Răsună iar, prelung, trompetele agitpropului, de parcă ar fi biblice sunete de corn ale începutului de ev nou evreiesc. Care, spre deosebire de cele dintâi, au un sens izbăvitor.
Tema suflătorilor propagandei: aruncarea în aer a gazoductelor din nord, ruso-germane, zise Nord Stream I și II. Și învinuirea cui trebuie pentru sabotarea lor.
Din nord, ne anunța acum câteva mii de ani proorocul Ieremia, vine dezastrul: ”Văd un cazan clocotind dinspre miazănoapte.’ Şi Domnul mi-a zis: ‘De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării. Căci, iată, voi chema toate popoarele împărăţiilor de la miazănoapte, zice Domnul…ele vor veni şi îşi vor aşeza fiecare scaunul de domnie la intrarea porţilor Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui de jur împrejur…” (Ier, 1. 14,15)
Ierusalimul se tălmăcește: orașul păcii. Rusia, imperiul nordului, e în război. Dar nu e în război doar cu Ucraina, pe care ar vrea s-o aneantizeze, ca stat, iar ca neam să-l reeduce, să-l spele pe creier și să-l colonizeze.
Cadrul general al narativului cu gazoductele sabotate
Rusia e în conflict aproape total cu sudul, cu lumea și, mai ales, cu valorile occidentale la care a aderat Ucraina. Prin urmare, e în război cu Occidentul, indiferent dacă Vestul acceptă realitatea acestei conflagrații, sau mai nutrește iluzia că n-ar fi implicat. În acest conflict cu Apusul nimic nu e tabu. Cu atât mai puțin adevărul. Căci ”adevărul, în război, e prima victimă”, vorba lui Johnson. În speță, a englezului Samuel Johnson, din secolul al XVIII-lea, sau a senatorului american Hiram Johnson, din al XX-lea.
Minciuna pe care o rostogolesc cel mai intens și frecvent propagandiștii Rusiei este, se înțelege, confabulația antiamericană. O nouă hrană și impulsuri noi primesc din plin teoriile antiamericane ale conspirației din aruncările în aer ale gazoductelor Nord Stream. Potrivit vuvuzelelor rusești, Statele Unite ar avea tot interesul să le distrugă, ca să-și vândă propriul gaz lichid, mai scump.
Evident, sunt multe tabere care ar fi avut un interes evident să arunce în aer aceste conducte. Pentru Moscova ar fi, (clar) ”fapta urii apusene” și ”opera Vestului”. Comisia Europeană și NATO au arătat cu degetul spre sabotorii ruși. Care ar fi avut, ca și americanii, capacitatea tehnică de a le găuri prin explozii la mare adâncime. Iar deflagrațiile par să fi fost provocate de drone subacvatice.
Cui prodest?
Ca în orice caz misterios, se pune întrebarea: cui prodest? I-ar fi folosit Americii aruncarea în aer a acestor gazoducte? Desigur. Dar nu oricând. Nu acum, când zac goale și fără gaze pe fundul mării. Ci, atunci când transportau gaze spre Germania, enervând la culme nu atât SUA, cum s-a spus, cât țările situate între Berlin și Moscova, precum Polonia, Cehia, republicile baltice și Ucraina.
Ignorate pe atunci de nemți, aceste țări se considerau pe drept izolate prin raporturile preferențiale ruso-germane, deplângeau redivizarea Europei și crescânda dependență energetică a continentului și a Germaniei de hidrocarburile din Rusia, materialul de perpetuu de șantaj al Kremlinului.
Și Ucraina ar fi avut, desigur, un interes clar să le facă gazoductelor de petrecanie. Să le omoare astfel încât să nu poată fi înviate în curând și repuse în funcțiune. Dar, hai să fim serioși. Se aflase și la Kiev că prin cele două gazoducte Nord Stream nu mai curgea gaz spre Europa. Presupunând că ar dispune de armele și de know-how-ul necesar sabotării lor și n-ar fi ocupată până peste cap să-și recucerească teritoriile pierdute și în acut pericol de a fi anexate, Ucraina n-avea motive să se grăbească să le găurească, de vreme ce nu mai erau funcționale și nu riscau, din rațiuni politice germane, să redevină funcționale, într-un viitor previzibil.
În schimb, Rusia are un interes major și imediat de a le perfora. Lovită economic de sancțiuni, Rusia depinde în mare măsură de prețul hidrocarburilor pe care le exportă. Cu cât e el mai mare, cu atât mai bine pentru visteria de război a Moscovei. În consecință, Kremlinului, care vrea cu orice preț să perpetueze un război pe care l-a pierdut, fără să poată admite vreodată că Rusia a fost înfrântă pe câmpul de luptă, cât timp o atare asumare ar însemna ca tiranul să-și piardă mai întâi funcția, iar apoi viața, distrugerea lor îi folosește de departe cel mai rapid, mai mult și mai puternic.
Indicii câtuși de puțin insignifiante
Proba potrivirii socotelii de acasă cu cea din târg n-a întârziat să se ivească. Prețul gazului a luat din nou liftul, propulsat fiind de nervozitatea generală, iscată și sporită de acțiunile de sabotaj. Iar rețelele sociale au fost indundate instantaneu de o viitură a antiamericanismelor ignorând, in corpore, că, spre deosebire de Rusia, America e, încă, un stat de drept, ale cărui servicii secrete nu sunt îndrituite să comită acțiuni de terorism de stat. Sau că, după ce administrația Trump hotărâse sancționarea concernelor germane implicate în cazul perpetuării proiectului Nord Stream II, guvernul Biden a anulat decizia și i-a dat lumină verde Germaniei Angelei Merkel să-l folosească.
La toate acestea se adaugă indicii clare. Conform experților, doar actori statali puteau întreprinde tehnic complicata operațiune. Iar în zona exploziilor a fost observată o navă rusă cu puțin înaintea deflagrațiilor. Cotidianul britanic The Times a prezentat scenariul unei probabile acțiuni premeditate a Rusiei pentru distrugerea celor două gazoducte. Conform unei surse a serviciilor secrete britanice, reluate de Times, Moscova ar fi folosit o dronă subacvatică pentru a-și dinamita conductele în mai multe puncte, iar explozibilul ar fi trebuit plantat în mare, cu zile înaintea detonării. Iar CNN a anunțat, din surse europene de securitate, că în preajma conductelor a fost identificat la finalul săptămânii trecute, un submarin rusesc, iar apoi o navă a marinei ruse.
De altfel, după cum relevă mulți comentatori, CIA avertizase încă din vară asupra eventualității sabotării gazoductelor. Știa comunitatea americană de informații ce știa. Și era normal să știe. Ar fi complet necaracteristic pentru naivitatea americană ca propriile servicii să anunțe o operațiune pe care tot ele s-o efectueze, un machiavelâc perfect compatibil și adecvat doar KGB-ului, serviciul secret în care a funcționat ca ofițer Vladimir Putin, însărcinat cu apărarea URSS, imperiul a cărui moarte a bocit-o repetat, calificând-o drept ”cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.
Cine e Putin? Vladimir Tismăneanu îl definește ca lider ”stalino-fascist. Militarism, șovinism, expansionism, imperialism, dictatură, kleptocrație, teroare, supraproducție de ură, de entuziasm specios, de spectacole de masă, de omoruri în masă…” Și, iată, de sabotaje și autosabotaje.
Care sunt lecțiile acestui sabotaj?
Înainte de toate, că Rusia lui Putin va recurge la toate armele, tehnicile și mizeriile care îi stau la dispoziție, oricât de infecte ar fi, dacă i se permite să le utilizeze și nu e descurajată suficient și la timp.
Apoi, că Vestul, care n-a investit mai nimic în demontarea dezinformării și propagandei ruse și hilar de puțin în forțele sale armate, neglijate fatal și la Washington, nu doar la Berlin, Paris sau Londra, ca să nu mai vorbim de Bruxelles, află pe această cale trei lucruri deplorabile:
-mai întâi, că Europa e un pitic militar, cu servicii secrete aproape complet derizorii și insignifiante.
-în al doilea rând, că, după ce s-a legănat decenii la rând, vinovat, în iluzii cu privire la o presupusă și poftită, dar inexistentă ”dorință de pace” a unui Putin în realitate belicos la culme, dar interpretat binevoitor, în răspăr cu realitatea, ca veritabil ”om al păcii” și al ”dialogului”, deși cu ”mici defecte”, Vestul nu s-a ocupat îndeajuns nici de securitatea sa maritimă. Și că nu e doar pus în pericol de Rusia, ci atacat direct, economic.
-în al treilea rând, că n-ar fi deloc exclus ca, în curând, sub pretextul ripostei chipurile ”legitime” la imaginarul atac prezumtiv ”american” asupra conductelor Nordstream, în fapt ca represalii pentru sancțiunile impuse Rusiei, interesele Vestului să fie atacate și militar, prin distrugerea gazoductelor sau altor instalații occidentale. Cum scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, în mod cât se poate de just, Vestul ar trebui să ia instantaneu măsuri de protecție (eficiente) pentru critica sa infrastructură subacvatică.
În nord, cazanul rus clocotește. În demența ei, Rusia lui Putin, înfrântă militar, încearcă să amâne scadența. Tiranul e muribund, dar nu o știe. Crede că mai are mult de trăit și de luptat. Va declanșa dictatorul, încurajat de absența suficientelor măsuri disuasive ale Vestului, un dezastru de proporții epice? Apărându-l pe tiran, rușii care l-ar mai putea frâna și opri, par și ei în poziția de a precipita o catastrofă de dimensiuni biblice asupra lumii. Să te ții, apoi, tânguiri. Se vor mai putea evita ieremiadele? Desigur. Dacă Vestul acționează acum unit, eficient, decisiv.
Este exact ce am crezut din primul moment atunci cînd am auzit de sabotaj și continui să cred pînă-n ziua de azi. Deși nu este tipic pentru ruși, -au mai făcut-o și alții înainte, depildă naziștii cu incendierea Reichstagului sau cu „incidentul Gleiwitz” sau japonezii cu „Incidentul Mukden” -ca să le citez doar pe cele mai cunoscute, există și la ruși precedentul „incidentului Mainila” cînd și-au ras cu tunul propria lor localitate Mainila aflată lîngă granița cu Finlanda pentru a da vina pe finlandezi și a-și fabrica un casus belli care să justifice invadarea Finlandei, sau asasinarea lui Kirov din ordinul lui Stalin, care mai apoi s-a folosit de acest pretext pentru dezlănțuirea „marii epurări”. Deci, nimic nou sub soare. Nici un guvern responsabil de pe lumea asta nu lansează asemenea acuzații fără să existe nici o anchetă internațională credibilă și probe materiale solide și indubitabile. Or în secunda doi după explozii, deja rușii au dezlănțuit un uragan de propagandă antiamericană bazată strict pe speculații arbitrare și pe interpretări tendențioase ale unor declarații iresponsabile (oare???) făcute de niște oficialități americane, dar fără ca în fapt să dețină vreo probă materială irefutabilă pe care să-și sprijine acuzațiile. Pentru ruși, dincolo de eventualele pierderi financiare cauzate de sabotaj, cîștigurile politico-propagandistice au fost inestimabile.
Sunt de acord.