Eminentul cu panaș și victoria Ucrainei

Mult timp, victoria Ucrainei a părut să fie o utopie. Uite că nu mai e. Putiniștii inteligenți zâmbeau condescendent în reacție la predicțiile timpurii de izbândă ucraineană ale unui naiv ca mine. Uite că nu mai zâmbesc. Fac mai degrabă spume la gură. Să dea replici? Nu se osteneau.

Acum, succesul militar ucrainean i-a cam năucit pe mulți. Inclusiv pe unii din ”România educată” a lui Marius Chicoș Rostogan. Ca revoluționarii după ploaia revoluției anticeaușiste ies din pământ din piatră seacă, mânăstire ortodoxistă într-un picior, ghici ciupercă ce-i: putiniștii dați de trei ori peste cap și prefăcuți în antiputiniști cu patalama. Unii se precipită să-și semnalizeze buna credință: că Rusia ar fi zis și ar fi făcut (și rele). Iar dacă nu Moscova, ambasadorul ei. Sau țuțării lui.

Putin nu. Putin continuă să fie tabu. Totuși, trebuie și ei să poată spune, cu alibi: păi n-am spus eu? N-am dat eu în ăia care loveau în țărișoară? Tocmai eu să rămâi ”fără coledzi? Eu care cu toți ai mei și cu familia mea, de la patuzsopt…si dă-i, si dă-i si luptă… si mă-nţeledzi…cât p-aţi, neicusorule, să nu s-aleagă” tocmai ei! Și de ce? Că doar ei n-au fost decât în contra rusofobiei, iar nu fanii lui Putin! De unde până unde i-ați scos vinovați și rinocerizați? E adevărat că nu se pot abține de la niciun prilej de a mai lovi în cei ce nu s-au îndoit că Putin a comis o crimă imprescriptibilă invadând Ucraina.

Dar să nu care cumva, ”neicușorule”, să faci măgăria incomensurabilă să le uiți tocmai tu, metecule, virtutea de mari ”patrioți”! Există, desigur, imbecili pe care nu i-a ajutat natura. Și unii pe care i-a vitregit grav lipsa educației din ”România” excepțional ”educată”. Dar cei mai savuroși (și periculoși) sunt invariabil produsul propriei trufii. Panașul lor e o autosuprapreciere egalată doar de găunoșenia fără margini a gândirii lor cu deficit logic, dar exces de egolatrie.

Hybrisul le pune pe ochi și urechi un văl, de maniera că au pierdut de mult contactul cu realitatea. Deși uneori dotați cu o sumă de titluri academice și cu vreun profesorat, mai știi, în vreun domeniu tehnic, ca ingineria, sau economia, se încumetă să se dea cultivați, înțelepți, filosofi, teologi, prooroci și, mai ales, profesori de jurnalism.

Problema lor e că se arată în repetate rânduri total ”incapabili” să distingă între binele cel mai clar și luminos al victimei și între răul cel mai opac și negru al făptașului.

Și pentru că nu sunt în stare, își imaginează că nimeni n-ar putea. Și ca să-i susțină pe presupușii incapabili, despre care cred că ar avea mare nevoie de ajutorul lor neprecupețit, țipă din rărunchi, furioși rău dacă se apucă unii să condamne făptașul și să ajute victima. Și nu se mai opresc din a da, incontinent, ”sfaturi utile”. Genul de povețe sforăitoare de tip Dandanache, care de la 48 încoace s-ar lipi perfect și de gura unui Cațavencu, Brânzovenescu, ori Farfuridi.

Nebăgând de seamă ridicolul în care se afundă, preopinentul care brusc nu mai poate discrimina între noapte și zi ori între cald și rece, dar îi consiliază de zor și cu morgă pe cei perfect capabili s-o facă, nu realizează, evident, că se vede clar că e lovit de cecitate, doar pentru că i s-a atras atenția că orbirea lui, ca un făcut, ajută Rusia mult. Și pe tiranul ei chiar și mai mult.

Ca și pe dezinformatorii și ambasadorii lui. Cei din urmă și amenințările lor îl interesează brusc uimitor, acut și arzător, pe tehnicianul-profet-ziarist-teolog-filosof-profesor. Îi trage deci de urechi pe jurnaliștii care, potrivit indignatului subit înțelepțit, ar fi trebuit de fapt să tacă, (sau să scrie cărți) în loc să-și facă meseria jurnalistică. Iar dacă nu tac, să facă bine să fie mai atenți la stropșelile Moscovei.

Context în care nu îi somează pe oficialii muți ai ”României educate” și apostrofate birjărește de solii Kremlinului, cerându-le să dea un răspuns demn agresivei găști de spioni cu acreditare diplomatică rusă. Nu. Pe politicienii (care încă fac în pantaloni de frica lui Putin și se țin deoparte de orice ajutorare vizibilă a Ucrainei) îi scapă generos de oprobriul său.

Cu jurnaliștii care nu mai prididesc să adune informații de pe front sau să le analizeze se răfuiește musiu. Întrucât, prea activi cum sunt, n-au scris needucații ce ”se aștepta” de la ei. Ce ”se aștepta”? Un perdaf adresat ambasadei. Pentru că a pus în circulație o perorație predictibilă și plicticoasă a ministerului de externe al Rusiei datând nu, nu de azi, de ieri, de la începutul războiului iscat de Putin în Ucraina în 2022. Or, de un an înainte. Ci aflat în circulație de trei ani! Bam bam!

Dascălul de școală nouă, ”eminenkul” care dă semne că știe orice meserie mai bine decât orice profesionist, deci și meseria gazetărească mai abitir decât ziariștii, e mai tare în postura de conferențiar chiar decât Marius Chicoș Rostogan. Și e mai sever, căci îi țintuiește pe gazetari la stâlpul infamiei. Îi descrie drept ”agitați” căci au ales să nu treacă sub tăcere, ca el, marile crime ale Rusiei. Estimp, omul cu ciocanul și cuiele explică doct, că el unul nu face nimănui din nescrisul cuiva vreo cauză de bănuială sau de inchiziție. După care aprinde vesel rugul la care ar vrea să prăjească loaza prinsă în offside. Păi nu-și merită ea soarta? ”Nu cuvânta ea ca râtanii…în loc să vorbească ca şcolerii”? A dat ea ”numaighecât ghefiniţia chiară şi agkecvată” a putinismului?

Nu! Si dă-i si luptă cu insul care n-a nuanțat destul crima, înainte ca pălălăile inchizitorului relativist să-i facă antiputinistului de petrecanie. Foarte curios e că, în timp ce înfierează crunt, condamnatului, tendința de a-și semnala bonitatea morală prin criticarea tiraniei, înțelepțitul orb dar cu panaș găsește pentru păcătosul ars pe rug cele mai grele cuvinte de ocară din vocabularul său fatal redus.

În schimb, pe marii vinovați ruși ai războiului de agresiune din Ucraina, pe reprezentanții lor de la ambasadă și pe oficialii poltroni ai țării amenințate, ca și pe el însuși ori pe alți eminenți pedagogi de școală nouă îi cam iartă. Îi alintă cald verbal și îi scutește, lingvistic, de orice expresie mai dură.

Nu știu dacă acești inși ultraimportanți merită osteneala tentativei de a-i scoate, într-un târziu, din dulcea lor inconștiență, spre a fi redați umanității. Poate ar fi mai bine să fie lăsați liniștiți în micul și prințipialul lor delir. Că buba pare a trece uneori pe nesimțite. Odată cu dictatorul. Iar apoi, să nu care cumva să se sufoce de indignare că cineva își semnalizează bonitatea morală încercând să-i salveze tocmai pe ei, acești mari salvatori de neam și țară și mașinile lor zburătoare.

Dar vai: au, poate, de la 48 încoa, nu numai familie, ci și studenți. Școleri! Ce-or învăța ei de la asemenea dascăli? Avem a ne face mari griji! Fiindcă, după cum sugerau Hannah Arendt și Eric Hoffer și intuia și nenea Iancu: din ideile unor intelectuali ratați și frustrați să plămădesc marii fanatici.