Cartea genocidară, cu trăgaci și gloanțe

Șeful diplomației americane, Blinken, și-a început turneul în Orientul Mijlociu, în vâlvătăile iscate de terorismul islamist și de dura ripostă israeliană la extremismul palestinian. Ar putea SUA să le stingă? De ce nu? Dacă ar ști ce le alimentează.

Ca toți progresiștii, șeful diplomației americane a plecat în Orientul Mijlociu mesmerizat de sintagma (nu lipsită de temei) potrivit căreia statul evreu are ”cel mai de dreapta guvern din istoria sa”. El, om de stânga, s-a gândit cu siguranță, în orele de zbor, ce tactici să aplice ca să-i avertizeze mai sever și eficient pe guvernanții de la Ierusalim să nu exagereze în riposta lor la terorism.

În fapt, pe dregătorii americani, preocupați până peste poate de pariurile războiului ruso-ucrainean, de implicarea Iranului în acest conflict și de ambițiile nucleare, militare externe și represive, interne, ale ayatolahilor persani, precum și de pericolul chinez, conflictul israeliano-palestinian nu-i mai interesează de mult.

Ca să stingă flăcările acestui conflict, ar trebui ca Secretarul Departamentului de Stat american să aibă nu doar interesul pompierului, ci și, la el, un furtun funcțional, sub forma voinței de a pune degetul pe rană, de a spune adevărul și de a amorsa o schimbare radicală a tratării ei.

Blinken la Cairo și Ierusalim

În cursul întrevederii sale matinale, de la Cairo, cu președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, Blinken a discutat cu gazda sa modalități de aplanare a erupției celor mai ample violențe din ultimii ani între evreii și arabii din Țara Sfântă. Apoi a fost primit în Israel de șeful diplomației, Cohen, pentru a conferi apoi în cursul după amiezii, la sediul său de la Ierusalim, cu premierul Netanyahu.

Al cărui guvern de dreapta chiar ridică probleme. Căci, deși ales democratic, încearcă să modifice regulile jocului democratic și să anuleze împărțirea puterilor, slăbind rău puterea judecătorească.

La Ierusalim, șeful diplomației SUA a dat Israelului asigurări de solidaritate americană deplină cu statul evreu. Poporul israelian se poate bizui, potrivit Secretarului Departamentului de Stat, pe hotărârea Statelor Unite de a apăra securitatea statului evreu.

Blinken a lansat însă gazdelor sale israeliene și un apel, cerându-le să nu abandoneze ”soluția celor două state”, întrucât doar ea ar garanta”viitorul securițății țării și identității ei evreiești”. Palestinienii, al căror lider, Abbas, se întâlnește marți cu Blinken, au reliefat că nu investesc mari speranțe în această vizită. Ambelor părți, Blinken le-a solicitat să”restaureze calmul” și ”să nu inflameze tensiunile”, iar demnitarilor israelieni le-a sugerat să obțină un larg consens pentru reformarea justiției.

Anterior, Blinken ținuse să condamne și cele două atacuri teroriste palestiniene de la finele săptămânii, comise de tineri arabi de 21 de ani, respectiv de numai 13 ani, dar și violența represaliilor în ripostă la acte de teroare. E posibil să se fi referit la acte de vindictă evreiești. Care însă n-au avut loc. Și e posibil ca șeful diplomației americane să creadă că recursul la un astfel de limbaj ambiguu (menit să bifeze o luare de atitudine antiextremistă și la adresa israelienilor) ar putea contribui la calmarea nervilor și aplanarea tensiunilor bilaterale.

Dar în acest caz își face iluzii. Limbajul ambiguu nu ajută pe nimeni. Claritatea morală face aici toți banii. Și nu doar aici. Căci dacă ne mirăm de iraționalitatea invaziei ruse în Ucraina, e bine să ne amintim de deceniile de politică nerezonabilă față de extremism în conflictul din Orientul Mijlociu. Care au hrănit cele mai demente speranțe de impunere, prin terorism, violență și forță, a celor mai extremiste agende. Inclusiv în Ucraina.

Stânga și conflictul israeliano-palestinian

Blinken e ceea ce peste ocean se cheamă un ”liberal”. Un politician de stânga. Iar stânga nu e defel nevinovată pentru moartea negocierilor de pace israeliano-palestiniene. Dimpotrivă. De când stânga a descoperit, după iunie 1967, un stat evreu în stare să câștige decisiv o amplă confruntare militară precum războiul de 6 zile, progresiștii alimentează sistematic conflictul, punând paie pe foc.

Mai întâi au realizat că o democrație care e mândră să fie și un stat național și mai are și ”obrăznicia” de a-l apăra în fața terorismului și a unor dictaturi arabe ajutate și încurajate de URSS și de imperiul lor comunist, e numai bună să fie ciuca bătăilor retorice ale marxiștilor apuseni. Apoi au transformat Israelul în obiectul vituperațiilor postcoloniale, ca și cum evreii ar fi fost colonialiști, iar nu un popor băștinaș al Țării Sfinte care s-a repatriat în fine și luptă împotriva unor militanți și ocupanți arabi pentru recuperarea patriei din care fusese alungat cu două milenii în urmă.

La legitimarea tentativelor arabe de rescriere a istoriei evreilor, spre a-i detașa de propria lor origine și patrie, doctrinarii terorii fuseseră ajutați și stimulați de ideologii de la Moscova. La școala lor s-au practicat asiduu demonizările și falsele echivalențe între teroriști și victime. Li s-a adăugat cocoloșitul terorismului palestinian, tratat din principiu cu blândețea părintelui față de copilul teribilist care, smintit de pubertate, are accese de violență gratuită și e ”musai” a-l trata îngăduitor, ca să se ”deştepte” și să se facă ”mai bun”, renunțând la a teroriza Vestul și a-l șantaja cu petrolul arab.

Așa s-au inventat varii sintagme care mai de care mai mincinoase, oferind alibi după alibi repetatelor refuzuri unilaterale, arabe și islamice, de acceptare a păcii și consecutivelor agresiuni.

Alimentarea falsului narativ prin limbajul dezinformator

Una dintre cele mai intens și falsificator folosite continuă să fie expresia ”spirala violențelor”. Pe care ar roti-o ambele părți pentru că le-ar conveni politic extremiștilor din ambele tabere. ”Opriți spirala violenței, țipă voci de ”bine””, scriam la DW, la 12 mai 2021 în ”Israelul, ținta unui reeditat război terorist” … Nu altceva se strigă acum. ”Blinken vine în Israel şi teritoriile palestiniene pentru a detensiona spirala violențelor din ultimele zile”, titra la 30 ianuarie 2023 Digi 24, pe cât de inept, pe atât de banal. Și de eronat. Ca și cum statul de drept israelian și teroriștii care îl terorizează și varsă sângele nevinovaților în lăcașuri de rugăciune ar fi totuna: o apă și un pământ.

Or, la rădăcina conflictului nu e o sinistră ”spirală a violențelor”, cum le place ”echidistanților” comentatori europeni să afirme în legătură cu litigiul israeliano-palestinian. E refuzul uneia din părți de a recunoaște dreptul evreilor la propria patrie în țara de baștină a israeliților, a iudeilor, a evreilor vorbitori ai limbii ebraice, după mai bine de 3.000 de ani de istorie a urmașilor lui Israel în aceste ținuturi și în țările în care ura iudeofobă și agresiunea colonialistă i-a răspândit.

Scriam în mai 2021 despre ”originea conflictului și anvergura lui globală”, că ”sinagogile nu se văd atacate doar în interiorul statului evreu, ci și în Germania și în lume, antisemitismul fiind instigat și de activiștii stângii, neomarxiști și ecologiști, care răspândesc ori recalibrează mesajele de ură anti-israeliene ale extremiștilor altor ideologii și religii. Unii dintre ei minimalizează impactul terorismului palestinian. Alții îl susțin pe față. Conflictul…datează (parțial) din epoca deșteptărilor naționale europene, ale secolului XIX și, spre deosebire de ceea ce au vrut să creadă prea multă vreme politologii apuseni, are varii rădăcini, locale, regionale și globale. Ele nu sunt doar politice și teritoriale, ci și religioase și ideologice….Litigiul generat de reînființarea statului evreu se reaprinde periodic, asociat fiind nu doar disputei locale dintre israelieni și palestinieni, evrei și musulmani pentru controlul Țării Sfinte, ci și sensibilității ample, suscitate de teritoriul situat între Iordan și Marea Mediterană, în rândul credincioșilor religiilor avraamice și al urmașilor lor. În cauză sunt, pe de o parte, îndoctrinarea, antisemitismul multimilenar și neacceptarea, de către mulți localnici, nu în ultimul rând la insistențele sponsorilor lor străini, a evreilor din Țara Sfântă…” În plus, ”conflictul e perpetuu folosit și întru relegitimarea și justificarea unor lideri discreditați, ca șeful autonomiei palestiniene, Mahmud Abbas”. Care, spre a evita un dezastru electoral, a revocat promisele alegeri parlamentare și continuă să conducă dictatorial un regim corupt până în măduvă.

Nu că nu s-ar putea mai bine

La fel de pernicioasă, în reacție la atacuri teroriste palestiniene și ripostele israeliene, mereu reiterata solicitare articulată și în 2021 de șeful de atunci al diplomației germane, Maas, cerând ambelor părți să detensioneze o situație escaladată periodic, deși echivalarea grotescă a crimei făptașului cu riposta victimei încurajează clar terorismul.

Notam, în 2021, că ”ultimii ani de acalmie și de pace au dovedit că se poate opri periodic reeditatul război terorist, dacă se asumă onest perena prezență evreiască și drepturile inalienabile ale democrației israeliene în zonă. Dacă se renunță la împăciuitorism și lașități și se seacă sistematic sursele financiare și politice ale terorii. În acest scop e însă nevoie de voința lumii…și de trecerea de partea singurei democrații din regiune, care se sinchisește să respecte și în război drepturile omului și valorile statelor de drept”.

Dar, inadecvați până la capăt, politicienii progresiști o țin langa. Repetă în neștira mantra ”soluției celor două state”. Ea ar rezolva sublim conflictul. Dar această soluție are un vag defect de frumusețe.

Cusurul ei rezidă în faptul că, după ce a fost repetat asumată doar de israelieni și doar șmecherește de Autoritatea Palestiniană, care a continuat să militeze de facto pentru desființarea Israelului ca stat evreu, nici una din părți nu o mai acceptă, cu adevărat, părând a fi iremediabil caducă. Și nicio reiterare pioasă a vechii mantre nu mai e în stare să readucă mortul de la groapă și să-l resuscite. Degeaba a reluat-o, cuminte, Blinken, că mult blocata viziune de pace e ”singurul drum” înainte.

Că lucrurile nu mai stau așa are de-a face, între altele, cu istoria, cu realitatea sângeroasă a urii și a terorismului pe care-l produce pe teren și cu treptata erodare, în siajul lor, a încrederii multor israelieni în capacitatea Comunității Internaționale de a contribui la calmarea și pacificarea unei populații masiv și sistematic manipulate și incitate la violență de propriii lideri, ca și de extremiștii străini.

Rădăcina copacului morții și toxicele produse ale cărților din lemnul său

Pentru că, spre deosebire de europeni sau americani, care nu se sinchisesc de ceea ce învață palestinienii în școli, israelienii nu sunt din cale afară de mirați că un copil de 13 ani pune mâna pe un pistol ca să omoare un tată și pe fiul său, cum s-a întâmplat sâmbătă, 28 ianuarie 2023.

Elevilor palestinieni părinții și dascălii finanțați de ONU le pun în mână manuale, cumpărate pe banii Uniunii Europene, care au, parcă, trăgaci, țevi și gloanțe, sub forma unei ostilități antisemite atât de violente, încât e greu să nu-i transforme pe adolescenții palestinieni în teroriști și ucigași. Așa a ajuns un tânăr de 21 de ani să omoare la ieșirea dintr-o sinagogă din Ierusalim șapte enoriași pentru simpla ”vină” și ”crimă” de a face parte din poporul Cărții.

La o crimă atât de oribilă, ar fi fost normal ca glasul constiinței lumii să strige din rărunchi. Ca televiziunile occidentale să fie consternate şi să încerce să explice, la obiect, realitatea nemachiată, oamenilor oripilaţi de sângeroasele crime săvârșite în Orașul Păcii, într-un lăcaș de cult, de tinerei cu caș la gură, dar în inimi doldora de ură indusă de adulți. Care conține și scandaloasele celebrări deșănțate consacrate de grupuri de palestinieni, cu tot cu mame și bunici, uciderii unor civili complet nevinovați, sărbătoriri barbare ale unor băi de sânge, care nu sunt primele și au relativ puține șanse să fie ultimele.

Măsluirea adevărului, omagierea asasinilor și uciderea păcii

Dar în loc de analize ale cauzelor unui comportament care, după decenii de îndoctrinare, e nu doar terorist, ci și genocidar, la Digi24 și la nenumărate alte posturi tv incompetente sau manipulatorii, moderatorii bat câmpii despre presupuse ”spirale ale violențelor” care s-ar cere ”detensionate”. Mai nimeni nu întreabă pertinent cum ajung părinții să-și trimită copiii să execute asemenea crime.

Or, incitarea la ură din narativul cărților școlare cu trăgaci și țeavă puse în mâinile celor mici, cărora li se bagă în cap antisemitism cu polonicul și li se inculcă ideea toxică potrivit căreia asasinii palestinieni de civili evrei, care n-ar fi nevinovați, ci ”ocupanți”, s-ar numi ”eroi” și ”martiri”explică și de ce soluția celor două state nu mai are nicio șansă, și de ce e nevoie de o abordare cu totul nouă.

Chiar dacă s-ar adopta o poziție neutră față de falsul narativ extremist, potrivit căruia evreii nu ar fi acasă la ei, ci ”ocupanți” și ”coloniști”, e insuportabilă ideea că Germania contemporană finanțează, dimpreună cu alte state vinovate cândva de complicitate cu exterminările naziste de evrei europeni, cursuri incitându-i pe copii la ură antisemită asasină. Breviare, în care se face apologia ”șahidului”, a ”martirului”. Manuale, în care se demonizează statul evreu și nu se deosebește într-un bebeluș și un pluton de soldați, între un tanc și un autobuz ”de aruncat în aer” ca să primească familia o rentă viageră, sau între un polițist cu arma în mână și o bunică rugându-se lui Dumnezeu la sinagogă, în fața Bibliei, sau a unei cărți cu psalmi și rugăciuni.

La aceste cărți-mitralieră se adaugă artileria genocidară a bomboanelor și baclavalelor distribuite copiilor palestinieni, pentru educarea lor întru ”martiriu” prin serbarea fiecărei băi de sânge în care sunt înjunghiați, împușcați, călcați cu mașina, uciși în masă copii, mame, bătrâni, oameni cu dizabilități. Când domnii Blinken, Scholz și compania vor începe să realizeze ce impact are, timp de decenii, o pedagogie cu gloanțe, mortiere şi rachete, și să se ocupe de această ”educație” spre a cere să i se pună capăt și a fi înlocuită cu una demnă de acest nume, pacea va avea o șansă.