Deși cu crimele, rachetele și dronele livrate de aliații ei, Rusia e rana deschisă a lumii: ea nu e una izolată. Avem și alte probleme, chiar dacă mai puțin acute. Una alarmantă e regimul de la Teheran. Alta, propriile noastre inadvertențe.
Cea mai îngrijorătoare ne privește pe noi înșine. Privește incapacitatea noastră de a identifica pericolele majore care ne pasc și de a le înlătura din timp, eficient și rapid, deși le-au creat propriile noastre greșeli comise în serie, timp de decenii, cu nonșalanța celor care cred că și le pot permite.
Israelienii nu fac excepție. Iranul actual e, parțial, o problemă ivită din chiulurile și omisiunile de a acționa decisiv și la vreme ale americanilor și israelienilor, care, în ultimele două decenii, au preferat să tot împingă și să tot amâne la calendele grecești rezolvarea ei. Spre bucuria tâmpă a elitelor de stânga, vesteuropene.
Nu altfel e Rusia lui Putin, o problemă care n-ar fi existat așa, dacă Vestul n-o lăsa să crească. Recent, ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, l-a contrazis furios pe colegul său de cabinet, Nahman Șai, declarând ritos și tăios că Israelul nu va livra arme Ucrainei. Anterior, fața monstruoasă a monstruosului regim Putin, Medvedev, se rățoise direct la statul evreu, care, prin ministrul său pentru Diaspora, se arătase dispus să se alăture Vestului în chestiunea încleștării ruso-ucrainene și a furnizării de ajutor militar guvernului de la Kiev.
”Eu sunt ministrul Apărării și eu sunt cel responsabil pentru exporturile de arme”, a pus Gantz piciorul în prag înaintea apropiatelor alegeri legislative israeliene. ”Din motive evidente, nu vrem să ne implicăm în situația de pe câmpul de luptă. Aceasta a fost politica noastră până acum. Am oferit ajutor umanitar, am avut grijă de refugiați și verific în fiecare săptămână ce mai putem face ca să ajutăm Ucraina”, a spus Gantz. Care, totuși, a rămas dator cu explicarea prezumtivei ”evidențe”, din pricina căreia el a hotărât altfel, în speță la antipodul colegului său de cabinet.
Ce evidență ”clară”! Aceeași ”evidență” generează, iată, două opțiuni contrare. Gantz s-a crezut nevoit să precizeze că Israelul e de partea Vestului în problema ucraineană. Și atunci, de ce nu-i vinde arme? Duminică, colegul său de guvern, Nachman Șai, atrăsese atenția asupra implicării Iranului în livrarea de armament către Moscova, iar Kremlinul replicase prin Medvedev, care amenințase Israelul cu distrugerea relațiilor diplomatice dintre Rusia și statul evreu.
Nu știe Gantz că Iranul a trimis Rusiei nu doar drone, ci și instructori pentru mânuirea lor, care îi învață pe ruși să le pună cât mai sângeros la lucru? Cât va mai dura oare, până ce aceleași arme vor apărea la granița de nord și de sud ale statului evreu? Cât, până vor ataca Europa? Cât va mai putea avea statul evreu ”încredere” în acordurile pe tema Siriei și armelor iraniene, cu un regim Putin care e notoriu pentru faptul că nu respectă, dacă se poate deroba, niciun acord?
Lumea s-a întors pe dos. Patronii kaghebiști ai tuturor relelelor antioccidentale comise de regimul ayatolahilor au devenit ucenicii extremiștilor pe care i-au antrenat să arunce în aer pax americana și interesele evreiești și occidentale din Orientul Apropiat și Mijlociu, până în Argentina. Când se vor decide victimele alianței ruso-iraniene să ia măsuri de apărare concrete? Statele occidentale oare ce păzesc? De ce se ascund după deget? Reuters anunța miercuri că SUA, Franța și Regatul Unit urmau să discute dronele iraniene, într-o reuniune cu ușile închise a Consiliului de Securitate ONU.
Până acum, ce-au făcut? Când vor adopta deciziile necesare neutralizării pericolului iranian? De ce s-au tolerat până acum, în Occident, fără vreo reacție adecvată, minciunile sfruntate ale oficialităților iraniene, care sfidează lumea, negând exportul de arme persane în Rusia, când e vădit, probat și admis oficial că aproape 90 la sută din dronele utilizate de criminalii regimului Putin pentru aruncarea în aer a infrastructurii civile și energetice a Ucrainei sunt fabricate în Iran?
Forțele ucrainene reliefau, la 19 octombrie, că au doborât în răstimp de o lună și o săptămână nu mai puțin de 223 de drone rusești de proveniență iraniană de tip Shahed-136. La începutul acestei săptămâni, Rusia a atacat Ucraina cu 43 de drone, din care 37 au fost distruse de apărători.
Tiraniile totalitare se sprijină militar mutual, de mult timp și masiv. Când se vor ajuta reciproc mai eficient democrațiile? Câte iluzii își vor mai face oare, occidentalii?
De ce s-au realimentat în ultimii doi ani speranțe idiotice într-un acord nuclear cu un regim iranian care nu e mai puțin terorist, expansionist, totalitar și genocidar, decât cele aflate la lucru la Moscova și Beijing? Iranul e condus de un regim de-o barbarie ieșită din comun, după cum reiese din sălbatica represiune la care e supusă populația iraniană doar pentru că femeile insistă să-și asume dreptul la demnitate. Ucraina face, desigur, bine, să-și sisteze relațiile diplomatice cu Iranul. Dar la fel trebuie să procedeze Vestul. Totodată, ar fi util să adopte sancțiuni de o severitate și amploare fără precedent, care să fie menținute cu rigoare până la debarcarea actualului regim.
UE a anunțat, miercuri, ce-i drept, noi sancțiuni la adresa Iranului din pricina dronelor lansate de ruși. Iar purtătoarea de cuvânt a coordonatorului diplomatic al UE, Borrell, s-a hazardat să informeze că Uniunea ar pregăti ”o replică rapidă, clară și dură”. Și Departamentul de Stat american a anunțat măsuri de pedepsire a țărilor implicate în programul de drone iranian. S-au mai auzit, în trecut, declarații de intenție ferme, dar n-au fost, până la urmă, decât simple vrăjeli. Se va intra acum, în fine, în acțiune?
Churchill știa că democrațiile nu sunt perfecte. Potrivit lui, ele sunt ”forma cea mai rea de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte”. Unul din păcatele lor cele mai regretabile și potențial fatale e neajunsul Casandrei. Li se tot explică unor societăți democratice de unde vine pericolul, dar proorocilor nu li se dă crezare. Cât timp primejdia nu pare acută, occidentalii nu se pot hotărî să ia măsurile necesare s-o elimine. Acum e clar că riscul e acut. Dar tot se mai găsesc mulți să hamletizeze. Vestule: hai, deșteaptă-te. Chiar nu mai e timp de pierdut.
Imi permit sa avansez ipoteza ca Israelul nu vinde arme Ucrainei din cauza ca are nevoie de toate armele posibile acasa, in razboiul general cu Iranul si satelitii sai care se apropie cu pasi mari zi de zi.
De exemplu, Iron Dome nu acopera apararea teritoriului Israelului (mare cat Dobrogea, o zecime din suprafata Romaniei), iar statiile sunt mutate de colo colo, din nord in sud si viceversa, depinzand de unde vine pericolul mai activ, din Gaza sau din Liban si Siria, ba uneori chiar de la al-Qaeda care opereaza in Sinai.
Statiile astea sunt foarte scumpe, iar capacitatea cantitativa a industriei de armament israeliene nu e mare, nu la scala de care are nevoie Ucraina.
Ipoteza mea.
Ipoteza dv e foarte rezonabilă. Dar există niște dar-uri. Mai există Praștia lui David. Și dacă voința livrării ar exista, n-ar avea, cred, israelienii problema extinderii și adaptării producției la condiții ucrainene, mai ales dacă ar ajuta și americanii la finanțarea ei.
Prastia lui David, pentru cine nu stie, este un sistem contra avioanelor fara pilot si a rachetelor pe distanta lunga-mijlocie, tinta diferita de cea a lui Iron Dome.
Sistemele astea contin multe piese si componente fabricate in America.
Daca ar exista vointa comuna, sistemele astea ar putea fi fabricate-asamblate si acolo unde exista capacitate de productie, in SUA.
Ca doar nu lipseste know-how nici in acolo. Vointa lipseste, se pare.
Nici macar nu este obligatoriu sa-l anunte pe Putin.
Ambasadorul Ucrainei in Israel a anuntat ca exista o colaborare discreta in privinta combaterii avioanelor fara pilot, dar aceasta e nu e in vazul lumii si a lui Putin.