și ale lui Kadîrov”. Generalul, care consideră că Rusia s-a transformat într-o țară de lumea a treia, e pe calea dezindustrializarii și trăiește din vânzare de materii prime, prevede că se vor produce inevitabil ciocniri între aceste grupări armate.

Previziunea sa e cât se poate de plauzibilă, cu atât mai mult, cu cât eșecurile militare din Ucraina a antrenat încă o competiție a actorilor vinovați de naufragiu, care sunt angrenați cu arme și bagaje în cursa autodezvinovățirilor și a atribuitului de culpe reale sau false camarazilor de arme, altor instituții de forță și mai-marilor politici.

Tema de casă a Vestului

Putin se ascunde, dar glonțul destinat dictatorului nu e exclus defel să fi fost deja fabricat. Nimeni nu e etern, indiferent de cât de bine e apărat de garda sa pretoriană și, poate, de alții. Evidența că el nu poate, dacă nu vrea să-și pericliteze poziția și viața, pune capăt unui război provocând Rusiei o catastrofă, din care țara s-ar putea să nu-și mai revină în veci, l-ar putea motiva pe atentator.

În aceste condiții, Vestul greșește grav că nu se prepară și nu pregătește o strategie de accelerare a prăbușirii armatei ruse, de grăbire a preluării controlului asupra situației și de gestionare abilă a consecințelor înfrângerii Rusiei, care să fie tactic mai abilă decât dolcele far niente catastrofal, aplicat de Occident și, mai ales, de americani, după colapsul Uniunii Sovietice.

Când statul Apusului cu mâinile în sân a dus la degringolada soldată cu urcarea lui Putin și a cleptrocrației kaghebiste pe tron, iar apoi cu declanșarea repetatelor aventuri militare externe ale acestui regim.

Astăzi, statul cu brațele încrucișate prelungește războiul de uzură care riscă să distrugă simultan și Rusia și (mare parte din) Ucraina, antrenând consecințe regionale și geopolitice incalculabile și negestionabile. Chiar vrea Vestul să vadă cu ochii proprii cele mai diforme imagini, cele mai fioroase fețe, cele mai monstruoase implicații ale războiului în curs?

E momentul ca America și aliații ei occidentali să se îmbărbăteze, să se implice net mai activ și, în măsura posibilului, să pună capăt fie și cu instrumente neortodoxe unui coșmar european cu efecte potențial absolut incontrolabile.