De ce are nevoie Ucraina de tancuri Leopard?

La Ramstein, în Renania Palatinat, Germania, spre bucuria lui Putin și a aliaților săi, a continuat să se pună pe picioarele din spate. Noul ei ministru al apărării, Pistorius, se ține de vrăjeli și abureli, afirmând că în chestiunea livrării de tancuri Leopard n-ar exista ”o opinie unanimă”, ci ”argumente”, chipurile, ”bune și pro și contra”, iar ”impresia că Germania ar bloca decizia” ar fi, pasămite, ”falsă. Ei, aș!

Că ”opinia nu e unanimă” e un simplu bla bla, un loc comun și o trivialitate, menite să umple cu vorbe vidul creat de absența oricărei explicații logice pentru refuzul furnizării de tancuri Leopard. Opinia ”nu e unanimă”, doar pentru că Scholz, cancelarul, e împotrivă, iar SUA n-au vrut sau n-au reușit să-l convingă de contrariu. De ce, nu e clar. Clar e că nu există, decât din unghiul Rusiei putiniste, argumente ”bune” de a se refuza livrarea de blindate de luptă germane de tip Leopard. Din perspectiva lumii libere, acest refuz e dezastruos.

Dar de ce e nevoie mai ales de ele și nu, mai degrabă, de tancuri Abrams? Și de ce a retractat Germania? De ce s-a răzgândit guvernul berlinez, dezavuându-l, practic, pe cancelar, când a afirmat minciuna, potrivit căreia Germania n-ar fi condiționat livrarea de tancuri Leopard Ucrainei, de prealabila furnizare de tancuri americane de tip Abrams?

În războiul ruso-ucrainean traversăm ”un moment crucial”, după cum pe drept cuvânt s-a exprimat vineri, în fine, la Ramstein, șeful Pentagonului, Lloyd Austin. Momentul crucial putea fi constat mai de mult. Încă înainte ca mercenarii Wagner să cucerească Soledarul. Și să avanseze amenințător spre Avdiivka și Bahmut, cheia zonelor și pozițiilor militare centrale ale regiunii Donețk, de la Sloviansk și Kramatorsk.

Situația de pe câmpul de luptă

Ce a facilitat Rusiei aceste succese militare incipiente, dar neașteptate, după victoriile și recuperările teritoriale obținute în toamnă de ucraineni în sud, în regiunea Herson, precum și în nord-est, în oblasturile Harkiv și Lugansk? Doi factori, dintre care unul esențial, pe termen scurt, iar cel de-al doilea, potențial, pe termen mediu și lung, par să fi contribuit la pierderea inițiativei ucrainene pe câmpul de luptă.

Mai întâi s-a repercutat catastrofal asupra contraofensivei ucrainene lipsa unui număr suficient de arme ofensive grele, de calitate, cu tot cu muniția lor scumpă. Între aceste arme absentează, la loc de frunte, tancurile grele, germane, obuzierele și aviația de vânătoare modernă. Apoi, a jucat și vor juca un rol considerabil, din ce în ce mai important, recrutările operate de ruși într-un moment în care rezervele de militari ale Ucrainei, sunt prin forța demografică a lucrurilor, net mai reduse. În fine, bombardamentele asupra infrastructurii critice au legat de glie și de centralele energetice ale Ucrainei un număr apreciabil de resurse și de oameni, de care ar fi fost nevoie altundeva.

În tot acest ansamblu, tancurile ofensive, apusene ar avea de interpretat o arie vitală. Fără blindatele grele, dar iuți ale nemților, britanicilor și americanilor nu se pot efectua rapid și eficient ample manevre terestre, cu care să se învăluie, să se izoleze, să se încercuiască și să se îngenuncheze marile unități inamice. Ele nu sunt de ajuns, pentru derularea cu succes a unor astfel de manevre de amploare, dar, după știința mea, strict necesare într-un război terestru derulat pe spații mari, cum e și mai ales cum va fi acest război când va trece granițele Rusiei.

De ce tancuri Leopard și nu Abrams?

Dar de ce se așarnează ucrainenii să vrea mai degrabă tancuri Leopard decât Abrams? Pentru că Leoparzii sunt, în ciuda greutății lor, arme ușor maniabile, funcționând pe motorină, un combustibil disponibil Ucrainei mai degrabă decât benzina, pentru că sunt blindate relative ieftine la consum și, la întreținere, de asemenea, mult mai ieftine decât tancurile americane.

De ce se codește Germania să le dea? De ce ”scholzește”Scholz, bătându-se întâi cu pumnii în piept că nimeni nu ajută ca Germania, iar Berlinul va da Ucrainei tot ce are nevoie cât timp are nevoie, pentru ca apoi să anuleze practic, ceea ce a proclamat și promis teoretic? Nu e clar. Dacă nu e din lașitate, ori din incompetență, astfel încât cancelarul nu pricepe că împăciuitorismul a fost o iluzie, iar reținerea tancurilor germane, departe de a modera Moscova, stimulează Kremlinul la perpertuarea drumului agresiunii, și dacă nu e nici pentru că e la mâna lui Putin sau agent al Rusiei, atunci e posibil să aibă oarecare dificultăți psiho-neurologice. În toate aceste cazuri ar trebui să demisioneze ori să fie forțat de partenerii săi de coaliție să arunce prosopul, printr-o schimbare a alianței guvernamentale, care să aducă la putere CDU, în asociație cu verzii și cu liberalii.

Vineri la prânz, în timp ce se derula reuniunea Grupului de Contact pentru Ucraina de la Ramstein, unde SUA atrăgeau atenția tuturor că forțele ucrainene trebuie ajutate să apese pe acceleratorul (ofensiv) nu să frâneze, defensiv, alianța guvernamentală germană mai exista. Dar nu e un secret că partea lucidă și responsabilă a acestei coaliții ar vrea ca Scholz să schimbe urgent macazul și să-și modifice din temelii politica față de Rusia și față de Ucraina. Dând Leoparzi. Sau măcar lumină verde altor țări, astfel încât Polonia, Finlanda și țările iberice să le ofere pe ale lor.

Raporturile americano-germane, factorul politic și impactul lor

Până în final, Scholz a încercat să se ascundă în spatele umerilor lați ai lui Lloyd Austin și ai Statelor Unite, condiționând livrarea de Leoparzi de livrarea de Abrams. Așa a înțeles lucrurile nu doar președintele Ucrainei. Diplomatic, fără să-l numească pe cancelar, Zelenski a criticat ferm interdependența creată de Scholz. Alții au osândit-o mai puțin diplomatic. În mare parte din Europa, inclusiv în Germania, i s-a atras atenția cancelarului că renunță astfel la suveranitatea națională și își izolează țara, compromițându-i pretenția de a conduce Europa.
Apoi, guvernul german a făcut para-ndărăt, mai întâi prin gura noului ministru al apărării, Pistorius.

Dar acest ”para-ndărăt”, ca să recurgem expresia plastică dar argotică, această răzgândire și disociere de absurda condiționare a Leoparzilor de transferul de tancuri Abrams în Ucraina – un soi de ultim alibi nemțesc menit să explice fie și prost, dar cât de cât rațional – de ce Berlinul nu sfidează avertismentele Moscovei și nu oferă Ucrainei blindatele cerute, nu s-a petrecut spontan.

A avut loc, în mod aproape cert, la inițiativa din culise a Statelor Unite. Care nu poate fi decât imaginată și bănuită, dar se va confirma, probabil, în viitor. Căci în SUA, doi importanți lideri ai congresmenilor republicani, în speță șefii Comisiilor de Apărare și Relații Externe din Camera Reprezentanților, au reacționat la condiționarea scholziană joi, lansând un apel președintelui Biden și cancelarului german, să dea tancuri Ucrainei. Or, ambii lideri sunt de stânga. Guvernele lor sunt, amândouă, puternic înrâurite de extrema stângă din Republica Federală și de peste ocean. Nici una din extremele stângă și dreaptă n-ar vrea să vadă Rusia înfrântă.

Ambele temporizează, frânează, oferă Rusiei respiro după respiro și pun bețe în roate înarmării Ucrainei. Președintele american nu vrea defel să fie obligat de nemți să dea tancuri Abrams, supărând stânga radicală din SUA. Dar nici nu poate nici asista pasiv la maniera în care o Germanie șireată se suie în trenul american fără bilet, nici da impresia că se lasă manevrat, șantajat, ori supus presiunilor de către Berlin. Și mai ales că le-ar ceda. Această impresie ar fi politic catastrofală pentru democrați.

Iată, alături de crescânda presiune internațională, motivul probabil al retractărilor și revenirilor germane. Unde se vor opri aceste răzgândiri? Nu e clar. Ar fi interesant de urmărit, în fotoliu, de la televizor, cu pipa aprinsă în mână, dacă pe front, în Ucraina, situația n-ar fi tot mai dramatică. Iar dacă în orașele ucrainene n-ar muri copii, n-ar fi bombardate grădinițe, n-ar curge sânge în valuri.