Lupul paznic la stână: politica Vestului față de Rusia, China și aliații lor

După mult timp, autoritățile americane au doborât în fine un balon care îi spiona pe ei și pe canadieni, liniștit, din cer. Ca de atâtea alte ori.

Oficialii din Washington au părut suprinși. În fond, Blinken urma să plece la Beijing să pună la cale ameliorarea relațiilor sino-americane. N-a mai putut după ce s-a descoperit obrăznicia destabilizatoare a comuniștilor. Era un balon de supraveghere ca altul, care spionează la fel de liniștit America Latină. Ambele, trimise în Lumea Nouă de China comunistă.

Țară care, potrivit Wall Street Journal, alimentează Rusia cu tot ce-i trebuie pentru război.

Nu, oficialii americani nu se confruntă prima oară cu asemenea acțiuni de spionaj (mascate de chinezi ca ”cercetare meteorologică”). Și nu sunt singurii dregători occidentali defecți, sperând în relații bune cu puteri rele. Cu regimuri totalitare și antidemocratice malefice.

Oare de ce o dă și cancelarul în bară ori de câte ori pleacă în străinătate să-i viziteze pe liderii marilor (sau noilor) puteri?

Poznele cancelarului

Prima sa vizită la Washington s-a terminat cu un fiasco. Era cu doar două săptîmâni înaintea invaziei ruse în Ucraina. Moscova concentrase o armadă la granițele Ucrainei, dar voia să vândă în continuare gaze Europei. Scholz n-a fost în stare să pronunțe în SUA ”Nord Stream II”, deși gazoductul și caracterul lui intolerabil inclusiv din unghi american, nu doar european, i-a devenit clar, într-un târziu, până și predecesoarei sale, Merkel, admiratoarea longevității politice a lui Putin și femeia care a prescris Germaniei și Europei dependența de gazul dictatorului.

În fața muțeniei cancelarului și a bizareriei lui de a nu exclude menținerea gazoductului ruso-german, Biden a trecut la atac și a promis să se ocupe el însuşi de închiderea lui.

La a doua sa întâlnire cu mai-marii diplomației americane, în ianuarie 2023, Scholz l-a enervat groaznic pe șeful Pentagonului, Lloyd Austin. Când, cum a prezis acest blog, SUA s-au arătat iritate de ideea creață a cancelarului de a condiționa livrarea de Leoparzi de exportul tancurilor americane M1Abrams în Ucraina. Ba chiar din cale afară de furioase. Așa că Scholz s-a văzut nevoit să retracteze, mai întâi prin gura noului să ministru al apărării care, în privința tancurilor, a mințit. Ce pagube enorme a provocat cancelarul prestigiului Germaniei și cât de rău și-a izolat țara, dacă n-ar fi fost decât chestiunea tancurilor, în care Polonia s-a răzvrătit pe față? Scholz le ignoră.

Alte gafe inubliabile

Sau așa pare. Nici cu alte mari puteri cancelarul nu dă semne să aibă mai mult noroc. Mafiotul criminal și genocidar Putin l-a disprețuit în așa un hal încât l-a așezat la masa interminabilă, (un soi de masă a pisicilor) rezervată liderilor occidentali detestați și desconsiderați la Kremlin. Nu e clar deloc de ce Scholz a considerat imperativ să se supună acestui supliciu al dezonorantei tăvăliri prin cacao, ducându-se la tiran, fără să poată avea cea mai vagă speranță rațională că va obține ceva.

Dar Scholz pare să-i iubească, dacă nu pe tirani cel puțin vizitele de căciulire în bârlogul lor. Altfel nu se poate explica faptul că nu s-a dat, vai, în lături, să fie primul lider occidental care să se deplaseze la Beijing, spre a-i strânge mâna legitimator tiranului genocidar Xi, imediat după ce șeful partidului comunist chinez s-a lăsat uns de Congresul partidului său unic dictator pe viață. Iar asta, deși regimul comunist refuzase să condamne agresiunea rusă în Ucraina ori să susțină sancțiunile.

Inutil de semnalat că nici în China, căreia cancelarul, în pofida sfaturilor serviciilor sale secrete și partenerilor din coaliție, îi făcuse cadou participarea concernului de stat chinez Cosco la afacerile cele mai rentabile și mai infrastructural sensibile ale portului Hamburg, Scholz n-a obținut nimic.

Nu că s-ar fi dus la Beijing cu mâna goală. Plin de bune intenții, cancelarul anunțase că vrea ”să adâncească relațiile” cu imperiul comunist care e și cel mai portant aliat și partener al Rusiei lui Putin. Scholz îi luase cu el pe şefii de la Siemens, Merck, Volkswagen. Ultimii, își vând mare parte din automobile în imperiul comunist. S-a dus acolo și cu mâinile împreunate a rugă, doar doar îl va convinge pe Xi să intervină pe lângă Putin să se facă și țarul băiat mai bun. XI îi arătase dispreț, lăsându-l pe Li Keqiang, un premier proaspăt despuiat de orice puteri în partid, să-l însoțească pe Scholz și să țină împreună cu el o conferință de presă, la care cancelarul a vorbit și pentru Xi. El, Scholz, și Xi ar fi ”de acord că amenințările nucleare sunt iresponsabile și periculoase.” Xi n-a confirmat. Căci nu era la fața locului.

Și nici debarcatul Li nu l-a contrazis pe mult disprețuitul cancelar. L-a lăsat să zică. Și să ducă în brațe, acasă, din China, un soi de zero barat, dacă se face abstracție de nimicul unei vagi și rizibile formule, potrivit căreia Xi ar fi împotriva amenințării cu arme nucleare în Europa.

Ei, ”bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite!”. Trăiască proletari din toate țările uniți-vă! Țeapa monumentală luată de Germania la Beijing nu l-a împiedicat pe Scholz să-și sacrifice încă o oră, la telefon cu Xi, în ajun de Crăciun 2022.

Definiția nebuniei și insolențele Braziliei

Definiția nebuniei? A dat-o Einstein: ”să tot faci tot mereu același lucru și să aștepti rezultate diferite.” Cancelarul pare a nu realiza nici existența acestei geniale determinări. Așa că, mai nou, s-a deplasat la Brasilia, spre a primi lecții de diplomație de la noul președinte marxist, Lula da Silva, un ins condamnat definitiv pentru corupție, trimis și după gratii și absolvit de Curtea Supremă doar pe motive procedurale, astfel încât i s-a permis să candideze la preşedinție din nou. Lula nu s-a folosit de anii de închisoare ca să se înțelepțească. Dimpotrivă.

Deși Lula refuză să trimită Ucrainei și muniție pentru arme defensive, ca să se apere de agresiunea genocidară a Rusiei, președintele brazilian propune în prezența cancelarului să li se atribuie țării sale și, culmea, Chinei comuniste, rolul de porumbel al păcii. Deci de mediator, într-un conflict în care China e complicele Rusiei. Iar cancelarul e surprins, e uluit, e amețit, e lovit în moalele capului. Înțelege bine ce monstruozitate i se propune într-o țară care e plină de relații economice profitabile cu Rusia lui Putin și de stângiști ca Lula, care adulează antioccidentalismul Moscovei și al Beijigului, dar, cuminte, ascultă. Și tace. Tace și ascultă cuminte. Și complice.

Scholz ar fi vrut (și mai vrea) să-i dea bani mulți Braziliei pentru foliile stângii ecologiste. Dar s-a trezit că Brazilia nu se grăbește să protejeze clima, ci să slujească Rusiei lui Putin cu abnegație și să întindă Chinei comuniste, cu nu mai puțin devotament fierbinte, covorul roșu, diplomatic.

Îndărătul cui ascunde Scholz toate neghiobiile sale politice colosale? În spatele americanilor. Care își planificaseră, și ei, o vizită a șefului diplomației Blinken, la Beijing, la 6 februarie. Contramandată în urma balonului de spionaj trimis de China comunistă în spațiul sud și nordamerican.

Adevărata față de Chinei

Întrucât minciuna e sufletul etern al comunismului, China comunistă minte. Altceva nu poate. China îi prostește în prezent cu succes pe naivii diplomați occidentali, hrănindu-i cu zvonul fals, potrivit căruia regimul chinez ar proiecta o ”modificare a politicii externe proprii”. Ar urma să adopte una chipurile conciliantă, care, mai puțin belicoasă și agresivă, să-i edulcoreze relațiile externe. În fapt, China vrea doar să profite de toată lumea. De ruși, cărora le vinde marfă militară fără nicio opreliște. De Ucraina, de la reconstrucția căreia, de către europeni, vrea câștige bani frumoși. De americani și vesteuropeni, pe care vrea să-i vadă epuzându-se în războiul din Ucraina.

Or, China știe să-și ascundă intențiile confrontaționiste în spatele unui voal de mătase, ca drumul pe care-l bagă Vestului pe gât și ca mănușile purtate pe parchetul diplomatic. Blinken, care se crede deștept, s-a lăcomit și el la afaceri cu Beijingul și era pe cale să cadă în noua capcană chineză întinsă experților, când a apărut balonul de spionaj și un articol edificator în Wall Street Journal.

Potrivit jurnaliștilor de investigație de la WSJ, companiile de stat chineze furnizează Moscovei echipamente de navigație, tehnologie de bruiaj și piese pentru avioane de luptă, după cum arată înregistrările vamale. Echipamentele cu dublă utilizare care pot fi folosite în scopuri civile și militare provin aparent mai ales din China, conform analizei celor peste 84.000 de transporturi.

Rusia importă cipuri, camere cu infraroșu și echipamente radar foarte necesare din China și din alte țări care dau cu tifla eforturilor Vestului de a împiedica accesul Moscovei la tehnologie militară. Între cei care facilitează eludarea sancțiunilor de către Rusia se află, potrivit publicației new-yorkeze, Turcia și Emiratele Arabe Unite.

E foarte probabil ca, între ele, să se numere statele BRICS. Nu știa Scholz toate acestea când s-a dus, spre rușinea sa, în Brazilia? De ce nu știa?

Ce efecte are appeasementul occidental

În jurul Vestului (ca și în Occident, sub forma propagandiștilor putiniști și ai extremei stângi și drepte) apare o lume nouă, anti-occidentală, ruso-chineză. Iar Apusul ignoră amenințarea de parcă n-ar exista. Unii din responsabilii occidentali se comportă dement, de parcă invazia rusă n-ar fi avut loc. Ei afișează un împăciuitorism care a constituit cheia catastrofei politice externe în februarie 2022.

De parcă n-ar fi înțeles că tocmai semnele de slăbiciune, frică, anemie și leșin, lansate fără încetare de cancelariile Vestului, au ațâțat focul urii antioccidentale la Moscova, contribuind probabil la adoptarea deciziei invaziei. De parcă n-ar fi priceput că același împăciuitorism alimentează permanent și ostilitatea regimurilor puterilor emergente din Asia și America de Sud la adresa opțiunilor politice americane și occidentale, determinându-le să se alăture pe față ori tacit agresivelor tiranii de la Moscova, Beijing și Teheran.

Pare că politicienii de peste ocean și din Vestul Europei sunt atât de amețiți, debusolați și dedați appeasementului că nu s-ar da în lături să pună lupul paznic la stână (sub formă de ”mediator”) în credința fermă că bestia va salva ”pacea în timpurile noastre”, spre a-i cita pe Chamberlain și Daladier. În această privință, America lui Biden e, cert, alăturea cu drumul. Dar poate și mai smintită e diplomația germană.