Stalingrad la Bahmut (II). Punct de cotitură în război?

S-au împlinit 70 de ani de la moartea celui care a triumfat la Stalingrad. Unde Hitler ar fi vrut să devină stăpân tocmai pentru că orașul purta numele adversarului său de la Moscova. Führerul își freca mâinile de bucurie anticipând că Germania nazistă se va bucura de valoarea psihologică a cuceririi Stalingradului după peste șase luni de asediu și de sacrificii enorme.

Spre fericirea globului, Hitler a eșuat. Și spre fericirea majorității complicilor săi din Biroul Politic și din conducerea URSS, dar și a globului rămas nerinocerizat de comuniști, o hemoragie cerebrală i-a pus capăt vieții ”tătucului”, sceleratul asasin în masă de la Kremlin. Pe care îl adulează urmașul său, Putin. Și pe care-l sfâșie deznădejdea că, în războiul de agresiune și genocidar dezlănțuit de el împotriva Ucrainei, n-a putut pune încă mâna pe Bahmut. Care e de peste șase luni ținta atacurilor înverșunate ale cotropitorilor ruși.

Am calificat mai de mult Bahmutul drept ”Stalingradul” rușilor aflați în postura agresorului nazist. Între altele în decembrie trecut, AICI.

Încercuirea Bahmutului ar fi obligat trupele ucrainene din orașul devastat și depopulat, ajuns la mai puțin de cinci mii din cei 70.000 de locuitori, întrucât e bombardat feroce, fără pauză, de ruși, dar și crâncen apărat de ucraineni, să cedeze și să deschidă calea trupelor lui Putin spre Kramatorsk.

La aproape o lună după comentariul meu, la 23 ianuarie, unul din șefii mercenarilor Wagner se făcea ecoul estimării că asistăm, în zonă, la o încleștare de tip Stalingrad.

Prigojin compara atunci – de pe o poziție contrară, firește – capturarea Soledarului (o localitate cheie, tactică, din apropierea Bahmutului) cu Stalingradul și cu bătălia epică din 1942-43 dintre rușii de pe malurile Volgăi, pe de o parte, și invadatorii nemți, români și italieni pe de alta. Înfrângerea celor din urmă, în 1943, deschisese calea rușilor spre Berlin și întorsese soarta războiului.

Asistăm, în martie 2023, cu ucrainenii în postură de apărători ai Stalingradului-Bahmut, la o cotitură a războiului de aceeași anvergură? Potrivit unui număr tulburător de indicii, așa pare.

Din datele aflate azi la dispoziția noastră reiese că rușii au încercat la Bahmut și au eșuat. Poate chiar ca naziștii, cândva. Învăluirea Bahmutului n-a reușit. Și, potrivit think-tankului american ISW, Institutul de Studiere a Războiului, ale cărui estimări s-au dovedit în genere fiabile, ”nu pare să poată izbuti prea curând”.

Fapt este, că trupele ruse au pierdut doar sâmbătă, 4 martie, multe sute de militari în tentative repetate, dar futile, ale mercenarilor lui Prigojin, de a forța orașul și de a-i împresura pe apărătorii ucraineni, tăindu-le definitiv liniile de aprovizionare cu restul teritoriului ucrainean, în încercarea lor de a realiza condițiile asediului.

Frustrat grav, Prigojin, a izbucnit violent. Șeful mercenarilor și-a exprimat părerea că eventuala ”retragere a unităților sale de la Bahmut ar duce la prăbușirea întregului front” și la fuga trupelor ruse dincolo de granițele recunoscute internațional ale Federației Ruse. Și poate dincolo de ea.

Publicația Ucrainska Pravda a reluat afirmațiile lui Prigojin. Potrivit ei, șeful mercenarilor e revoltat că ministerul rus al apărării nu le-a dat trupei sale mai multă muniție și mai mulți deținuți condamnați, ca să fie recrutați de gruparea Wagner.

Conform Statului Major ucrainean, armata ucraineană ar fi ucis la 4 martie 950 de militari ruși, distrugându-le invadatorilor și cinci tancuri. Putem pleca de la premisa că mare parte din aceste pierderi în oameni și material s-au produs chiar la Bahmut. Care, ca Stalingradul, a devenit un imens cimitir rusesc. Cum e și o imensă necropolă pentru apărători ucraineni căzuți.

Oleg Jdanov, prezentat de Sky News ca ”proeminent analist militar” , a declarat sâmbătă seara că nu există semnale potrivit cărora Kievul ar fi dat ori va da în curând trupelor proprii vreun ordin de retragere de la Bahmut. ”Pe moment, situația e mai mult sau mai puțin stabilă”, a adăugat el. ”În termenii înaintării trupelor rusești, noi practic am oprit-o”, a mai precizat observatorul ucrainean, într-un interviu difuzat de Youtube. Afirmații sale sunt coroborate de declarațiile Statului Major ucrainean, care a reliefat că la nord de centrul Bahmutului au fost respinse atacurile asupra unui grup de patru așezări, în speță Vasiukivka, Orihovo-Vasilivka, Dubovo-Vasilivka și Grigorivka. În genere, ucrainenii afirmă că au respins ieri circa 130 de atacuri.

Tot ieri s-a deplasat în Ucraina ocupată, într-o vizită rarissimă pentru un oficial al Moscovei, ministrul rus al apărării, Șoigu, care a împărțit ordine și medalii, dar nu cum ar fi vrut el neapărat, desigur, în centrul Bahmutului și nu fără să se confrunte cu vituperările lui Prigojin. Vizita pare a fi semnul marii frustrări a stăpânului său, Stalin redivivus, de la Kremlin. Care știe probabil, ca și Kirilo Budanov, șeful serviciilor secrete militare, ucrainene, că ”statul terorist rus nu mai are resurse decât pentru trei luni spre a-și continua războiul de agresiune”, dacă această estimare ucraineană corespunde adevărului și nu e, pur și simplu, o mostră de război psihologic.

Pentru ambele părți, capturarea sau apărarea orașului reprezintă net mai mult decât o simplă victorie tactică importantă pe drumul cuceririi sau eliberării Donbassului. E o decisivă pradă, una simbolică. Și e un crucial trofeu psihologic, cu un impact potențial enorm – nu mai puțin substanțial decât efectul victoriei ruse de la Stalingrad, care e considerată până azi punctul de cotitură al războiului terestru în cea de-a Doua Conflagrație Mondială – asupra moralului celor două oștiri.

Și Moscova și Kievul înțeleg bine valoarea psihologică a Bahemutului. Motiv pentru care nu e probabil ca ofensivele rusești asupra orașului să înceteze.

Vor lua sfârșit abia după ce Rusia nu va mai avea niciun pic de carne de tun dispensabilă, s-o arunce înarmată ”cu pistoale și lopeți” asupra betonatelor fortificații ucrainene, cum reliefau mai nou serviciile secrete britanice că au ajuns comandanții ruși să facă, din lipsă de muniție.

Când? În trei luni, cum aprecia Budanov? Depinde în mare măsură de calitatea și cantitatea armamentului pe care îl va primi din Vest Ucraina, în speță de ajutorul de care va beneficia Moscova din partea Chinei, Iranului și altor tiranii comuniste sau teroriste, tiermondiste.

Sancțiunile s-au dovedit prea slabe și Vestul prea anemic pentru a le impune universal, ca să îngenuncheze Rusia, dar țara lui Putin nu va putea mai susține la nesfârșit actualul ritm de gigantice pierderi zilnice în ofensive pentru trofee simbolice, la care Kremlinul și-a osândit armata.