O schimbare vizibilă, chiar dacă încă nu de paradigmă, a provocat în Vest masacrul de la Bucea. Imaginea cadavrelor femeilor violate, asasinate și călcate apoi cu tancurile în retragere, ale bărbaților cu mâinile legate la spate, ale copiilor uciși bestial nu mai lasă în pace conștiința.
La Bucea s-au găsit până luni 340 de cadavre. Căutarea de civili asasinați de invadatorii ruși a continuat. Măcelărirea oamenilor ca tine și ca mine a sfârșit prin a-i traumatiza și pe unii occidentali, mai sensibili, determinându-i să înțeleagă durele critici ale ambasadorul Ucrainei la Berlin, Melnyk, la adresa președintelui Germaniei, Steinmeier, un loial prieten îndelungat al regimului Putin. Ori invitația președintelui Zelenski, care i-a pofit la Bucea pe madam Merkel și pe ex-președintele Franței, Sarkozy, să contemple rezultatele politicii lor față de Moscova.
În aceste condiții nici măcar conștiința relativ ușor de liniștit, de regulă, a lumii apusene nu mai pare dispusă să se calmeze ca de obicei, ușor. În joc, se înțelege bine în vest, sunt chiar valorile noastre, occidentale, însăși identitatea Europei și a lumii libere.
Așa că tot mai multe glasuri de oficiali, precum al șefului diplomației europene Borrell, (dar și al secretarului general al ONU, Guterres) se arată ”profund șocate”, cer traducerea în justiție a criminalilor de război și solicită efectuarea unei ”anchete independente” la Bucea.
Or, deși e clar ce s-a întâmplat în suburbia Kievului – doar numele făptașilor direcți mai lipsesc, nu și a comanditarilor lor – Rusia, cu uzuala ei insolență, Rusia acuză, în ecou, SUA pentru ”înscenarea” imaginilor din Bucea, argumentând, fals, că fotografiile și filmele video de la locul masacrului s-ar fi ivit abia la patru zile de la retragerea armatei ruse. Ceea ce o minciună sfruntată, un fals lesne demontabil.
Cum e lesne de intuit că masivitatea contraofensivei propagandistice a Rusiei e direct proporțională cu amploarea revoltei apusene iscate de ororile indicibile săvârșite la Bucea și aiurea de trupele regimului Putin cu armele lor ”binecuvântate” de patriarhul Chiril.
Indignarea și consternarea de acum par la antipodul surprizei nu lipsite de o doză de indiferență cu care, acum 40 de zile, s-a contemplat în anumite zone ale elitei apusene debutul primului război de agresiune declanșat în Europa, după cel provocat de Hitler, la 1 septembrie 1939.
Așa se explică faptul că, în reacție la masacrul din Bucea și alte crime de război, liderii Franței și Germaniei, Macron și Scholz, au cerut noi sancțiuni împotriva Rusiei și că s-au înmulțit sensibil indiciile potrivit cărora nu mai e deloc exclus să se instituie un embargou pe importul de hidrocarburi rusești, în ciuda costurilor ridicate pe care le implică.
Dar e mai simplu să scoți Rusia din comerț, decât să scoți comerțul din liberalii germani. Sau ideologia din ecologiști, marxiști, comuniști, naziști și putiniști. Toți fiind antiamericani.
Potrivit argumentului unora dintre purtătorii lor de cuvânt, oprirea importului de gaze ar agrava situația ecologică. Potrivit altora, mai greu de combătut, embargoul pe importul (ieftin) de gaze, petrol și cărbune din Rusia ar îndreptăți Moscova să vândă aceeași marfă la prețul pieții, deci net mai scump, altora, provocând deci pagube mai mari Germaniei, decât țării sancționate. Și totuși.
Fapt absolut fără precedent, șeful comisiei europene a Bundestagului, Hofreiter, a cerut nu doar embargoul energetic împotriva Rusiei, de vreme ce ”a continua importul de gaze și petrol din Rusia iscă impresia că Germania finanțează războiul împotriva Ucrainei” ci și, culmea pentru un ecologist de stânga, ”noi livrări de arme, inclusiv tancuri”, destinate Ucrainei.
Problema e că guvernul federal nu voia luni dimineață să audă de acest embargou pe gaze și petrol. Iar ministrului german al apărării, Lambrecht, i se cere demisia și demiterea. Lambrecht, relevă premierul bavarez Söder, ”face de rușine Germania în fața Ucrainei”. I s-a reproșat social-democratei că nu e în stare să-i livreze Kievului arme suficiente, care să nu fie ”fier vechi”, așa cum acuza recent ziarul Bild. Se crede că nu e competentă să utilizeze judicios cele 100 de miliarde suplimentare la bugetul militar german alocate de cancelar după debutul agresiunii ruse în Ucraina, ori să se abțină de la a minți în legătură cu ce a convenit cu ucrainenii și ce nu. Kievul a contrazis-o, după ce Lambrecht a declarat că s-ar fi înțeles cu Ucraina să nu spună ce arme îi furnizează. Alți critici îi reproșează că permite tancurilor germane de tip Marder să ruginească în Germania, în loc să le dea ucrainenilor.
Asemenea jenante inadecvări au început să fie până și în Germania intolerabile. Încet, dar sigur, se conturează o schimbare etică de paradigmă. Încet, prea încet, dar sigur, începe să se impună și în Germania elitelor crescute și ancorate în spiritul pacifist al postbelicului ”nie wieder Krieg” că există și războaie drepte și că Ucraina poartă, acum, un astfel de război de apărare, drept, împotriva Rusiei agresoare. Noua dimensiune a ororii, vizibilă în clar la Bucea, a adăugat o foarte insolită urgență acestei schimbări.
Dar nici o modificare de amploare nu se produce vreodată în Germania pe loc. În fața ruinelor și spitalelor și locuințelor din Harkiv, a cadavrelor de sub dărâmăturile din Mariupol, a omorului în masă complet dezinhibat, dezlănțuit de Rusia în orașele ucrainene ocupate, le trebuie încă mult responsabililor germani să spună pe nume lucrurilor pe care acest blog le-a articulat clar, cu multe săptămâni în urmă.
Și-anume că regimul Putin a pregătit (și comite) un genocid în Ucraina. Și încă și mai mult îi trebuie radicalismului de stânga și de dreapta să admită ca ucrainenii să fie ajutați de Occident net mai consistent să înfrângă fără drept de apel genocidara hidră putinistă.
Pentru că altă pedeapsă pentru genocid nu se întrevede, cât timp asasinii plătiți ai Rusiei (care, nota bene, au omorât cu arme de distrugere în masă) n-au putut să fie traduși în justiție nici la Haga, nici la Londra, nicăieri.
Generalul Wesley Clark a reliefat la rândul său, la CNN, fiind reluat și de Adevărul.ro, că Ucraina ”este doar câmpul actual de luptă. Iar dacă ucrainenii înving Rusia pe acesta, totul urmează să se schimbe. Aşadar cea mai bună modalitate de a proteja NATO şi sistemul internaţional este să oferim Ucrainei asistenţa de care spune că are nevoie ca ”să gestioneze Rusia pe câmpul de luptă”. Americanii și NATO ar trebui deci să le dea ucrainenilor și armament greu, avioane de luptă, tancuri, artilerie mobilă, multă muniţie, combustibil, reparaţii. Or, toate acestea nu li s-au dat, a regretat pe bună dreptate fostul comandant suprem al forţelor alianței nordatlantice.
Un gând despre „Genocidul rus și schimbarea Vestului”