Vânat de leoparzi: un hăituit

E salutară decizia (încă neconfirmată oficial, dar practic sigură, a Germaniei) de a ieși din impasul istoric al refuzului furnizării tancurilor Leopard cerute de Ucraina. Oricât de riscante sunt predicțiile în țara care e patria verbului a ”scholza”, creat pe baza obiceiului cancelarului de a promite marea cu sarea și de inventa apoi mii de scuze spre a împiedica materializarea făgăduielilor și angajamentelor sale, e greu de crezut că Scholz se va mai întoarce o dată pe călcâi.

Prin urmare, cancelarul a sfârșit prin a claca. Va anunța probabil miercuri, oficial, decizia. Nu e clar ce l-a determinat să cedeze și să se facă mai bun. Poate tardiva răzgândire potențială a Americii, care, potrivit Bloomberg, ar intenționa eventual să dea Ucrainei de asemenea un număr de 30-50 tancuri grele de tip M1 Abrams.

Mai probabil s-a dovedit decisivă conștiința, și ea tardivă, că riscă să-și piardă fotoliul de cancelar, dată fiind uriașa gâlceavă pe care a iscat-o în coaliția guvernamentală cu refuzul său absurd, laș, irațional, antidemocratic și antinațional de a livra tancuri Leopard. Refuz punând în pericol, dimpreună cu Ucraina, valorile democratice atacate de Rusia prin invazia ei. Ca și poziția de potențial lider a Germaniei în Europa.

Pentru că blocarea sine die a tancurilor și consecințele politice internaționale incalculabile ale unei atari hotărâri germane ar fi spart inexorabil, la un moment dat, arcul guvernamental, oricum foarte șubrezit. Ceea ce ar fi dus la evacuarea de la putere a stângii și formarea unei coaliții de centru-dreapta.

A înțeles acest lucru, într-un târziu, până și mai lenta administrație de stânga din Washington. Care, dincolo de grijile americane privind situația trupelor ucrainene pe front, unde au pierdut inițiativa, a încercat să evite năruirea progresistului executiv berlinez, anunțând ce ar fi vrut să conturneze dar nu se mai putea ocoli: că ar putea oferi Ucrainei tancuri proprii, ca să ușureze schimbarea de macaz la Berlin.

Iată, prin urmare, vești foarte bune pentru Ucraina. Care are nevoie ca de aer de rachete cu bătaie lungă și arme grele, ca tancurile de luptă, spre a-și relua ofensivele din sud și nordest și a exercita suficientă presiune asupra trupelor invadatoare, ca să slăbescă pozițiile ruse de la Bahmut, constrângându-i pe invadatori să se retragă în Donețk, iar apoi din alte teritorii ocupate.

Pare că, de această dată, puterile occidentale sunt, cum se spune în poker, ”all in”. Pare că au înțeles ce cataclism ar fi ca Rusia, care a preluat inițiativa pe câmpul de luptă între altele din cauza lipsei armelor și munițiilor occidentale în cantitate și de o calitate suficientă ca să susțină continuarea ofensivei ucrainene, va avea câștig de cauză în război fie și printr-o înghețare a conflictului la marginea Donbasului.

Cert este că, trăgându-se de Scholz din toate părțile, nu doar pe plan intern, din coaliție și din opoziție, ci și de la Londra la Paris și de la Varșovia și capitalele baltice până pe malurile Potomacului, cancelarul a sfârșit prin a fi convins că nu are încotro și nu mai are mult înainte de fi făcut șah-mat. Ca atare, a cedat. În fapt, vânat de coșmarul leoparzilor, Scholz s-a transformat demult într-un politician hăituit, care nu putea să nu clacheze la un moment dat. Nu putea?

Ba bine că nu. Vezi bine că putea. Ar fi fost de ajuns, la cât de naivi sunt mulți, să profite de întâlnirea sa de la Elysee cu președintele Franței, Macron, spre a anunța acolo că dă Leoparzii Ucrainei, spre a părea că ar fi încercat să articuleze o politică europeană inteligentă, de natură să stimuleze motorul franco-german și să mimeze capacitatea de acțiune și de conducere europeană a Berlinului și Parisului. Capacitate unanim pusă la îndoială, mai nou, în Europa și America. Dar nici atâta minte, vai, n-a avut. Or, dacă pe Scholz nu l-a dus mintea nici atât, ce se poate aștepta din partea lui în continuare? Doar alte gafe, noi scholzisme, noi populisme, noi suprarealisme.

Zilele lui la cancelariat sunt numărate. Prea mari și incomprehensibile-i sunt gafele, prea șifonați iese și cancelarul, și Germania, din încercarea în care hăituitul, nesilit de nimeni, s-a vârât și a introdus în marea sa inadecvare intelectuală și întreaga țară ba, la pachet, și UE, și Occidentul.

Nu va dura mult, probabil, până ce partenerii săi de alianță vor înțelege că nu pot continua cu el fără să-și riște viitorul politic. Îi vor pune partidul social-democrat în fața unei ineluctabile alegeri: să țină cu dinții de cancelar și să piardă puterea, ori să-l sacrifice și să mai rămână la butoane.

Locul lui Scholz nu e și nu a fost vreodată într-un partid de centru. S-ar fi simțit mai bine la extremiștii de stânga, sau de dreapta, care l-au aplaudat cât timp a reținut tancurile Leopard, iar acum plâng lacrimi amare de vreme ce cancelarul inimii lor a fost ”silit” să cedeze. De cine? De americani, de bună seamă. De colonialiști, imperialiști și belicoși care vor ”să transforme Germania în tabără de război”.

Conspiraționiștii din toate țările, uniți-vă! Veți produce negreșit următorul delir.